Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Eminescu – motivul filiației modelelor culturale

Primit pentru publicare: 15 Aug. 2019
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 15 Aug. 2019
© Ion Istrate, © Revista Luceafărul
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Astăzi, în sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, mi-am amintit de profesorul de Limba și Literatura Română, din anii liceului (cl. a X-a),  Dimitrie Florea Rariște (1917 – 1989, poet), un model de cultură pentru cinstirea și respectul față de gândirea și creația Omului Total – Mihai Eminescu. Emeritul profesor ne povestea cu o dibăcie fără seamăn despre viața și opera Marelui Poet și greu îți era să te îndepărtezi de simțămintele și trăirile provocate, devenite, cu timpul, o activă bază de date convertită în sentimente, atitudini, ideal. Autor al poemului Bobâlna, pe care îl purta tot timpul în buzunarul de la piept alături de un volum de ediție veche cu poezii de Eminescu, ne prezenta la orele de clasă și fragmente din acestea, cu scop de a ne induce anumite conexiuni, de la versuri din poemul Bobâlna la versuri din Doina. Atunci am auzit pentru prima dată ,,Doina” lui Eminescu. Și am mai reținut de atunci că, Mihai Eminescu a fost bun prieten cu pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi (1843 – 1891), care a pictat Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Ilișești, în clopotnița căreia, Poetul a dormit o noapte. Astăzi, poetul Dimitrie Florea Rariște, alături de pictorul Epaminonda Bucevschi, împreună, în Cimitirul din târgul Ilișești – Suceava, se odihnesc sub spiritul lui Eminescu.
Grija față de Eminescu, de a-i fi cunoscută opera și de a ne insufla respect pentru aceasta, a fost preluată de prof. Teodor Epure – pedagog și gospodar de excepție din satul meu natal – Vorniceni, poet, scriitor memorialist și monografist – un modus vivendi cu efect pozitiv în mediul social-cultural.

Încerc și mă raportez mereu la modele culturale demne, ale personalităților, oameni de excepție, cu care colaborezi de un sfert de secol, pe plan editorial, cum ar fi scriitoare și poeta Lucia Olaru Nenati – eminescolog, prof. Gheorghe Burac – scriitor și monografist și fără a uita de prof. Dana Pietraru (fost director al Direcției Județene pentru Cultură Botoșani).

La revista Luceafărul, în mod surprinzător și onorant, am descoperit alți oameni, din cei din stirpea rar întâlnită, la a căror activitate și mod de a fi mereu mă refer: Ion N. Oprea, ieșean – scriitor, monografist și jurnalist, scriituri cu un vădit caracter de a pătrunde cât mai adânc în istoria noastră, o operă unde virtuțile senectuții se manifestă pregnant; Alexandru Florin Țene, clujean – scriitor, poet și președinte al Ligii Scriitorilor Români, omul cu un singur ideal, acela de a promova cultura – memoria socială –  ca factor important pentru reunirea proprietății și dreptului uzufructuar al identității naționale de tradiție românească; Vasile Lefter – poet și scriitor vrâncean, care nu și-a uitat rolul de profesor și ilustru pedagog, de a ne ocroti de ce-i rău, a ne da sfaturi și idei pentru că munca fără urme materiale nu se poate, e fără sens. Bunăoară, prof. Vasile Lefter ne-a transmis ideea de a avea grijă, ca în vatra culturală a lui Eminescu să gândim un proiect de a amplasa o carte masivă cu file din bronz inserate cu poezii sau texte din opera lui Mihai Eminescu. ,,Poate voi ajunge într-o bună zi la Botoșani. Colegul și prietenul meu de studenție, Dumitru Țiganiuc, rămâne o enigmă „nesplicată”. Poate deschidem în Luceafărul un serial. (…) Vom vedea o carte de bronz cu versuri eminesciene în centrul Botoșanilor? Eu cred că da!!!.” (Vasile Lefter).

Am adus aici, modest dar sincer, exemplul unor oameni ale căror caracteristici de personalitate fac parte din Cultura cultă, care prin modul lor de a comunica și interacționa cu cei din jur își definesc rolul de creator angajat menit să lărgească arealul consumatorilor de cultură.

Dar, am întâlnit și oameni, personalități culturale în grup restrâns, ostile valorilor dominante ale Culturii și care consideră actul de creație destinat doar elitelor fără a-i interesa masa consumatorilor de cultură. E o alternativă! Și dacă e alternativă, atunci e Subcultură. În sociologie contracultura (John Milton Yinger) este denumită devianță – subcultura delicventă.