Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

„Eminescu a fost sacrificat la 33 de ani pentru integrarea României în Europa de atunci”(Nae Georgescu )*
Decalogul 32 pentru ziariști

Primit pentru publicare: 23 Nov. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 25 Nov. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Decalogul 32 pentru ziariști

1-Pe 28 iunie 1883, ziaristul incomod Mihai Eminescu, conducătorul jurnalului conservator „Timpul”, este arestat și apoi internat forțat într-o clinică de boli nervoase. Câțiva eminescologi s-au aplecat cu acribie, mai ales în ultimii ani, asupra misterelor acestei zile. Profesorul Nicolae Balint ne oferă, în exclusivitate, un interviu cu profesorul Nae Georgescu, autorul lucrărilor Boala și moartea lui Eminescu si Eminescu. Ultima zi la Timpul (Dosar de presă). Cartea argumentelor, printre multe altele dedicate poetului și jurnalistului naționalist Mihai Eminescu. În lucrarea din urmă, eminentul eminescolog tratează exact această zi de 28 iunie 1883, când prim-redactorul ziarului „Timpul” își publică ultimul editorial de presă dedicat, parca previzionar, condiției libertății presei și a jurnalistului.

2- Eminescu ca ziarist dezvolta adevărate teorii sociale, economice si politice, toate  incomode si mai ales nepotrivite în contextul în care, prin alianța care se discuta la nivelul cel mai înalt european, tara noastra trebuia sa renunte la apărarea românilor din Transilvania, lăsând definitiv soarta lor în mâinile Imperiului Austro-Ungar. Pe de alta parte, Eminescu era un puternic agent de influență a opiniei publice, scrisul sau fiind mereu așteptat, temut si respectat”, se mai arată în această prezentare.

3- O puternică presiune politică, dar și mediatică, a făcut ca Eminescu să-și piardă definitiv credibilitatea ca ziarist și om politic. ASTFEL CĂ MARELE OM DE PRESĂ, CEL CARE A FĂCUT ISTORIE ÎN PRESA TIMPULUI ȘI A BĂGAT PRESA ÎN ISTORIE, A FOST ÎNVINS TOCMAI DE CĂTRE PRESĂ.

4–Eminescu nu era un simplu articlier la ziarul TIMPUL, el dezvolta adevărate teorii sociale, economice si politice, toate  incomode si mai ales nepotrivite în contextul in care, prin alianta care se discuta la nivelul cel mai inalt european, tara noastră trebuia sa renunte la apărarea românilor din Transilvania, lăsând definitiv soarta lor în mâinile Imperiului Austro-Ungar. Pe de alta parte, Eminescu era un puternic agent de influență a opiniei publice, scrisul sau fiind mereu așteptat, temut si respectat.

5- Prietenii lui Eminescu, incepând cu junimistii de frunte, ca Titu Maiorescu, Theodor Rosetti ori Iacob Negruzzi, si sfârșind cu ziaristii foarte apropiati, ca Ioan Slavici ori I.L.Caragiale,  părăsiseră, de fapt, aceasta corabie pentru a se îmbarca în  echipele puterii, poetul rămânând singurul ziarist  pe baricadele opozitiei, alături de câtiva membri marcanți ai acesteia, ca Al. Lahovari ori Mihail Kogalniceanu, care, insa, erau oameni politici, parlamentari angajati, nu ziaristi propriu-zisi. Mai mult, propriul sau ziar, TIMPUL, care a castigat victorii de presa răsunătoare datorita lui Eminescu, ei bine, ziarul isi schimba directia si orientarea si imediat confirma nebunia marelui poet. Concluzionăm cu zicala românească: “Ferește-mă Doamne de prieteni că de dușmani am eu grije.“

6-Eminescu a fost un personaj tragic în literatura noastră, prins într-o  capcană fără putință de ieșire, dar în același timp puternic, luptător: el a căzut luptând.

7–Eminescu era un puternic agent de influenta a opiniei publice, scrisul sau fiind mereu asteptat, temut si respectat.

8-“Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o ştie oricine citeşte. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fi descuiat cu cheile străine, poezia aparţine limbii mai bine decât proza. Sufletul secret al limbii, jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase, muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca, te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă? Aş fi încercat un portret de aspecte, dar cum s-ar putea reda portretul umbrei şi al timpului neisprăvit? Câteva reflexe, e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Slovele de faţă sunt numai o laudă de seară…” spunea la Radio Arghezi în anul 1955.

9-„Dincolo de Prut, spațiu înfrățit și prin admirația pentru Eminescu și Ștefan cel Mare, se întâlnește sintagma „un Eminescu al meu”, ca nume de festivaluri sau de cărți (autor Mihai Rusu). Merită reținut adjectivul posesiv, justificat nu doar de teoria literaturii (care îl definește pe cititor drept coautor, completând în gând jumătatea scrisă de autorul recunoscut), ci și de diversitatea copleșitoare a operei eminesciene.

10–Probabil fiecare dintre noi are un Eminescu al său. Nu doar receptarea aceluiași text diferă, dar și zona de preferințe: poeziile antume, postume, teatrul, proza, publicistica, fiecare cu subcompartimentările sale posibile, în special tematice.

–

*Din ciclul “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști“