Cercetarea legăturilor lui Eminescu cu Transilvania a fost o preocupare constantă a unor istorici literari şi  cercetători din ţinutul Bistriţei şi Năsăudului. Alături de Teodor Tanco, Ironim Marţian, Vasile Raţiu sau Gheorghe Pleş, numele lui Nicolae Trifoiu din Rebrişoara ocupă un loc important în rândul celor care au făcut asemenea investigaţii. El este autorul unei lucrări intitulate ,,Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu în Transilvania’’, apărută  cu mulţi ani în urmă, care cuprinde o sinteză a numeroaselor studii şi articole pe care le-a scris pe această temă. În prima parte, autorul  scoate în evidenţă datele privitoare la prietenul de şcoală al poetului,  Ioan Neamţu. Cea de-a doua parte se referă la călătoriile lui din tinereţe prin ţară. Prin cercetarea documentelor de arhivă, şi nu numai, Nicolae Trifoiu, împreună cu învăţătorul Victor Neamţu, află că,  acel ,,frate scump’’din poezia lui Eminescu ,, La moartea lui Neamţu’’s-a născut la 3 decembrie 1846,  în comuna Feldru şi este fiul lui Ştefan şi al Măriucăi Neamţu, fiica preotului Eremie Pop din aceeaşi localitate, verişoară primară cu poetul Sebastian Coşbuc din Hordou. Tatăl său era ,,om cu carte, învăţase la Şcoala trivială din Sângeorzul Român şi apoi  la Năsăud, cunoştea foarte bine limba germană şi maghiară, iar în timpul regimentului grăniceresc, fiind înrolat în armată,  participă la evenimentele din 1848-1849.  Ajuns la Cernăuţi în împrejurări militare, are prilejul să-l cunoască pe profesorul Aron Pumnul, care i-a vorbit despre şcoala  cernăuţeană, unde îşi va înscrie mai târziu fiul. În anul 1863, Ioan Neamţu obţine o bursă, ,,stipendiu’’ de 300 florini, pentru a urma şcoala  de limbă germană, nou înfiinţată,  ,,care va pregăti tineri să devină ingineri, folositori ţinutului lor’’. Aici îl va întâlni pe Eminescu, mai tânăr decât el cu 4 ani. Fiindcă şcoala nu avea internat, cei doi elevi au stat în gazdă : Eminescu la profesorul  blăjean Aron Pumnul,  şi  năsăudeanul la o gazdă apropiată, dar s-au putut cunoaşte, devenind foarte  buni prieteni. Profesorul Octavian Ruleanu spune  că, ,,altfel nu l-ar fi putut numi ,, frate scump’’, dacă l-ar fi întâlnit numai în treacăt’’. Ioan Neamţu era foarte talentat la desen,  fapt pentru care şi-a exprimat dorinţa de a se înscrie la  Politehnica din Viena,  ceea ce se şi întâmplă imediat după terminarea şcolii. Drumul celor doi prieteni se intersectează apoi la Viena, ca studenţi, numai că, Ioan Neamţu se stinge din viaţă în ziua de 24 aprilie 1870, înainte de terminarea primului an de studiu, fiind  ,,gelit de toţi amicii săi şi de întreaga junime română’’. Cu prilejul acestui tragic eveniment, Eminescu scrie poezia, ,,La moartea lui Neamţu’’, dedicată prietenului său despre care, multă vreme, nu s-a ştiut aproape nimic : ,,Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, /  Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,/ Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă/ Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă către cer’’. Petru Vintilă, în cartea sa ,,Eminescu, roman cronologic’’, 1974, afirmă că acest nume va rămâne,, probabil o enigmă’’, Ilarie Chendi publică în 1905 ediţia de ,,Poezii postume’’ menţionând că, ,,ar fi un prieten de şcoală din Ardeal’’, iar Perpessicius, în necrolog scrie că, era ,,student technic din Naseud’’. Numele lui Ioan Neamţu, eternizat în poezia lui Eminescu intră în galeria prietenilor năsăudeni şi bistriţeni ai poetului, alături de Mureşeni, de Tanco, Moisil, Alexi, Ciocan, Silaşi, Veronica Micle, prin care s-a creat o adevărată punte de legătură spirituală cu lumea eminesciană

Mircea Daroşi