Balada populară ca formă de perpetuare a memoriei: cazul martirului Tănase Todoran
Autor, Iulius-Marius MORARIU

Dintotdeauna, evenimentele care au marcat decisiv istoria unor locuri, ținuturi sau țări, sau însăși pe cea a întregului mapamond, au fost consemnate cu grijă de oameni cu preocupări istorice în documente ale vremii. În paralel cu forma de cancelarie a cronicii, în Transilvania, într-o societate în care masele nu au beneficiat de o alfabetizare generală, oamenii și-au creat propria lor manieră de perpetuare a memoriei înaintașilor iluștri, imortalizând fapelel lor de curaj în balade sau basme.
Un fericit astfel de caz întâlnim și în zona Năsăudului, unde, în contextul înființării celui de-al doilea Regiment de Graniță, în 1763, datorită unor pretenții exagerate ale celor austriecilor și nu numai(1) , lucrurile nu au decurs tocmai cum au fost planificate. Din acest motiv, în momentul depunerii jurământului de credință, în fața mulțimii a ieșit celebrul personaj centuagenar Tănase Todoran, care a rostit o cuvântare înflăcărată prin care i-a îndemnat pe cei prezenți să nu jure. Aceasta a avut efect imediat, baronul Buccow, delegatul Mariei Tereza și episcopul unit de la Blaj Petru-Pavel Aron împreună cu soldații fiind alungați.
Mai apoi, revolta a avut și un efect negativ, finalizându-se cu uciderea conducătorului ei într-o manieră cât se poate de cruntă (prin frângere cu roata de sus în jos (la 104 ani!) și a altor 3 prin spânzurare, precum și prin condamnarea altor 15 oameni la 500 de vergi(2).
Pe termen lung, ea a avut un efect benefic, fiind un moment de rezistență și constituind mobilul altor evenimente de acest fel.
În ceea ce privește consemnarea evenimentului istoric, acesta se regăsea, ca sentință între hârtiile cancelariei vieneze și atât. primul care va vorbi despre el într-o lucrare va fi Barițiu(3) , la un secol după eveniment. Până atunci însă, singura formă de perpetuare a memoriei a fost balada sa. Compusă de un autor al cărui nume se pierde în negura istoriei (sau de mai mulți) și transmisă prin viu grai, suferind în mod cert modificări datorate evlaviei populare, ea surprinde cadrul istoric al evenimentului și desfășurarea lui, descrie protagonistul acțiunii și sfârșitul său tragic. În finalul ei regăsim elemente de hiperbolă. Tot aici este descrisă și compătimirea naturii pentru martiriul său (,,soarele n-o strălucit, nici luna n-o luminat, stelele s-o-ntunecat”…, ,,codru-i plânge de milă”). Redau mai jos balada, care ilustrează întru totul teza conform căreia acest gen este o formă de perpetuare a memoriei și încă una superioară.
“Sub un deal cu stejăriş,
Lângă Salva pe-un podis,
Într-o zi de primavară
Granicerii se-adunară,
Jurământul să-l depună
C-apoi toate or merge strună
Stegul când l-au ridicat,
Un bătrân a-nacălecat,
Moş Tănase Todoran,
Nenfricatul bichigean
În vârstă de ani o sută
Şi-aceea de mult trecuată;
Iese-n faţa lor călare
Şi rosteşte-o cuvântare:
Steagu-aiesta-i mincinos
Slobozâţi puştile jos
Şi-apoi iar le ridicaţi
Şi spre domni să le-ndreptaţi.
Nu vă dați feciori cătane,
Că-ți purta păduchi cu coarne,
Asta v-o spune de-un an,
Moșul vostru Todoran.
În mormânt de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos,
Slobazâţi puştile jos.
……………………………..
De la-nalta-mpărăţie
O venit o comnisâie,
Şi pe mulţi îi judecară
Fiecare cum să piară.
Numa moşu Todoran,
Nenfricatu Bichigean,
El s-o sfârşit tras pe roată,
Plâns şi azi de lumea toată;
Lângă Salva pe ”mociră”
Şi codru-i plânge de milă.
Todoran când o murit
Soarele n-o strălucit,
Nici luna n-o luminat,
Stelele s-o-ntunecat.”

Note:
(1)Și sașii din Cetatea Bistriței au impus o serie de pretenții exagerate, ele contribuind, alături de alți factori la revolta de la Salva
(2)Sentința este descrisă în parte de George Barițiu. ,,Todoran a fost trasu pe roată, iar unii din soții lui (aici cu sensul de colaboratori, n.n.) au fost trași în tiapa și alții condamați la morte prin ștreangu și anume deaspura comunei Salva in marginea de către comună a podereiului Mocirla, unde și astăzi se află mormântul său și groapa comună unde sunt înmormântați acei atleți români”; George Barițiu, Istoria regimentului alu II romanescu granitariu transilvanu, tipărită la Romer și Kamner, Brasiovu, 1874, p. 103.
(3)În lucrarea mai sus pomenită.