Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu… premoniţii

Printre ultimele cuvinte ale tatei, înainte de a se urca în barca lui Caron, au fost acestea: „Dacǎ e sǎ se întâmple, se întâmplǎ!” Este posibil ca o Ursitoare, ataşându-se de subiectul aflat în propria-i monitorizare, sǎ-i şopteascǎ tainic câteva mutǎri viitoare. Nu ca la Nostradamus, cu profeţii la kilogram, ci şi în doze homeopatice, dar suficient pentru ca aceşti beneficiari ai „traseelor viitoare” ale Sorţii sǎ se simtǎ privilegiaţi faţǎ de cei obişnuiţi.
Bǎtrânul Nicu avea un fin, Vasile Merticaru, om serios, la casa lui, care îi mǎrturisea cǎ sfârşitul lui i se trage de la un accident rutier. ,,Nu se poate, finule, ai o experienţǎ uriaşǎ la volan, eşti calculat, nu bei, terminǎ cu aiurelile astea!” Cu o sǎptǎmânǎ înainte de pensionare, pe o pantǎ „dulce”, camionul cu buşteni se rǎsturnase, şi din cei trei aflaţi în cabinǎ, numai şoferul Merticaru murise. Premoniţia sa funcţionase fǎră greş.
Un gazetar povesteşte într-o sugestivǎ cronicǎ „Destinul se întoarce ca un bumerang”, cum un ofiţer tânǎr l-a rugat pe un profesor universitar în medicinǎ sǎ-i dea un tratament ca sǎ scape de obsesia cǎ va muri la proximul 10 august, într-o intersecţie. I s-au prescris nişte calmante, dar, fatalitate, în toamna acelui an, o femeie în doliu i-a relatat profesorului cum, la data fatidicǎ, soţul ei a refuzat, pur şi simplu, sǎ intre cu maşina în apropierea intersecţiei din vis. S-a dat jos din Dacie şi a meşterit la motor, tocmai pentru a evita mesajul primit cu obstinaţie în fiecare noapte. Un camion bezmetic, fǎrǎ frâne, venit în vitezǎ, a strivit autoturismul oprit şi pe şoferul lui.
La pictorul suprarealist Victor Brauner, cazul e şi mai relevant. Încǎ din anul 1920, acesta a prezentat tema ochiului în tablourile sale în varii ipostaze. Existǎ un tablou din 1925 în care ochiul stâng al figurii umane e violentat, motivându-se aceasta prin dorinţa de a şoca a adeptului avangardismului. Mai mult, tema a fost reluatǎ într-un Autoportret din acelaşi an. Pentru ca, în 1938, în apartamentul sǎu parizian, printr-o nefericitǎ întâmplare, Victor Brauner sǎ rǎmânǎ fǎrǎ ochiul stâng. În anul 1944, însuşi Brauner avea sǎ-şi povesteascǎ accidentul: „Cazul meu e unic în istoria artelor? Cu o precizie fotograficǎ am pictat autoportretul accidentului fundamental din viaţa mea. Am fost atât de atent în anii urmǎtori… Lucrurile care mi s-au întâmplat şi mi se întâmplǎ sunt dinainte anunţate în toate desenele, tablourile sau obiectele mele. Încât, nu mai am decât douǎ soluţii: sau vrǎjitorie (inconştient), sau predicţie. Nu are mare importanţǎ, cǎci este iremediabil.
Nu se cunosc pe moment explicaţii satisfǎcǎtoare. Suntem în faţa acestor fapte de o minuţioasǎ precizie îngrozitoare. Ori sunt eu, ori rezultatul unui colectiv inconştient care se agitǎ invizibil în opera mea, cǎtre vizibil. Acum, şase ani şi jumǎtate au trecut de la pierderea ochiului meu stâng. Aceastǎ mutilare rǎmâne vie în mine ca în prima zi, constituind faptul cel mai dureros şi cel mai important care mi s-a întâmplat.” El îşi considerǎ pictura autobiograficǎ, iar dacǎ în august 1938   s-a produs acel accident, senzaţia e şi mai acutǎ: „Cum sǎ trec sub tǎcere aceste documente de o precizie fotograficǎ, care sunt tablourile mele şi care sunt graffiti profetice, sǎ nu le arǎt?”
Nu poţi privi tablourile pictorului originar din Piatra Neamţ fǎrǎ sǎ simţi cǎ e o zonǎ de mister în spatele lor, dacǎ nu ştii contextul în care au fost create; sau farǎ sǎ simţi cǎ misterul se reconfirmǎ. Ocultism? Vizionarism? O artǎ atât de puternicǎ încât sǎ fie confirmatǎ de realitatea ce o înconjoarǎ? Inefabilul nu poate fi explicat.
Şi încǎ nu am pomenit de opera sud-americanului Gabriel Garcia Marquez cu a sa capodoperǎ „Cronica unei morţi anunţate”…

Cezar Vasilescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 19 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5