Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Elemente psihopatologice în „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu (2014)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Elemente psihopatologice în „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu (2014)

Primit pentru publicare: 20 Ian. 2019
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele National al Ligii Scriitorilor Români,Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 21 Ian. 2019

© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

Pentru mulţi scriitori boala mintală a fost izvor inepuizabil de inspiraţie. Îndrăznesc să afirm că scriitorii cu harul talentului înzestrat utilizează volens nolens în creaţia sa ineditul, pitorescul, caracteristicul comportamental şi sufletesc,  înţelegând această stare o abatere de la norma ternă, banală, adaptativă a integrării armonioase. Atunci când abordează această stare, pendulează, cu personajul său şi cu starea de conştiinţă în imediata tangenţă a psihiatriei, dacă nu chiar în miezul acesteia.

În creaţia sa, diversă din punct de vedere tematic, Liviu Rebreanu cunoscut ca romancier al marilor probleme de conştiinţă colectivă şi indfividuală, a abordat în Ciuleandra un caz de conştiinţă morbidă, de destructurare psihotică a personalităţii.

Încă de la început, romancierul foloseşte tehnica de a înfăţişa, la fel ca într-o fişă de observaţie medicală, faptele, analiza stărilor de conştiinţă ale eroului şi mersul suferinţei acestuia, unde consemnează în afara simptomelor şi evoluţia bolii, antecedentele familiale şi personale etc. ca şi problematica medico-legală a cazului. În acest sens, autorul a izbutit să utilizeze date de patologie psihatrică ca şi când ar fi fost fapte petrecute în viaţa de fiecare zi, mai ales, analizează stările de destructurare a conştiinţei sub forma unei introspecţii ce evocă metoda autopatografică.

Naraţiunea începe cu o manifestare comportamentală agravantă, uxoricidul prin sugrumare, crimă nemotivată apparent sau desfăşurată sub incidenţa impulsiunii necontrolate şi irezistibile, într-o stare de obnubilare a conştiinţei, în decursul căreia manifestarea se desfăşoară brutal, în afara oricărei opţiuni. Această formă de comportament antisocial îl întâlnim în nostalgia psihatrică, la starea psihotică schizofreniformă paranoică sau maniacal, adesea sub influenţa dezinhibantă a alcoolului.

În timpul internării, asistăm la înfăţişarea cazului, în întregime desfăşurat sub incidenţa psihiatrică, căutându-se motivaţia gestului său reprobabil atât de erou cât şi de către medicul Ursu, implicat în dubla sa postură subiectivă, umană şi obiectivă, profesională.

Motivaţia uxoricidului din partea tatălui: „un moment de nebunie subită,” dorinţă, dragoste şi gelozie iniţial, apoi impulsiune sub formă imperioasă a unui instinct criminal, cumul de sadism, taote moştednite de la antecesorii săi şi, în final, manifestarea unei boli mintale, confirmată de medicul Ursu, ce elimină ipoteza unei simulări, aşa cum părea la început.

Atitudinea contrară a gardianului ce-l păzea, Andrei Leahu, într-o situaţie similară, îi prilejuieşte lui Puiu Faranga, reflecţii asupra comportamentului raţional al unui om simplu şi asupra motivaţiei actului său, considerând că a avut în el însuşi instinctul criminal.

Îşi răscoleşte trecutul din care relevă elemente sadice al acestui instinct, printre acestea impulsiunea de a omorî pe cineva, plăcerea de a privi tăierea păsărilor în copilărie, pornirea de a ucide femeia pe care o posedă, găsindu-şi o motivaţie şi, în acelaşi timp, disculpându-se. În viaţa sa au apărut multe aspecte fenomenologice ale suferinţei sale, printre care idei interpretative, idei de persecuţie, de revendicare, de culpabilitate şi de autopuniţiune, iar din inconştientul său ţâşneşte amintirea cunoaşterii Mădălinei, viitoarea soţie şi victimă, în acel dans de exaltare pasională. Ciuleandra, dans al vieţii şi al morţii, de care este obsedat pathologic şi în ritmul căruia se derulează episodul acut al stării psihotice finale. Autorul foloseşte modelul psihiatric pe care s-a structurat întregul roman. Descoperim alternanţe între stările depresive şi acelea de exaltare afectivă, cu impulsivitate necontrolată, aşa cum se desprind din prezentarea în totalitate a personajului, afecţiune ce oscilează episodic între două extreme malancolia şi mania, fiind în acelaşi timp o afecţiune genetică, constituţională, ca un ecou îndepărtat de la antecesori.

Talentul lui Liviu Rebreanu a constat într-o transfigurare literară a bolii mintale, într-o evoluţie în care se remarcă aspectul unei conştiinţe aparent lucide, fără a exagera simptomele patologice, folosindu-le, cu măiestrie artistică, numai când era necesar şi episodic, aşa cum a prezentat comportamentul atunci când şi-a ucis soţia, la începutul naraţiunii.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5