Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Elena BUICĂ: TORTUL FESTIV

Primit pentru publicare: 18 Dec. 2017
Autor: Elena BUICĂ – Toronto
Publicat: 19 Dec. 2017
Înlesnirea publicării: Al. Florin ȚENE
Editor: Ion ISTRATE

 

Elena BUICĂ: TORTUL FESTIV

                                                                               

E Ajunul Crăciunului. Ninge prima oară în această iarnă ca un cadou pentru sărbători deosebite şi ne-a stârnit o poftă de viaţă nebună. Ne vine să dansăm, să cântăm  şi să râdem, să râdem…
   Şi cum să nu râzi cu poftă când şi întâmplările se leagă între ele în aşa fel, parcă tocmai pentru a stârni râsul?
    Cum se obişnuieşte, în perioada sărbătorilor de iarnă am primit şi am trimis felicitări prin e-mail aşa cum se procedează în această eră foarte computerizată. Ieri am primit un text amuzant de la Viorica, o prietenă dragă, text potrivit pentru aceste sărbători. Am vrut s-o înveselesc cu aceste  vorbe de duh pe o alta prietenă, Olga şi i l-am trimis şi ei. ”Îţi mulţumesc, îmi răspunde ea, textul mi-a stârnit voie bună, deşi eu ţi-l trimisesem. Am avut satisfacţia că nu numai mie mi se întâmpă”.

 Refăcând în minte traseul textului, mi-am amintit că într-adevar, ea mi-l trimisese şi eu i l-am trimis Vioricăi. Primind cu grămada mare felicitări cu fel de fel de texte, Viorica a  uitat şi ea la rândul ei de la cine l-a primit şi mi l-a trimis ca proaspat, iar eu i l-am trimis Olgăi. Întâmplarea asta a început apoi să sune în „cutiuţa amintirilor” ca ceva prin care mai trecusem odată. Şi dintr-odată  „clic” şi s-a declanşat amintirea.

Cu mai bine de  20 de ani în urmă, abia aşteptam cu nerăbdare să vină ziua de 13 a fiecărei luni ca să mă înfiinţez la Muzeul Literaturii Române, la „Rotonda a 13-a” prezidată de  criticul Şerban Cioculescu. Acolo am cunoscut un inginer cu preocupări poetice. Mi-a arătat nişte versuri pe care voia să le publice, multe dintre ele erau versuri şchioape şi se vedea de la o poştă că nu avea cunoştinţe elementare despre versificaţie.  Nu mi-a fost greu să îi spun acestui împătimit de poezie câteva reguli de care să ţină seama în alcătuirea versurilor. Mulţumit, omul şi-a notat ce i-am spus, apoi a mai apelat la ajutorul meu şi prin telefon, iar după un timp, s-a înfiinţat şi la mine acasă cu teancul de poezii. L-am ajutat pe cât s-a putut şi după cum m-a tăiat şi pe mine capul, chiar şi la înfrumuseţarea lor. Cartea a apărut în ajunul sărbatorilor de iarnă.

Fericit, inginerul-poet, plin de satisfacţie, s-a dus la cofetăria „Scala” şi a comandat pentru mine tortul cel mai bun şi cu ornamentul cel mai frumos posibil. Aflase că îmi place culoarea mov şi tortul era lucrat în alb şi cu mai multe nuanţe de mov, într-o fericită inspiraţie şi aşezat  într-o elegantă cutie care se armoniza cu tortul. Atâta doar că într-un colţ, frumoasa cutie se julise. Dar parcă şi acestă julitură era frumoasă şi unde pui că avea formă de inimioară, parcă anume făcută. Şi s-a prezentat  la uşa mea cu el şi cu cartea lui cu dedicaţie. Când am văzut frumuseţea de tort, parcă „mi-a luat maul” cum e o vorbă a tineretului nonconformist.

