ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Cezar VASILESCU
Cenaclul DinOgor
Redactor:  Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Eseu cu… Gala Galaction

Gala Galaction (1879-1961) a fost mai degrabă contestat ca preot decât ca scriitor, iar îndoiala patriarhului Miron Cristea pare să fi fost îndreptățită: „Biserica n-a câștigat, iar literatura a pierdut”. Pe traducătorul Bibliei, Teodor Al. Munteanu l-a caricaturizat abuziv, culminând cu o grosolănie, la dispariția terestră a prelatului: „Bine că s-a terminat cu acest câine turbat!”. Un alt memorialist, Isaia-Răcăciuni a avut o viziune mai terestră: „A fost produs al pământului nostru, cu azurul și mlaștinile sale balcanice”. Și totuși cel care la tinerețe semăna cu Anatole France, iar la maturitate cu Tolstoi, îl va oripila pe Al. Rosetti: „Mie mi-ar fi frică să mă întâlnesc noaptea cu popa singur în pădure”. Nici Paraschiva, soția devotată a lui Arghezi (prieten din copilărie cu Grigore Pișculescu, alis Gala Galaction), nu-l scotea din „bărbatul muieratic”.

Prin 1943 cei doi colaborau la „Informația zilei”, cotidian condus de teologul Grigore Malciu. Un „popă diplomat”, Valeriu Anonia, va nuanța: „De fapt nu e vorba d trei popi, ci de un popă, un nepopă și un răspopă” (Malciu – Galaction – Arghezi). Tot monahul-poet va încerca să sintetizeze personalitatea controversată a acestui „popă Lapte-Lăptișor” (asta înseamnă în greacă Gala Galaction): „sincer în devoțiune mistică și în resentimentele față de dușmani, în risipa și cumpănirea banului, în umilință și trufie, în bunătate și blestem, în extazul credinței și-n torturile îndoielii, în aspirația la sfințenie și-n abandonul cărnii”.

Visa la o lume fără războaie, dar tare s-a bucurat de bombardarea Teatrului Național, care-i refuzase fiicei sale (avea patru fete), gloria de mare actriță. O enigmă Galaction constând în „incredibila capacitate a insului de a fi sincer în concomitența contrastelo”. Cu unele intermitențe, jurnalul preotului-scriitor a acoperit o perioadă foarte lungă de timp: de la 18.09.1898 până la 11.01.1955. Ca „ultim martor al gândurilor sale”, la 12.08.1952 (marți), va nota: „O, Doamne, Doamne, cât suntem de mărginiți, de nepricepuți și de vrednici de mila ta, când ne apropiem de aceste porți ale Tainelor celor veșnice”. La 14.08.1952 (joi), în ajunul Adormirii Maicii Domnului, părintele își va aminti că în urmă cu 54 de ani, sora Zoe Cocea-Dumitru, de la mănăstirea Agapia, îi trimite prima ei scrisoare. Blestemul iubirii singuratice față de sora „în ascultare” (precedând intrarea în viața monahală), s-a terminat la 2.09.1902, când Gala i-a spus „neclintit și sumbru: Nu te mai întorci la mănăstire! Rămâi la casa mea logodnica mea și, fără zăbavă, soția mea”. La cununia civilă din Filioara de Neamț martori au fost Olga S.-Tulbure (prima femeie doctor în medicină din România) și un prieten, ierodiaconul Iosif Theodorescu (Arghezi). Mama s-a supărat pe decizia fiului, Zoe fiind cu 13 ani mai în vârstă decât el. Încercând a-și împărți „genele ancestrale”, Gala Galaction era de părere că „sufletul meu este, în bună parte, tributar sufletului mamei mele. Am semănat, cu tata, în latura inferioară, dar am moștenit ceva din pacifismul și omenia mamei”. Să mai spunem că „latura inferioară” consta în slăbiciunea pentru fuste a Pișculeștilor?

După anul 1944, lui Galaction i s-a întins covorul roșu al consacrării: ajunsese academician și deputat în Marea Adunare Națională, iar opera sa se bucura de tipăriri multiple și de publicitate. Vestitul traducător al Bibliei sub cupola parlamentului comuniștilor atei: sărmane om sub vremi! Asta-i vitejia de după război, când sub haina „cumsecădemiei mediocre anonime” se ascund în colțurile cele mai tainice ale neparticipării la viața cetății, indiferent dacă e vorba de totalitarismul explicit al comunismului asiatic sau de cel subtil vestic al banului a-tot-puternic. Jurnalul lui Galaction e adăpostit între coperțile a peste zece volume, satisfăcând curiozitatea unui literat arhivist sau critic biograf.

Apropiindu-se de „mărețele porți ale Eternității”, cu o memorie care „începe să semene a stofă atacată de carii”, părintele Galochi invoca Ecleziastul 12.1: „… adu-ți aminte de Ziditorul tău, în zilele tinereții tale, mai înainte ca să vină zilele de mohorâre și să se apropie ani despre care să zici: Nu mai au pentru mine nici un farmec!”. Oricât ai fi de Galaction, viața nu-i un spectacol de Gală!