Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu…tânărul Brâncuşi

Eseu cu…tânărul Brâncuşi

Ploaia de reforme peste îndurătorul sistem de învăţământ ameţeşte pe bietul „şcolar”-cobai, dându-l de-a berbeleacul pe tot felul de „trepte” de „specialişti”, mai performanţi în analiza dinamicii unui pumn, decât în experienţa la catedră. De aceea eu aş înfiinţa un nou obiect de studiu „Românistica” (mult mai important decât religia şi constituţia), în care în cursul primar (mai simplu) şi apoi cel gimnazial (mai în profunzime) s-ar prezenta biografiile marilor români, care prin creaţiile lor au uimit lumea: Brâncuşi, Enescu, Cioran, Eliade, Eminescu, Ionescu, Coandă, Nicolae Herlea, Titulescu, Angel Gheorghiu (iată primii 10 pentru România, nu bazaconii a la Ilici Tatulici), serie multiplicabilă până la 100 cu lejeritate didactică. Elevii ar afla că nu suntem o colonie a lumii moderne şi ei nu frecventează (majoritatea cu nepăsare, din cauza lipsei de finalitate socială) o „şcoală de tâmpiţi” (Traian Băsescu).
Poate nici unul dintre geniile autohtone n-au şocat prin celebritate, originalitate şi impact mondial precum sculptorul Constantin Brâncuşi dacă s-ar fi participat la orele de „Românistică”, mulţi n-ar fi rămas doar cu stereotipia coloanei infinitului, porţii sărutului, omagiată prin cununii oficiale), păsărilor măiastre, nici măcar închipuindu-şi ce inovator, filosof, copleşitor artist se ascunde sub chipul ascetic bărbos al meşterului „dacic” din atelierul parizian. Brâncuşi ne-a lăsat „triada de la Tg. Jiu”, echivalentul modern al celor trei piramide egiptene de la Giseh, şi noi cântăm în falset la frunze banale. Nicicând nu e mai actuală remarca vizionarului gorjean: „Habar n-aveţi ce v-am lăsat la Tg. Jiu”. Aventurându-mă în a-l înţelege pe Brâncuşi, am aflat lucruri ce aproape că ţin de mitologie.
În anul 1887, copilul de 11 ani a fugit la Tg. Jiu, „plimbându-şi mirarea şi plăcerea de a vedea ce nu mai văzuse” (în evocarea brâncuşiologului V.G. Paleolog), încântat fiind de oalele de Hurez şi de dibăcia lui Pârjol, vestit măsluitor local de cărţi. Se angajase apoi la un han din Slatina şi descoperindu-şi primele semne de cioplitor, plecase la Craiova. După prima călătorie cu trenul, şi-a încercat norocul la un restaurant, ucenicie urmată de doi ani la o băcănie. Aici va câştiga un inedit pariu: va construi din scândurile de lăzi de portocale, cu briceagul, o vioară. Când la ea s-a putut cânta, patronul a hotărât: „ar fi păcat ca acest băiat să se prăpădească”. Aşa că în 1894 a fost înscris la „Şcoala de arte şi meserii” de la Craiova, înfăptuindu-se după vorbele junelui Costache „cea dintâi minune a vieţii mele”. Făuritor „stelar” (neîntrecut la confecţionatul stelelor în 12 colţuri), nepotul de constructori de biserici va ajunge în Viena, unde s-a documentat la toate muzeele metropolei, asigurându-şi sejurul cu munca la diferiţi constructori.
Va adopta deviza „Tot mai sus!”, din poemul lui Macedonski, recitat lui de poetul oltean Tradem. Mai sus, adică la o şcoală superioară de artă în Bucureştii anului 1898. Binecuvântarea popii din Brânduşa („Cu Brâncuşi e Domnul!”) şi refuzul dragostei Ioanei îl va determina, la 22 de ani, să părăsească ţara. Mama îi va spune la despărţire: „Fă numai cum zici tu…şi du-te, vinde tot, să fie doar bine, că ţie nu ţi-e dat să mori acasă. Du-te, mamă, că nu ţi-e scris să-ţi seta umbra în sat.” A urmat „maratonul spre Paris”, în care putea să-şi piardă viaţa, îmbolnăvindu-se de tifos. În baza comenzii unui bogătaş din Buzău, Brâncuşi va sculpta uluitoarea „Rugăciune” (1907), piatră de hotar înspre geometrismul sculpturi moderne.
Vizionarul din Hobiţa, va deveni (aici geniul său va şoca lumea), nu numai un sculptor în piatră, lemn sau marmură, ci un sculptor în lumină! Printre imagini reale, reverii şi gânduri, cunoscătorul (ca şi îndrăgostitul de frumos) va zări „unda mistică a infinitului”.

Cezar Vasilescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5