Eseu cu…cea mai frumoasă oră a inteligenței

A mai văzut careva un prim ministru câștigând Nobel-ul pentru literatură, un cetățean planetar având 70 de ani de parlamentarism, un superdotat croit de a fi ministru de Muniții, Aprovizionare, Război, al Coloniilor (trecând prin orgolioasa demnitate publică de prim Lord al Amiralității, reformulabilă în cazul său ca prim Amiral al Lorzilor), un polivalent practicând politica, literatura, călăria, istoria, sportul, inventica, ziaristica, jocul de cărți și, peste toate, filosofia stingerii setei absolute cu whisky-ul perpetuu? Un rotofei, mărunt la stat, dar gigantic om de stat, un pair al Limbii Engleze (John Kennedy, care i-a atribuit și cetățenia de onoare americană, susținând că „el a mobilizat limba engleză și a trimis-o la luptă”) și un cunoscător al imensei opere shakesperiene pe de rost? Sir Winston Leonard Spencer-Churchill a schimbat istoria Lumii, zădărnicind mașinăria infernală a lui Hitler de a ocupa ultimul bastion liber al Europei, și lămurind pe neutrul Roosvelt, prin zeci de scrisori și discursuri memorabile că Statele Unite au obligația să apere civilizația lumii în fața dementului caporal, care ca pictor râvnea la o planetară natură moartă.

Biografia de abia i-a încăput în 8 volume cu anexe, după cum numelui său nu i-au fost de ajuns decât 30 de litere Rar un vicios (consecvent consumator de trabucuri, șampanie și whisky) cu atâtea virtuți, un trudnic zi-lumină (și destulă noapte) ca servitor al Imperiului Britanic, curajos peste limite (căuta în lupte glonțul, dar fusese răsplătit cu glorie), scriitor lucrând la patru…dactilografe simultan (memorii, biografii, scrisori diplomatice, literatură). Înafara întăritoarelor dionyssiace, acest om de fier (iron man) a chemat în sprijinul său ironia (îl admira pe Mussolini doar pentru puterea de a-și fi trimis la moarte propriul ginere, mărturisire făcută soțului uneia dintre fiice?!).

Mai să nu-i ajungă cei 91 de ani pentru o operă enciclopedică. Inventator de expresii celebre („cortina de fier”), țintaș formidabil, iubitor de animale și natură (și-a acuzat nevasta de „arboricid”, fiindcă a tăiat un ulm). O fetiță de 9 ani din Columbia a trimis, în 1964, o vedere netimbrată la „Cel mai mare om din lume” și corespondența a ajuns în Hyde Park Gate nr. 28 la Winston. Sute de anecdote și mii de aforisme poartă marca sa inconfundabilă, celebrând „cea mai frumoasă oră a inteligenței” (parafrază după îndemnul churchilian ca aviatorii din anii 40 ai războiului să marcheze atunci în Imperiul Britanic de 1000 de ani „ceasul lui de glorie”).

Să relatăm câteva. Iubitor de Shakespeare, la spectacolul „Hamlet”, cu Richard Burton în rolul principal, actorul fusese deranjat vădit de un bătrânel care-i îngâna replicile, oricum le-ar fi rostit, mai repede sau mai rar. După primul act, costumierul l-a înștiințat pe Burton: „Cred că moșul a plecat”. Nu terminase beneficiarul veștii să spună „Asta va fi o ușurare”, că în canatul ușii apăruse capul pleșuv al lui Churchill: „Prințe pot să mă ușurez în toaleta cabinei tale?” Într-un turneu de conferințe în America, la o recepție, Churchill nimerise lângă un episcop. De pe tava de pahare cu vin de Xeres, purtată de o chelneriță super, Winston săltase un pahar. Episcopul se codise: „Mai degrabă, domnișoară, aș comite un adulter, decât să consum o băutură care îmbată”. Atunci englezul rechemase fata la el: „Întoarce-te, te rog, eu nu știam că avem de ales!” Poporul Marii Britanii (tot o adunătură de Gică-contra”), după ce-l salvase l-a abandonat pe Churchill la alegerile din 1945. Regele George l-a anunțat că intenționează să-i dea Ordinul Jartierei. „De ce ar trebui să accept de la suveranul meu Ordinul Jartierei, când am primit de la popor…„Ordinul Papucilor?”

Cât de aiurea se mai scrie și istoria…