Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu… Voltaire al nostru

Cezar VASILESCU

 

 

 

 

Eseu cu… Voltaire al nostru

 

Tsunami de cuvinte, păduri întregi tăiate pentru a asigura hârtia necesară tipăririi vastei sale opere: 1003 volume (mai multe decât cele 1001 povești ale Șeherezadei), 12755 de articole și 4963 de recenzii. „Un Voltaire al României”, cum bine îl numește G. Călinescu: „o minune de om, în viziunea colegului breslei istoricilor, A.D. Henopol. Un savant plurivalent, ce a făcut din excelență un modus vivendi: istoric, orator, poliglot, profesor universitar, documentarist, memorialist, parlamentar, ministru, prim-ministru, academician, poet, dramaturg.

Încercăm a îngrămădi această personalitate covârșitoare a primei jumătăți a secolului XX într-o formulare concisă: copil precoce, tânăr genial, matur enciclopedist, bătrân tragic. Prolificitatea expusă de la catedră, masa de lucru și tribuna parlamentului se va manifesta și în familie: va deveni tatăl a 10 copii, din care au supraviețuit 6 (doi băieți și patru fete). Cârcotașii de azi i-ar putea zice și Iorga – multe case (Botoșani, București, Vălenii de Munte, Sinaia, Veneția, Paris). Cele 10 volume al ale Istoriei României și cartea „Bizanț după Bizanț” sunt suficiente pentru a ilustra valoarea istoricului Iorga. Cine știe cum s-ar fi creionat destinul său dacă își cultiva doar această vocație primordială? Dar el a vrut să facă de toate, ratările sale (mai ales în politică și dramaturgie), fiind la fel de ample ca izbânzile. Pe fondul cultivării unui orgoliu devastator. În literatură „e prolix și fără simț arhitectonic” (E. Lovinescu); în dramaturgie, un fiasco, în ciuda numeroaselor montări de pe pozițiile unui om influent al epocii (cine ar putea crede că e un autor dramatic original, „cum stărue atât de tragic?” – M. Dragomirescu); subiectivitatea sa e abisală: pe toți criticații din timpul vieții, îi va elogiaditirambic după moarte în „Oameni cari au fost”. Cultivarea exacerbată a propriei personalități va fi luată peste picior, cu sarcasm, de ironicul Păstorel în „Strofe cu pelin de mai contra Iorga Neculai”: „Mărite dascăl, pentru țară/ O nouă piesă când anunți/ Ca-n vremurile de odinioară/ Românii se retrag în munți”.

În ciuda persiflării, nuanțele admirative nu pot fi ocolite: „Fie neamț, olandez, hindus,/ Omul din maimuță vine/ Numai Iorga, știm prea bine,/ Că se trage din Larousse”. Declarându-se iubitor de limba română, savantul scrie (cel puțin în memoriile pe care i le-am citit), într-un limbaj mai degrabă arhaic (și asta când pe piață apăreau romanele europene ale lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mateiu Caragiale!). Un fel de „Cântice den bătrâni” în raport cu simfonismul literar. Notăm câteva exprimări deșuete, doar pentru amuzament: în Ialomița, prefectul îl „asigură că sătenii sunt mulțămiți, au bielșug din toate”; pe prelatul Vasle Suciu, „contra bolii de zahăr, îl susține numai insulina” (o, biet diabet!); „s-a pus în vedere celor de la <Brassoi Lapok> să se stâmpere”; un impas diplomatic: „Ghica adăusese că Regele continuă a fi îngrijat de aceste negociații”, conduita lui Cihoski „a fost bună în războiu”, dar „i s-aluat, spărgând săltarul, o însemnare personală”; „la Cameră, Argetoianu izbutește a trece cu oarecare suprimări legea lotăriei, aspru criticată de oameniimiei, ca și de oposiție” (ultimii, desigur, oamenii-lupi?!); „Zelea tatăl sărută pe frunte boii în târg, spunând că așa sunt și țăranii și binecuvântează prin sate mâncările de post”.

O scrisoare, redactată în termeni nepoliticoși de Corneliu Zelea Codreanu a atras darea lui în judecată de către savant, arestarea și masacrul de la Jilava, pus la cale de aventurierul Carol al II-lea (urmată de replica legiunii). La 27.XI.1940, loialistul regalist Iorga va fi luat din vila de la Sinaia și asasinat în pădurea Strejnicu. Dincolo de tragism și vehemență, e suficient a aminti că la moartea savantului 47 de universități și academii din lume au arborat steagurile în bernă.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5