Pentru că aveam pregătite prăjiturile şi tortul pentru sărbători şi uitându-mă la această bijuterie culinară, nu m-am îndurat să bag cuţitul în el şi i-am găsit o fericită întrebuinţare. Fiica mea, născută chiar în 25 decembrie, îşi sărbătorea ziua şi tortul acesta, tocmai bun pentru aşa un eveniment. Cu toate cadourile cumpărate pentru ea şi cu această minunăţie de tort, m-am dus la locuinţa ei în vizită. Acolo lume multă, mult tineret. Au scos cu toţii un „Ah, ce frumos tort”, iar Sorin, prietenul ei, şi-a scos ochelarii şi l-a cercetat cu atenţie, apoi s-a învârtit în jurul lui, cum ar fi făcut orice gurmand fără astâmpăr. Şi pentru că mai erau câteva torturi pe mesele alăturate, până la urmă, nu s-au îndurat nici ei să bage cuţitul într-o aşa  frumuseţe de tort şi când s-a terminat tărăboiul din apartament, l-a pus la răcoare pe balcon.

Peste două zile urma Sfântul Ştefan şi fiica-mea l-a luat pe Sorin  şi s-au dus în vizită la onomastica unui prieten care făcea parte dintr-o familie din cele cu „obraz subţire”, medic stomatolog, pe care îl consultase nu cu multă vreme înainte. Şi  s-au gândit să-i ducă această „bijuterie” de tort mov. Fiică-mea a luat buchetul de flori şi Sorin a dus în braţe tortul jinduind la el şi astfel, eu i-am pierdut urma.  

De Anul Nou, când este  ziua mea de naştere, au venit musafirii ca în fiecare an şi o prietenă, căreia îi făcusem un serviciu, îmi aduce cadou, ce nici nu ar fi fost posibil să-mi treacă prin creanga minţii, tocmai tortul mov, aşezat în frumoasa cutie cu julitură în formă de inimioară. „Cum, am întrebat-o eu sărind în sus, neputându-mi stăpâni uimirea, cum ai intrat în posesia acestui tort?”. Ea şi-a dat seama că e ceva special cu el şi nu a avut curajul să spună că l-a cumpărat pentru mine şi  mi-a mărturisit. „Am dat meditaţie unei fetiţe dintr-o familie mai ”cu ştaif” şi mi-a trimis de Anul Nou acest frumos cadou, ceva ca pentru rangul lor. Văzând cât este de frumos, nu m-am îndurat să-l tai şi ştiind că vine ziua ta şi că îţi place mult culoarea mov, am socotit că cel mai bun cadou pentru tine, ca să îţi pot arăta preţuirea mea, nu poate fi decât ceea ce vezi şi tu acum în faţă”.  

N-a terminat bine de vorbit, că în casă a intrat fiica-mea cu Sorin ca să mă felicite. Sorin, întinzându-mi florile, începuse să turuie un text şugubăţ de ziua mea, aşa cum făcuse cu câţiva ani buni înainte. O anume împrejurare a făcut ca să nu ştiu  cu exactitate ziua mea de naştere şi de aceea o serbam trei zile în şir, la 1, 2 şi 3 ianuarie. Aşa că Sorin a început: ”Cu prilejul zilei de 1-2-3 ianuarie vă urez…” dar văzând tortul, a rămas cu vorba în gură şi cu mâna întinsă înţepenită cu  florile spre mine. S-a oprit şi-a scos ochelarii şi  s-a învârtit în jurul lui râzând: ”Eu cunosc tortul ăsta, l-am mai văzut şi am mai râvnit la el. Este interesant cum a ajuns aici şi dacă mai scapă şi acum de cuţit.” Explozia râsetelor a făcut să vibreze aerul camerei. Toate glumele ce au urmat se făceau despre tortul care  se învârtise în cerc trecând din mână în mână până să ajungă la cel căruia i-a fost destinat iniţial şi care l-a apreciat cel mai mult.

Şi ca într-o poveste în care realul se împleteşte cu ficţiunea şi trebuie să se termine ajungând  la realitate,  uneori o realitate în care pentru noi a triumfat binele, dar crudă pentru frumosul tort,

 Am luat  apoi cuţitul
Şi aşa i-a fost sfârşitul.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5