Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Dumitru Ţiganiuc:”File din duminica orbului”

    NOTE DE LECTOR
    DUMITRU ŢIGANIUC:”File din duminica orbului”

    Autor, Vasile LEFTER

    Motto:”Spre judecata am venit in lumea aceasta,ca cei care nu vad sa vada,iar cei ce vad sa fie orbi”(Ioan,9,39)
    La sfârşit de an 2011, Editura Dacia XXI, din Cluj –Napoca, ne dăruieşte o nouă carte de poezii semnată Dumitru Ţiganiuc, traitor pe meleagurile unei urbe,”cusute de dealuri şi ocrotite de nori”.
    File din duminca orbului, TiganiucPoetul ne-a obişnuit încă din anii debutului cu titluri-metaforă, adevărate puncte de start în decodarea mesajului liric. ”Prin departe şi aproape”, ”Pasărea de iarbă”, ”Aceeaşi lumină”, ”Ecranul de iarbă”, ”Zidul de lacrimă”ne transpun într-o lume a metaforei şi simbolului nu totdeauna la îndemâna cititorului prea puţin trecut prin cultura lumii. Ab initio, trebuie evidenţiată cultura filologică solidă a celui care de prin 1960 trudea cu încrâncenare asupra caietelor manuscris, storcând cuvântului ultimele picături de pulbere stelară.
    Într-un interviu recent, un confrate mai tânăr citându-l pe Hớlderlin, întreba “La ce sunt buni poeţii în vremuri sărace?” Răspunsul poetului a venit firesc: ”Vitregia vremurilor nu poate seca izvoarele vitalităţii generaţiilor…deasupra noastră tronează lumina Marelui Creator.”
    Cartea de poezie propusă ca un remember de septuagenarul Dumitru Ţiganiuc seamănă cu râurile repezi de munte care-şi ascund peştii sub pietre înşelătoare. Cele patru secţiuni, prin titluri şi piese lirice, sunt de fapt capcane pentru cei care văd şi sunt orbi, şi câmpuri cu floarea-soarelui pentru ca cei care nu văd să vadă: ”Furnicile şi zeiţa”, ”Un Isarlâc cu bâldâbâc”, ”Un câmp cu floarea soarelui’ şi ”Amintiri de neşters”.
    Selecţia “pieselor” din secţiunile numite nu este şi nici nu putea fi riguroasă. Dacă vrem cu tot dinadinsul să evidenţiem o cheie de boltă, o putem face relevând antropomorfismul, specific vârstei ludice, un Isarlâc propriu poetului, altul decât cel barbian, ”în Isarlâcul meu fără noroc / unde mai cumperi viaţa şi vinzi ceaţa”, tradiţionalism şi simbolism în a treia diviziune lirică şi în sfârşit, ecouri din Pillat şi Voiculescu în readucerea trecutului în prezent, cu neştersul chip al bunicii. În penultima secvenţă lirică din “Amintiri de neşters”, îndrăznesc să afirm că autorul volumului “File din duminica orbului” toarnă toată suferinţa strânsă de-o viaţă, venită şi restituită prin cărţi. Poezia “Am mii de carţi” transmite cel mai duios fior metafizic, înălţând un imn cărţii ca ochi spre lume. Nu este doar strigătul unui poet însingurat, ci viforul simţirii unei generaţii traumatizate, pentru care cartea a însemnat şi iubită, şi dor, şi speranţă, şi alinare, şi dezamăgire, o generaţie care s-a logodit cu magia cărţii, cumpărate cu sacrificii, pe sub mână, citite la lumina lanternei de sub pătură. Concluzia poetului este una originală: decât “să fie muşcată de molii, ruptă de mâini sălbatice, sau arsă de aceleaşi mâini, mai bine să moară şi să renască din brazde odată cu ghioceii, dacă mai e posibil”. Nu-mi vine în minte un omagiu mai frumos închinat cărţii!
    O întrebare firească pe care ne-o punem de fiecare dată când contactul cu un text beletristic periază informaţii culturale intrate în subconştient: este Dumitru Ţiganiuc un poet livresc? Nici vorbă! Îi face atâta plăcere să înoate în apele adânci ale universalitaţii încât dacă nu ar face trimiteri directe nici nu ai şti sursa. Totul este asimilat, cernut cu sita deasă de mătase. Lasă impresia ca cei pe care îi invită la taifas îi sunt prieteni. Şi lista este generoasă, străbătând mai multe secole si literaturi. La întâmplare înşirăm: Arghezi, Topârceanu, Sadoveanu, Macedonschi, Esenin, Mateiu Caragiale, Eminescu, Bacovia , Hemingway, Barbu, Withmann, Balzac, Chateaubriand, Blaga.
    Secvenţele lirice din “File din duminica orbului” te cuceresc prin căldura umană, prin simplitatea adresării, prin firescul verbului ce lasă impresia că e la îndemâna oricui. Cititorul devine părtaş confesiunii, se bucură odată cu artistul, iubeşte, urăşte, ironizează, pune la stâlpul infamiei. Aparenta înclinare spre colocvial este doar o convenţie: ”Vai prietenilor,vai domnilor…”
    Tematic, volumul nu poate fi circumscris unei arii tematice definite, aceasta face posibilă o lecturare în chei diferite, adresându-se deopotrivă lectorului avizat, cât şi obişnuitului cititor de poezie receptată la nivel obviu. Este un prim semn că Dumitru Ţiganiuc a ieşit din spaţiul mirific al Botoşaniului, aparţinând românilor, cu o singură condiţie:să-şi adune opera poetică într-un volum reprezentativ, pe grupaje tematice, să-şi traducă poezia în limbi de circulaţie, pentru că altfel miile de cărţi care i-au hrănit spiritul vor deveni amintiri frumoase pentru cei dragi. Botoşaniul poate să-şi trimită valorile în universalitate!



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5