EMINESCOLOGIE BOTOȘĂNEANĂ (II)
Cercetători, scriitori, poeți și publiciști care au scris despre Mihai Eminescu
                                              (continuare)

      După moartea lui Mihai Eminescu, mai ales în perioada interbelică, au fost câțiva scriitori și publiciști botoșăneni care l-au promovat și au scris despre Mihai Eminescu, amintind aici pe: publicistul Ioniță Scipione- Bădescu, prietenul poetului, scriitorul Barbu Lăzăreanu, preotul și pedagogul Toma Chiricuță, istoricul Nicolae Iorga, eminescologul Dimitrie Murărașu, cel mai prolific eminescolog botoșănean, magistratul Corneliu Botez, colaboratorii revistelor ,,Junimea Moldovei de Nord” și ,,Revista Moldovei” și alții.

Corneliu Botez (1870-1928), s-a născut la Botoşani şi s-a afirmat ca un remarcabil jurist, cu o cultură vastă, care l-a făcut pe Nicolae Iorga să afirme: „Din studentul aprins, pasionat de Eminescu, s-a dezvoltat, la Corneliu Botez, un magistrat care era numai ştiinţă şi conştiinţă”. S-a afirmat ca poet, publicând volumul de „Poesii” şi mereu a fost prezent în presa botoşăneană: Cugetarea, Revista Ateneului din Botoşani, Moldova, Steagul etc.

Corneliu Botez s-a afirmat ca eminescolog, fiind mereu în căutarea unor documente şi date noi despre viaţa şi opera lui Eminescu, atât în perioada cât a trăit la Botoşani, cât şi în perioada de activitate ca magistrat la Galaţi, fiind în fruntea iniţiativelor de omagiere a poetului.

Corneliu Botez  a cules date despre familia poetului, stând de vorbă cu oamenii din Dumbrăveni şi Ipoteşti, aşa după cum se observă dintr-o scrisoare a soţiei sale, Calypso Botez către Gh. T. Kirileanu din 11 decembrie 1903:„Cred că numărul paginilor ce-ţi trimite bărbatul meu asupra vieţii lui Eminescu ţi-e destulă dovadă despre plăcerea cu care ne interesăm asupra acestor date… Bărbatul meu de vre-o două săptămâni a spus primarilor din Dumbrăveni şi Ipoteşti să-i caute şi să-i aducă la noi pe toţi moşnegii ce ştiu ceva despre Eminescu şi familia lui… Mai rămâne să căpătăm şi actul de naştere sau botez al poetului. A spus Corneliu primarului să-l caute numaidecât şi el, primarul, crede sigur că ni-l va procura, fiindcă are condicile de pe la 1850”.

Corneliu Botez a purtat cu Matei Eminescu o bogată corespondenţă, în 1909, pentru documentarea, în vederea editării cărţii „Omagiu lui Mihail Eminescu”, apărută la 20 de ani de la moartea poetului. Corneliu Botez a publicat un studiu cu titlul „Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu”, în care mai semnează Titu Maiorescu, Constantin Dobrogeanu- Gherea, I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, Matei Eminescu, C. Calmuschi şi alţii, continuând activitatea lui Gh. Kirileanu cu care a avut strânse legături. Încă de pe băncile liceului şi apoi ca student, apologet a lui Eminescu, a scris o schiţă despre poet, o elegie şi un articol la moartea poetului. Corneliu Botez a contribuit la ridicarea, împreună cu studenții universitari di Iași și București, la ridicarea statuii lui Mihai Eminescu de la Botoșani, pe 11 septembrie 1890.

A pregătit omagierea lui Eminescu la 20 de ani de la încetarea din viaţă a poetului, în 1909, la Galaţi. Comitetul de organizare a comemorării poetului Mihai Eminescu din Galaţi, a hotărât baterea unei medalii cu diametrul de 40 mm, cu chipul poetului, şi o strofă din poezia „La steaua”. A luat iniţiativa ridicării statuii lui Eminescu din municipiul Galaţi, realizată de sculptorul Frederik Storch, dezvelită la 16 octombrie 1911, trimiţând liste de subscriere în toată ţara.

