Abia publicat prozopoemul “Constantin (Brâncuşi) cel Mare. Nume spre eternitate…”, scris de D.M.GAFTONEANU, a stârnit interesul oamenilor de litere și al cititorilor iubitori de literatură autentică și de valoare. La întâmplare am selectat câteva referințe critice despre aceasta proaspătă creație a D.M.G-ului.

Iată-le:
Ion Ionescu-Bucovu, Argeş, scriitor: Marele sculptor Constantin Brâncuși, plecat de la Hobița pentru a cuceri lumea artistică internațională, s-ar bucura de ceea ce a scris pana d-lui D.M. Gaftoneanu, care îi ridică un monument literar în prozopoemul „Constantin (Brâncuși) cel Mare. Nume spre eternitate…” Pictorul Henri Rousseau îi spune lui Brâncuși în fraza providențială: „Tu ai transformat anticul în modern…”, precum d-l Gaftoneanu îl numește „Un dăltuitor celebru ”, „Precursor al noii lumi…”,”Minte sclipitoare…”, „Stâlp de secol…”, „Un Icar…”, „Rege meșter printre fauri…”, ”Piramidă de cultură, de umor și demnitate.” După o scurtă biografie în versuri, d-l Gaftoneanu ne amintește operele care l-au făcut celebru: „Poarta trecerii în lumea meteorului sărut.” (remarc aici frumusețea trecătoare a sărutului prin cuvântul „meteor”), apoi „Masa cu tăceri de aur”, alt epitet care arată valoarea sculpturii prin cuvântul „aur”, „Pogany… o domnișoară”, „O coloană fără capăt”- e vorba de coloana infinită cu care Brâncuși urcă scara cerului spre marile înălțimi ale spiritului uman, „Ovoidul”, „Somnul”, etc. Îi elogiază munca lui de Sisif în sculptură:„muncă, suflet, pasiune… calități exuberante.”
Trebuie remarcat că d-l Gaftoneanu a scris asemenea prozopoeme nu numai pentru literați, el a vizat oameni care s-au remarcat în toate domeniile artei. Acum i-a venit rândul marelui Brâncuși, acea «mână forte, geniul artei din argilă,/un Icar stârnind mânia unui ”Soare” fără milă./» … Crezul lui etern veghează de pe tronul postament : «Ţi-ai propus măreţe planuri de prezent sau viitor?/ Îţi doreşti să fii “Artistul” cu profil nemuritor?/ Niciodată nu va creşte iarba verde sub copaci,/ Mergi pe calea ta spre stele şi fii tu în tot ce faci!»/
Talentul de versificator și calitatea de om de cultură fac din d-l Gaftoneanu un scriitor aparte care ne aduce în față mari personalități ale culturii românești sau universale prin intermediul prozopoemelor, un caz rar întâlnit în literatura
noastră naţională.
…
Nicolae Adorel Mocanu, Botoşani, cititor pasionat de poezie: Ca de obicei sunteţi inspirat şi este un privilegiu să citesc un poem atât de apropiat de perfecţiune, ca manieră de exprimare mă refer.
…
Catalina Orşivschi,Vama,Suceava,scriitoare: V-aţi propus în acest prozopoem să-i ,,ciopliţi” o statuetă literară lui Brâncuşi şi aţi reuşit extraordinar de bine să faceţi acest lucru, cu o putere de expresie care pătrunde până în străfundurile sufletului celui care citeşte. Un început de an cu o creaţie complexă, care iradiază talent, sensibilitate, putere de analiză, sinteză…. Parcurgând această creaţie literară, eşti purtat în lumea creată de Brâncuşi, în lumea Păsării Măiestre, a Muzei adormite, a Domnișoarei Pogany, a Coloanei (recunoștinței) fără sfârșit, a Mesei Tăcerii , a Porţii Sărutului, în lumea mai puţin cunoscută a Ecorșeului, în lumea controversată de la începutul carierei sale, când artistul realizează bustul generalului medic Carol Davila.
Cu sensibilitatea artistului care modelează cuvântul, ne înfăţişaţi traiectoria vieţii ,,geniului artei din argilă”, a acestui ,,favorizat de soartă” datorită talentului, forţei creatoare, datorită viziunii înnoitoare în creaţia acelei vremi: să amintim doar întâlnirea geniului nostru românesc cu Auguste Rodin, refuzul de a lucra în atelierul acestuia şi cuvintele rostite atunci de Brâncuşi, devenite celebre ,,La umbra marilor copaci nu crește nimic” – ,,Niciodată nu va creşte iarba verde sub copaci”; să amintim şi faptul că ,,I-au rămas comori acolo” şi, într-adevăr, din păcate ,,nu ştiu câtora le pasă”……..Sentimentul de mândrie pe care l-am trăit şi eu, când am ajuns acolo, în atelierul parizian al lui Brâncuşi nu-l pot descrie în cuvinte ; îmi venea să-i opresc pe toţi cei prezenţi în atelier şi să le spun că eu sunt româncă, să le spun : ,,Constantin (Brâncuşi) cel Mare’’ este al nostru !
