Teodor EPURE
EMINESCU ÎN IUNIE
Poet truditor al călimării
Cu chipul săpat de văi și vânturi,
S-a întâlnit cu văzduhul mai întâi
Și apoi cu țărâna de sub tei.
În luna lui Cireșar al teilor,
În orașul cântărețului Pann
S-a stins poetul UNIC, NAȚIONAL
Atât de devreme ca și Pascal.
S-a sfârșit din chemări de izvoare
Un glas al conștiinței naționale,
Un zeu încins cu o haină de umbre,
În taină sufletul să ne colinde.
Obsesiv-cântata floare-a teilor .
S-a scurs pe zbaterea pleoapelor
Într-o noapte la crăpatul stelelor
În căsuța din strada Plantelor.
Cu un destin astral nemuritor
Căci nemurirea Demiurgul i-a decis
A rămas cu adevărat un mentor
Al limbii române de viitor.
El a sădit cu tei eternitate
Cu seri de liniște lungă, încărcate,
Ne- a împodobit dragostea cu șoapte
Când stelele erau mai aproape
Eminescu e numele unei țări
Și-al unei neam ce-a muncit din răsputeri,
A dat limbii române ființă
Pe care a slujit-o cu credință.
Similare