Magistratul botoșănean Corneliu Botez s-a preocupat intens de cunoașterea vieții și activității lui Mihai Eminescu, căutând documente, actul de naștere și botez al poetului, a stat de vorbă cu locuitorii din Ipotești, consemnând cât mai multe informații, pe care le-a prins în volumul ,,Omagiu lui Mihai Eminescu”, din 1909. Activitatea lui cu privire la Eminescu a constitui începuturile eminescologiei botoșănene.

     La sfârșitul secolului al XIX-lea și prima parte a sec. XX, o serie de intelectuali botoșăneni, care l-au cunoscut pe Eminescu, au publicat în revistele locale sau cărți diverse întâmplări din viața poetului pe meleagurile natale, contribuind astfel, la completarea biografiei eminesciene:poetul Ion Păun Pincio, profesorul Constantin Iordăchescu, profesorul Tiberiu Crudu, avocatul Vladimir Șardin, pictorul și muzicianul Andronic Țăranu, căpitanul Aurel Gheorghiu, academicianul Ion Simionescu, I. N. Roman etc. 

   Aurel I. Gheorghiu, născut la 23 febr. 1894, în satul Storeşti, comuna  Frumuşica, judeţul Botoşani, a absolvit Şcoala Primară de Băieţi din comuna Suliţa, judeţul Botoşani, Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani, Şcoala Militară de Infanterie (promoţia 1916) şi Şcoala Superioară de Război din Bucureşti.
     A contribuit la apariţia periodicului botoşănean Revista Moldovei, împreună cu Tiberiu Crudu şi I.V. Luca, în perioada 1 mai 1921 – iunie 1927).
     A fost profesor de istorie la mai multe şcoli militare, iar în anul 1930 a funcţionat ca asistent al lui Nicolae Iorga la Catedra de Istorie a Românilor de la Universitatea din Bucureşti; între anii 1930-1940 a conferenţiat la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte; 1937-1940 a deţinut funcţia de şef de birou în cadrul Ministerului Propagandei şi Culturii; a iniţiat şi realizat emisiunea radiofonică „Ora premilitară” (19 dec. 1937 – 29 dec. 1940). Printre colaboratori au fost Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, Ion Simionescu, Nicodim, Patriarhul României, Iuliu Scriban, Dumitru Iov, Dem. Psatta, Gh.D. Mugur, Emanoil Bucuţa, Constantin Angelescu, Vasile Voiculescu ş.a.
     Pasionat fotograf şi posesor al unei impresionante colecţii fotografice, a folosit documentaţia la elaborarea unor lucrări valoroase, realizate în colaborare cu personalităţi ale culturii române, participând la organizarea unor expoziţii – Bucureşti (1929), Craiova, Turnu Severin (1932), sau conferenţiind prin diverse oraşe ale ţării: Botoşani – la Ateneul Român şi Universitatea Populară „Nicolae Iorga”, Turnu Severin – Casa Luminii, Bucureşti – Asociaţia Profesorilor Secundari, Ploieşti şi Târgovişte: la Muzeul de Istorie şi la filiale ale Societăţii Ştiinţifice de Istorie şi Filologie, Vălenii de Munte – Universitatea Populară. De la Aurel Gheorghiu ne-a rămas frumosul album ,,Botoșanii care se duc…” Ed. Cartea Românească, 1927), cu peste 33 de gravure realizate de Marcel Olinescu pe baza fotografiilor sale și fotografia atenansei lui Eminovici de la Ipotești. Aurel Gheorghiu este important pentru eminescologie prin fotografiile lăsate posterității, unele cu locuri și obiective legate de Mihai Eminescu.

