Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu… drama din strada Alecsandri

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Cezar VASILESCU
Cenaclul DinOgor

 

Eseu cu… drama din strada Alecsandri

Se cunoaște episodul în care un negustor de citrice îi oferise lui Caragiale o portocală, ca semn de prețuire. Vai, se dovedise a fi stricată. La insistența admiratorului, nenea Iancu o mai luase și pe a doua, și pe a treia. Tot stricate?! Dramaturgul oferise o explicație, dând vina pe mâna lui blestemată: „pe tot ce se lasă și atinge, ofilește, putrezește…”.

În schimb, pe orice gen literar se apleca mâna lui, înflorea, dădea un rod bogat. Remarcabil în dramaturgie, traducător de piese pentru uzul Teatrului Național, prozatorul unicelor „Momente și schițe”, parodiator în versuri (cu o victimă ilustră, Macedonski / Macabronski), dar și în proză („Smărăndița” ca replică la „Sultănica” lui Delavrancea), critic conjunctural (i-a lăudat pe Coșbuc și Hogaș, ba chiar l-a desființat pe autorul volumului „Dan”, Vlahuță), epistolar de mare marcă, ziarist de temut.

În „Viața lui I.L.Caragiale” (Ed. Minerva, 1972, București), eminentul critic Șerban Cioculescu ne-a atras atenția asupra unei ipostaze mai puțin cunoscute: cea de reporter judiciar. Primul beneficiar: nefericitul sinucigaș, Alexandru Odobescu, într-un reportaj publicat în două numere consecutive din Gazeta Poporului (16 și 17. 11.1895). Pentru a face lectura mai interesantă (nesemnând cronica), Caragiale împarte matrialul în subtitluri de efect („O contrarietate”, „Incident neplăcut”, „Inexplicabil”).

Trecând peste „Culisele chestiunii naționale”, apărut în Ziua lui G. Panu, la 25.02 și 2.03.1896, ajungem la capodopera genului, „Drama din strada Alecsandri”, semnat de data aceasta „Intim” (nenea Iancu fiind prieten cu victima din reportaj, arhitectul N. Gabrielescu, din perioada când era revizor școlar peste județele Argeș și Vâlcea). Eroii reportajului sunt, pe lângă arhitect, Olga Boldur, amanta de portofel; Ion Șabechi, amantul de inimă al Olgăi; și Anton Selieș, complice la tentativa de crimă. Reportajul lui Caragiale, întins pe lungimea a șapte episoade (e un micro-roman de senzație), apărute în ziarul Adevărul, în luna martie 1896, atinge perfecțiunea, prin subtilitatea de a nu spune lucrurilor tocmai pe nume, dând stil unei afaceri, pe care franțuzii ar numi-o murdară. Autorul „criminal”: Ion Șabechi, de 20 de ani, feciorul de bani gata al bancherului Teodor, de trei ori căzut la bacalaureat. Complice: frumoasa Olga Lățescu, de 22 de ani, fiică de fost prefect moldav (divorțată de un văr, George, mama unui copil abandonat pe seama familie, instalată în București de darnicul și petrecărețul arhitect). Complice secundar: Anton Salieș, fost vizitiu la Șabechi-tatăl. După ce Șabechi-junior cheltuise câteva mii de lei într-o „escapadă de plăcere” în Rusia țaristă, întors cu buzunarele goale, a convins-o pe Olga să-l atragă în cursă pe arhitect la ea acasă, înainte să supeze cu acesta. Planul va reuși la a doua încercare. Olga, pretinzând că dorește să se schimbe, l-a atras pe Gabrielescu în casă, unde se dezbrăca alene, în fața oglinzii, nu înainte ca oaspetele temporar să fie rugat să-și dea jos pantalonul. Imediat va năvăli „logodnicul înșelat”, Șabechi, cu arma în mână, cu intenția de a pedepsi pe uzurpatorul iubirii sale. Cu ajutorul lui Salieș, l-a legat fedeleș pe arhitect, amenințându-l cu tortura (ba chiar cu moartea), dacă nu-l va „repara” financiar. Prin șantaj, va obține 10000 lei din titluri de rentă, aduși dintr-o ascunzătoare din casa victimei, de Olga și Salieș, plus două polițe (9000 lei pentru june și 5000 pentru amantă). Gabrielescu, eliberat, s-a îndreptat glonț la poliție, cei trei fiind arestați a doua zi la prânz. Deja cheltuiseră o parte din pradă, plimbându-se cu muscalul la Șosea și cumpărându-și obiecte de aur. Caragiale s-a documentat detaliat, publicând și harta locului faptei. Tentativa de crimă, invocându-se falsul motiv al geloziei, s-a încheiat cu pedepse minime: 1 an și două luni de închisoare pentru Șabechi, un an pentru Olga și achitarea trăgătorului de funie, Salieș. Avocatul lor, Delavrancea, a pledat pentru clemență pentru „niște copilării”.

Cioculescu va sublinia în comentariul său maniera așezată a istorisirii și caracterul descriptiv al toaletei feminine. Și iată cum, trei mari dramaturgi români, s-au întâlnit într-o afacere senzaționalistă: Caragiale ca reporter, Delavrancea – avocat, iar Alecsandri – nume de stradă. Un fel de teatru în teatru în secolul XIX…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5