Primit pentru publicare: 22 Febr. 2022
Autor: Mircea Daroși
Editor: Ion Istrate
© Mircea Daroși, ©Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

          Pentru noi, cei care trăim pe meleagurile Bistriţei şi Năsăudului, răscoala ţăranilor din 1907 este ecoul prelungit al răzvrătitului nostru Tănase Tudoran din Bichigiu, ridicat în 1763 împotriva nelegiuirilor pe platoul Mocirla din Salva, localitate care şi-a căpătat o rezonanţă istorică şi prin exclamaţia imperială rostită de Iosif al II-lea, chiar în curtea unei gospodării de aici: ,,Salve parva nepos Romuli !’’.

Odată cu Tănase Todoran au fost trecuţi ,,de la viaţă la moarte prin ştreang pentru rebeliune, alţi trei dintre capii răsculaţilor : Vasile Oichii din Telciu, Grigore Manu din Zagra şi Dumitru a Popii din Mocod, ale căror trupuri, după spânzurătoare au fost lăsate neînmormântate pe locul de pierzare, ca pildă de groază pentru alţii’’.Ei au intrat în istorie şi au rămas în memoria colectivă prin creaţiile populare : “Sub un deal cu stejăriş,/Lângă Salva pe-un podiş,/Într-o zi de primavară/Granicerii se-adunară,/Jurământul să-l depună/C-apoi toate or merge strună/Steagul când l-au ridicat,/Un bătrân a-nacălecat,/Moş Tănase Todoran,/Nenfricatul bichigean/În vârstă de ani o sută/Şi-aceea de mult trecută;/Iese-n faţa lor călare/Şi rosteşte-o cuvântare:/Steagu-aiesta-i mincinos/Slobozâţi puştile jos/Şi-apoi iar le ridicaţi/Şi spre domni să le-ndreptaţi./Nu vă dați feciori cătane,/Că-ți purta păduchi cu coarne,/Asta v-o spune de-un an,/Moșul vostru Todoran./În mormânt de m-or băga/Nu mă las de legea mea/Asta-i legea lui Hristos,/Slobozâţi puştile jos.: 

Tănase Todoran, cel evocat în balada cu acelaşi nume, a inaugurat tragerea pe roată, groaznicul supliciu austriac la care vor fi supuşi peste două decenii mai târziu, Horea şi Cloşca, pe platoul numit ,,La Furci’’ din Alba Iulia : ,, Pân-a fost Horea-mpărat/ Domnii nu s-au desculţat/ Nici în pat nu s-au culcat,/Prânz la masă n-au mâncat./ De-ar împărăţi un an/Nici n-ar mai mânca şuhan’’.

Cei care aveau să ducă mai departe flacăra revoltei ţărăneşti de pe aceste meleaguri au fost corifeii Irimie Bucşa din Mocod, Ştefan Cute Nimigeanul din Feldru şi Marcu a Berăriţii din Nuşfalău. Ştefan Cute plecat de trei ori la Viena cu plângeri la împărat, a devenit şi el erou popular, trecut în cântece şi legende, inspirându-l pe poetul Ion Th. Ilea în scrierea povestirii ,,Steagul împărătesei’’, ca şi alte lucrări de mare interes.

          Semnale importante ale marii răscoale din 1907, pot fi considerate şi desele confruntări din secolul al XVIII şi al XIX-lea ale ţăranilor din Rebrişoara, Nepos şi Feldru împotriva satelor săseşti Dumitra, Slătiniţa şi Livezile, care sub pretextul unor privilegii nejustificate se tot întindeau pe terenurile celor din această zonă a Someşului. Documentele consemnează faptul că aceste neînţelegeri au durat multă vreme, aproape patru secole şi s-au încheiat cu pierderea de vieţi omeneşti. La Nepos, aproape de hotarul localităţilor săseşti s-a ridicat în 1928 un monument care aminteşte de aceste lupte, monument care în timpul ocupaţiei horthyste a fost distrus, iar în anul 2004 s-a refăcut în parcul cu castani din faţa bisericii. Scene din aceste confruntări sunt redate de Liviu Rebreanu în romanul ,,Ion’’, la care a fost martor pe vremea când era ajutor de notar la Nepos : ,,Într-o dimineaţă, intrând în cancelarie o găsii plină de ţărani furioşi care înconjurau vreo zece saşi din Păuniş şi îi înjurau din răsputeri. În uliţă, o cireadă de boi graşi, parcă aşteptau un verdict’’. Dar opera monumentală a scriitorului năsăudean  care descrie evenimentul istoric din 1907 este romanul ,,Răscoala’’, un roman alcătuit din două părţi ce poartă titluri simbolice : ,,Se mişcă ţara’’ şi ,,Focurile’’, fiecare având câte 6 capitole, tot atât de sugestive : ,,Răsăritul’’, ,,Pământurile’’, ,,Flămânzii’’, ,,Luminile’’, ,,Friguri’’, ,,Vestitorii’’, apoi ,,Scânteia’’, ,,Flăcări’’, ,,Focul’’, ,,Sângele’’, ,,Petre Petre’’ şi ,,Apusul’’.

Chiar dacă în Transilvania răscoala din 1907 n-a cunoscut aceeaşi intensitate ca în celelalte provincii româneşti, focul ei a mocnit şi la noi, încă de la Bobâlna, prin Mihai Românul din Floreşti, episod evocat de scriitorul bistriţean Valentin Raus în cartea sa ,,Tunetele de pe Bobâlna”, sau în ,,Iobagii’’de Pavel Dan, s-a răspândit ca un scrâşnet de roată ce i-a strivit de vii pe moţii din Albac, prin cartea lui Dumitru Almaş ,,Fluierul şi gorunul lui Horea’’ sau cea a lui Francisc Păcurariu ,,Furtună sub Detunata’’.

În 1894, George Coşbuc se face mesagerul unei violente acuzări prin poezia ,,Noi vrem pământ’’, care anunţă marea revoltă din 1907 : ,,Să nu dea Dumnezeu cel sfânt/ Să vrem noi sânge, nu pământ!/ Când nu vom mai putea răbda,/Când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ Nici în mormânt’’.

Patetică şi răscolitoare prin mesaj, poezia s-a răspândit foarte rapid, creând o stare de spirit ce a făcut explozie în istoria răzvrătirilor ţărăneşti. Atunci barierele răbdării s-au rupt, acolo în satul Flămânzi, în Botoşani şi în toată Moldova, cuprinzând apoi întinsul ţării, aşa cum spune şi Tudor Arghezi în versurile sale : ,,Aşa din sat în sat se-ntinse/ Văpaia grânelor aprinse…’’

Zona Bistriţei şi Năsăudului a fost şi ea un pământ al suferinţei pe care arborele libertăţii nu putea creşte fără să fie udat de sângele celor care s-au contopit cu el prin nume şi năzuinţe.