     Constantin Iordăchescu și Tiberiu Crudu au scris numeroase articole privitoare la Mihai Eminescu, pe care le-au publicat în revistele ,,Junimea Moldovei de Nord”, ,,Revista Moldovei” și ,,Revista școlii”, în perioada 1919-1926, materiale preluate în biografia eminesciană.
     Profesorul Constantin Iordăchescu a publicat materiale, în legătură cu viața și opera lui Mihai Eminescu, ca:,,Biografia lui Mihai Eminescu”, în 1925, ,,Eminescu și Macedonski”, în 1913, ,,Temperamentul lui Macedonski”, ,,Epigrama contra lui Eminescu”, ,,Eminesciene”, ,,Vrăjmași și protectori ai lui Eminescu”, în revistele ,,Junimea Moldovei de Nord”, ,,Revista Moldovei”, ,,Adevărul literar și artistic” și a scos în ,,Junimea Moldovei de Nord” ,,Număr festiv- închinare marelui poet al neamului, Mihail Eminescu (1850- 1889), fiu al Botoșanilor, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la moartea poetului 29/15 iunie 1889- 28/15 iunie 1910”. Profesorul Constantin Iordăchescu a fost redactorul și sufletul revistei ,,Junimea Moldovei de Nord”, apărută în perioada 1919- 1921, chiar dacă a luat apărarea lui Macedonski, în disputa cu Mihai Eminescu, pentru care a primit și o scrisoare de mulțumire din partea acestuia.

      Pictorul și muzicianul Andronic Țăranu, a scris un material în care ne vorbește de o petrecere a lui Eminescu cu Toma Micheru și sora sa, la hotelul ,,Moldova” din Botoșani, la care participase și el și despre vizitele Veronicăi Micle la Botoșani în perioada 1887-88.

     Magistratul botoșănean Vladimir Șardin a scris, spre sfârşitul vieţii, cartea ,,Din trecutul Botoşanilor- Figuri dispărute”, carte apărută la Tipografia B. Saidman din Botoşani, în anul 1929 şi ,,Figuri contemporane”. În prima carte, Vladimir Şardin, aduce informaţii preţioase despre viaţa şi activitatea unor personalităţi botoşănene printre care; Mihai Eminescu, Scipione Bădescu, doctorul Francisc Iszak şi alţii. Din păcate, informațiile despre Eminescu sunt mult exagerate, el vrând să atragă atenția opiniei publice asupra stării poetului, în anul 1887.

    Preotul și profesorul Toma Chiricuță, a scris cartea ,,Eminescu pedagog”, 1926, în care scoate în evidență calitățile de pedagog ale lui Eminescu și contribuția sa la modernizarea învățământului românesc.

     Scriitorul botoșănean Ludovic Dauș (1875- 1954), a fost organizatorul manifestărilor culturale ,,Luna Bucureștilor– 50 ani Eminescu”, 1939, a editat volumul comemorativ dedicat poetului, la 50 de ani de la trecerea în eternitate.

    Preotul cărturar, profesor şi folclorist Dumitru Furtună (1890-1965) din Dorohoi, a fost preocupat de viaţa, activitatea şi opera marelui poet Mihai Eminescu, adunând documente şi făcând cercetări, publicate în diferite reviste literare.
     Dumitru Furtună a făcut cercetări pentru descoperirea Psaltirei lui Gh. Eminovici, unde acesta notase data de naştere a lui Mihai şi a celorlalţi copiii ai săi; a scris o serie de eseuri intitulate: ,,Mihai Eminescu şi Patriarhul Miron” în ,,Închinare Înalt Prea Sfinţiei sale Patriarh Miron cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani”, apărută la Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1938, pag. 653- 657; ,,Bisericuța din Ipotești”; ,,Eminescu la Botoșani”; ,,Revizoratul lui Eminescu”; ,,Expresii din Epigonii lui Eminescu”, apărute în volumul ,,Pr. Dumitru Furtună- Istorie literară”, apărută la Editura Sf. Mina din Iași, în 2015 și a lăsat în manuscris lucrarea ,,Ipoteştii lui Eminescu” şi altele.

