Primit pentru a fi publicat de la autor, prof.Cezar VASILESCU, 15 aug.2014.
Editor, Ion Istrate, 16 aug.2014.

Eseu cu…românescul Romulus

            Cât de încântat aș fi să-mi descopere cineva o carte, după 40 de ani de la moartea mea, care, pe deasupra să-i și placă. Nu m-ar deranja nici dacă ar fi un conțopist de hârțoage contabile, considerând literatura ceva mai mult decât un hobby, nu unul din „squadra nera” a criticilor consacrați.

În situația „descoperitorului” m-am aflat, atunci când mi-a căzut în mâini romanul lui Romulus Dianu, „Fata din Suza”, din întâmplare (întâmplare definită chiar de autor ca fiind „partea din viață pe care nu știm să o explicăm ”). Născut la București, Romulus (pe numele din buletin Dima, 22.03.1905-25.08.1975), nepot de episcop și strănepotul lui Petru Maior, va debuta ca ziarist la „Curentul” (ajungând adjunctul lui Pamfil Șeicaru), abandonând facultatea de Litere și Filozofie după un an. Nimic nu dădea să se întrevadă un mare romancier (formulă uzată, dar perfect legitimă în cazul autorului „Fetei din Suza”), el scriind „la patru mâini” (cu prietenul său, Sergiu Dan) „Viața minunată a lui Anton Pann” și de unul singur, într-n stil trăirist, cultivând un erotism de senzație (cum reclama o Românie Mare, prea exaltată de „marea unire” din 1918): „Adorata” (1930), „Nopți la Ada-Kaleh” (1932) și „Târgul de fete” (1933). Agreat de Titulescu (căruia i-a fost secretar 10 ani), Carol al II-lea și mareșalul Antonescu, va deveni timp de 3 ani președintele Comisiei de Control și Autorizarea Publicațiilor (1941-1944).

Un post de Dulea, în condiții de maximă criză, dar fără crizele satrapice ale paranoicului cenzor comunist. Suficient pentru a face parte din primul lot al ziariștilor criminali de război din 1945, fiind condamnat la 20 de ani de temniță grea (Aiud, Canal etc), dar supraviețuind, în ciuda unei constituții fragile.

Grațiat după 10 ani, i se va permite să publice mult mai târziu, Romulus Dianu „salvându-se” prin proză umoristică: „Fauna lufamă. Pseudozoologicon”. Dacă vreți o orwelliană „Ferma animalelor” lirică, pentru că al său „1984” va fi „Fata din Suza”, la care a lucrat 26 de ani, în perioada 1946-1972. Nu tocmai întâmplător multiplu de 13, fiindcă manuscrisul depus la „Cartea românească”, după obiceiul lui Marin Preda, a fost ascuns, pentru a nu-l concura (aflase că e o carte de impact) tipărindu-se de abia în anul 1982, la 7 ani după dispariția fizică a romancierului.

Pretextul romanului se află în „Cartea Estherei” din „Vechiul Testament”. Sub masca Babylonului se află conglomeratul de popoare aparținând „Imperiului Răului”, la fel de tiranic precum Babylonul împăratului Asuerus (nu cumva cheia parabolă este tocmai „Asu e rus”ă). Ni se prezintă drama exodului, războiul ca o industrie de lux, martelarea destinelor individuale, pierderea identității, sporirea populației din decrete, zeificarea conducătorului, prostituția, afișată sau mascată. Fanii serviciilor secrete o pot considera o bună carte de spionaj, rolul Estherei (Hadossei) fiind de a destabiliza un imperiu anacronic.

Urmărirea destinului eroinei e un pretext strălucit pentru scriitor de a scoate din ruinele unei împărății de acum 2500 de ani pilde, vorbe înțelepte, reflecții despre timp, ironii și adevăruri dure. Iată câteva: „Suma totală e nenorocirilor care încă nu ni s-a întâmplat se numește fericire!”; „Ideile nu pot fi învinse cu armatele”; „Cine înțelege suferă mai puțin”; „Libertatea, ca și iubirea la plural, înseamnă mai puțin decât la singular”; „La aur să nu privești nici o clipă, ca și cum nu ți-ar trebui forma asta a sângelui”; „Istoria e suferința altora”; „Salută diminețile cu speranțe și serile cu regrete”.

O carte de Nobel literar sau cum diagnostichează precis criticul Marian Popa în „Istoria”…sa? „Fata din Suza – un roman care ar fi mare, chiar și într-o literatură plină de capodopere”.