În încheiere, nu pot decât să vă felicit din toată inima pentru această superbă creaţie literară şi să vă urez succes în continuare.
…
Florentina Loredana Dalian, Slobozia, Ialomiţa, scriitoare: Vă mulţumesc pentru încredere, deşi eu nu mă pricep la critică. Ce să vă spun? În primul rând, intenţia de a «ciopli» statueta literară – cum spuneţi – marelui Brâncuşi este ea însăşi un gest artistic lăudabil. Cred că v-a reuşit, e un soi de «madrigal» în care aţi inclus şi titlurile operelor sale. Literar vorbind, poemul are rimă, ritm, ca formă este OK., chiar dacă mie nu mi-a transmis cine ştie ce emoţie şi probabil că nu aceasta era intenţia. În orice caz, vă felicit!
…
Gruia Cojocaru,Lişna-Suharăului, Botoşani, profesor, publicist: Pornind de la convingerea că omul contemporan este un Minotaur prins în capcana labirintului, poetul Dorel Mihai Gaftoneanu sapă ,,într-un univers de sensuri”, pentru a descoperi, prin sculptorul Constantin Brâncuşi, ,,posibile răspunsuri” la modul în care – pentru a ne urma crezul – am putea fiinţa pe Pământ. Evident, poetul nu propune şabloane întru alegerea căii prin care putem naviga în viaţă, ci, atingând discret eliberarea lui Brâncuşi de sub influenţa lui Rodin – ,,Niciodată nu va creşte iarba verde sub copaci” – exprimă crezul emanat (subtil) de creaţia marelui sculptor român: ,,Mergi pe calea ta spre stele şi fii tu în tot ce faci!”
Neabuzând ostentativ de figuri de stil, dar realizând o stranie armătură de sensuri şi înţelesuri, care ne introduc în miezul culturii universale, poetul dezvăluie măiestria ilustrului sculptor, convins fiind că – şi dacă ,,vei primi insulte grele?/ Ţi se vor închide uşi?” – poporul român şi-a desăvârşit arta răbdării: ,,E puţin pe lângă câte a tras marele Brâncuşi”.
Comparând cu prezentul vremurile ingrate când, ,,exilat prin ţări străine”, Brâncuşi ,,Nu a fost primit acasă”, poetul Dorel Mihai Gaftoneanu înfierează ignoranţa, pasivitatea şi neputinţa noastră de a ne recupera zestrea culturală:
,,I-au rămas comori acolo. Nu ştiu câtora le pasă.” Pe aceleaşi coordonate, uzând de sarcasm, poetul îşi exprimă dezamăgirea şi repulsia pentru faptul că, la noi, indiferent de vremuri, fiinţa umană se construieşte în zodia norocului, iar gânduri de tipul: (mâine) ,,poate că va fi mai bine?” sunt ,,speranţe goale”, care, ,,cum apar, aşa le duce apa Jiului, la vale!” Suveran însă, vegheate de balcanismul biruitor, tronează ,,micile atenţii!…”
Întorcându-se la creaţia brâncuşiană, poetul Dorel Mihai Gaftoneanu reliefează inefabilul ivit din asimilarea concretului cu ,,o luptă de idei/ A esenţelor primare care stau la baza ei”, căutând, totodată, ,,tainica perfecţiune” şi acele ,,rădăcini sublime” zămislite prin şlefuirea materiei ,,dincolo de aparenţe.”
Concluzionând, se poate spune că prozopemul satiric ,,Constantin (Brâncuşi) cel Mare. Nume spre eternitate…”, respirând un soi de originalitate izvorâtă dintr-o inspirată retopire a clasicismului – incită nu doar prin muzicalitatea versurilor, armonia lor internă şi prospeţimea verbului, ci şi prin eleganţa reflectării unui tablou social, de unde, intrat în eternitate, numele sculptorului din Hobiţa ne transferă discret în ale noastre rădăcini.
…
Dumitru Acostăchioaie, Rm. Sărat, cititor: Despre poemul cu tente satirice (nu pare a fi prozopoem – poem în proză): este un frumos periplu în rime prin viaţa şi operele genialului sculptor Constantin Brâncuşi, care atinge, cu fin umor, racilele semenilor şi urmaşilor care nu apreciază „Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit”.