      Cărturarul Dumitru Furtună a căutat la Ipoteşti şi la Bistriţa, unde la locuit în ultima perioadă a vieţii fratele poetului, Matei, să dea de urmele Psaltirei lui Gh. Eminovici, spunând că dacă ar fi găsit-o ,,aş fi rezolvat definitiv şi categoric problema contoversată a datei exacte când s-a născut Eminescu”. La Bistriţa, în 1950,  a căutat casa în care a locuit Matei şi a aflat că soţia sa, fiind de origine germană, părăsise ţara înainte de a începe Al II-lea Război Mondial, şi toate documentele avute de Matei, printre care şi Psaltirea, ar fi rămas la Bistriţa, existând posibilitatea ca ea să se afle ,,undeva îngropată în vreun depozit de cărţi vechi necercetate”.
♦ ♦ ♦
Barbu Lăzăreanu (1881-1957) s-a născut la Botoşani, la 5 octombrie 1881. Urmează aici cursurile Liceului A.T. Laurian şi ca elev se apropie de mişcarea socialistă, ceea ce-i atrage exmatricularea din şcoală. În anul 1902 scoate, la Botoşani, revista „Victor Hugo” şi fondează „Clubul de lectură” care a activat până în 1938.
A scris versuri și numeroase articole și studii despre literatura română clasică și despre folclor. Dintre acestea, cele mai importante au fost compilate în volumul „Glose și comentarii de istoriografie literară”.
Ca istoric literar, a contribuit la îmbogăţirea bibliografiei cu privire la Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, V. Alecsandri, G. Coşbuc, cât şi a unor botoşăneni ca Ion Păun-Pincio, I.V. Adrian, George Tăutu. A colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Revista literară”, „Limba română”, „Curierul român”, „România viitoare” şi altele.
A scris un ciclu de lucrări intitulat „Cu privire la:…”, apărute la editura „Cultura românească” S.A.R.-Bucureşti. Seria de fascicule sub genericul Cu privire la…, publicate în perioada interbelică, autorul ,,cercetează și scrie despre Asachi, Alecsandri, Hasdeu, Heliade-Rădulescu, Eminescu, Creangă, Caragiale, Macedonski, Coșbuc ș.a., într-o manieră apropiată de cercetarea arhivistică sau în „genul anticar”: include în studiile sale și comentează articole din publicații vechi, scrisori, acte, procese-verbale”.

În cele patru fascicole „Cu privire la: Eminescu”, Barbu Lăzăreanu aduce noi date cu privire la viaţa şi opera lui Eminescu în articole ca: 15 iunie 1889, Eminescu profesor, Mizerie și risipă, Discționarul de rime, Hașdeu și Eminescu, Agonia, Pe cărarea înflorită a muzelor botoşănene, Pro Domo sau Eminescu polemist, Eminescu şi Fanni Tardini, Macedonski-Eminescu, Un prieten ardelean al lui Eminescu:Dimitrie Comșa, Cântecul caracudesc,  Vârful cu dor şi altele. El ne aduce date noi în legătură cu relaţia lui Eminescu cu intelectualitatea botoşăneană, suferinţele poetului la Botoşani, în perioada 1887-88, prietenia poetului cu Samson Bodnărescu etc. De asemenea a publicat în 1950 cartea ,,Eminescu om al cărții” și ,,Cântăreți români ai Comunei din Paris: Mihai Eminescu, Constantin Mile, Gheorghe din Moldova, Traian Demetrescu”, în 1948. Deși eseurile sale cu și despre Eminescu sunt destul de modeste, îl putem trece pe Barbu Lăzăreanu în rândul eminescologilor botoșăneni, autorul fiind atras de poezia acestuia și aducând la lumină o serie de informații și momente din viața poetului. 

A fost cel mai important istoric literar și publicist român, botoșănean de origine evreiască, membru titular al Academiei Române (din 1948), doctor în filologie și militant comunist român. S-a stins din viață pe 19 ianuarie 1957.
Cărțile sale, de fapt niște broșuri, cu materiale scurte și concise, au contribuit la mai buna cunoaștere a poetului Mihai Eminescu, fiind la dispoziția publicului cititor la prețuri mici, într-o perioadă de criză economică. Textele sale sunt materiale documentare, care pot fi folosite în studiile monografice despre Mihai Eminescu, făcându-l pe Perpessicius să afirme: ,,Glosatorul acesta atotștiutor n-a avut niciodată un cuvânt de înjosire și de reprobare, chiar când surprindea erori și lacune. Orgoliu nu l-a stăpânit niciodată. Uitările, confuziile și intențiile sunt fatale în lupta aceasta cu morile de vânt, ce este, nu o dată, istoriografia literară”.

Barbu Lăzăreanu este unul dintre scriitorii botoșăneni, care și-a îndreptat atenția către poetul născut ca și el la Botoșani și ne-a lăsat o serie de scrieri legate de viața și activitatea poetului și legăturile lui cu intelectualii botoșăneni. 

(Va continua)                                                                      Nicolae Iosub