• Necesitatea unei noi formulări în critica literară de la noi, implică afirmarea dreptului la existență a unor noi orientări orioginale, excluzând ideologia politică folosită de așa ziși corifei ai critici literaturii române care au contribuit la promovarea realismului socialist.E necesar ca noua critică  să se axeze în mod esențial pe deplasarea  de la ideea literară, care uneori promova o ideologie politică, la textul literar.În acest context această glisare de la un pol la altul , presupune numeroase precizări de ordin intențional și mai ales teoretic, și exprimate cu toată claritatea, nu așa cum s-a folosit în perioada opzecistă în care se spunea că ideea era absconsă, lăsând cititorul să chicească ce a dorit să spună poetul sau scriitorul.
• În starea actuală, critica românească încă bâjbâie între a fi un partener dialectic real al dialogului critic internațional, folosind reminiscențele întrebuințate  în critica de direcție a realismului socialist.
• E necesar să fie ridicată critica românească de la particularul realismului socialist cu reminiscențele rămase în „Istoriile” publicate până acum , de la o conjunctură românească specifică  „ firului roșu„ impus de sovietici, adică de ruși, la o teorie și metodologie critică universal-generală-care să fie baza obiectivă a realități prezentului, incluzând și literatura română din diasporă.
• În contextul acesta, nu doresc să apăr „Istoriile”, de care făceam vorbire, dar acestea narau operele pe care le aveau la îndemână.Toate fiind scrise în perioada regimului criminal-comunist, fiind scrise de scriitori care erau propagandiștii acelui regim de tristă amintire, și a căror opere propăvăduiau realismul socialist, chiar dacă unele din ele încercau cu disperare, să-l ocolească, dar ideologia marxist-leninistă se țineau de ele ca un scai.Autorii acelor tomuri, numite pompos “Istorii “, chiar scrise după 1990, au omis să includă în paginile lor democratica literatură română din diaspora.Fapt ce mă face să spun că acei critici erau și sunt și ei impregnați, fără voia lor, cu “virusul” ideologiei realismului socialist, și al doctrinei mrxist-leniniste.Fapt ce se perpetuează în generațiile viitoare.Acest fenomen este o adevărată molimă ideologică strecurată în “trupul” democrației.
• Ridicarea de la particular la general, de la o conjunctură românească specifică specifică la o teorie și metodologie critică generală- întreag demonstrație pe care o fac încearcă s-o dovedească-are ca punct de plecare baza obiectivă a acestor realități din cadrul istoriei literaturii noastre de astăzi.Fără a nega contribuțiile efective, valoroase, ale criticii românești de tip „tradițional”, cărora le aduc un omagiu, critica ideilor literare înțelege să reacționeze împotriva tendințelor ideologice și empirice, “naive”, a l”etat sauvage, din perioada regimului de tristă amintire sau acum în perioada când bâjbâim să înțelegem ce este adevărata democrație.Fiindcă critica actuală, încă, nu este orientată, este lipsită de principi, de metode sistematice, de idei simple și limpezi.Situația este complicată, cu cât criticul literar din zilele noastre este confruntat cu o enormă cantitate de noi informații literare, sub forma unei adevărate mase și avalanșe de teze, metode, modele de analiză,.
• În condițiile de astăzi când țara noastră merge pe un drum democratic, părăsind cu greu mentalitatea comunistă, încerc să ofer un program și un sistem critic, practic un discurs  al unei noi metode critice, părăsind, fără regret, ideologia realismului socialist.
• E necesar ca, în cazul nostru, critica de la noi să devină un partener al dialogului, prin reformulări și introducerea unor necesități  spirituale românești actuale  împletite cu noile orientări  ale critici de pe mapamond , să poată întrevedea  și formula numeroase ipoteze, probleme și soluții personale originale măcar în intenție.În acest contest nu trebuie să neglijăm constantele literare sub diferite forme , cum sunt motivele, imaginile ancestrale, simbolurile, elementele simbolistice, , mitologiile arhaoce etc.de-alungul evoluției literaturii s-a observat un fenomen că aceasta evoluează de la constante spre inconstante, de la invarianță spre varietate, de la stereotipie la monotipie.
• Pentru a înîelege mai bine rolul literaturii române pe meridianele lumi, redau mai jos un articol al scriitorului dr.Ionuț Țene: “Și anul acesta am avut onoarea și bucuria de a participa ca invitat la manifestările culturale româno-spaniole din peninsula iberică. Spania, care are cea mai puternică comunitate românescă din Diaspora, și-a dezvoltat și creat o rețea culturală de evenimente literare și spirituale în limba română, precum și o generație de scriitori români de limbă română și spaniolă. În perioada 5 – 8 octombrie a.c. s-a desfășurat în localități din comunitatea Madrid, prima ediție a Festivalulul de Carte și Arte – Culturo și primul târg de carte al românilor din Diaspora, cu sprijinul DRP, ICR și MAE. Meritul organizării acestui festival îl are Mircea Giani Florescu de la Centrul Cultural La Tierra Tracia – Asociația Romanați, care editează cea mai populară publicație culturală a românilor din Spania: ”Români în Andalucia”, sub semnul „Frați de grai, frați de trai”. La acest eveniment au participat logistic și cu sufletul ong-uri din Spania, ca exemplu RUF-Rumanian United Fund, care aduc aportul lor la păstrarea tradițiilor și identității românești în Diaspora. În cele patru zile de festival am cunoscut oameni frumoși, care duc mai departe dragostea față de limba și cultura română, deși locuiesc de 20-25 ani în Spania, iar cei mai tineri sunt chiar născuți în țara lui Cervantes din familii românești. Tinerii români sunt la a doua generație fără să uite limba română, ba mai mult au devenit promotori entuziaști ai scrisului românesc și ai culturii române în Spania. Prin inițiativa poetei Mariana Feride am participat la un recital de poezie româno-spaniole în Mejorada del Campo, unde au fost prezenți circa 40 de poeți spanioli, dintre cei mai buni din peninsula iberică. Am avut bucuria de a recita două poezii de-ale mele inspirate de ”pământul spaniol/sfințit cu sânge valah” (scrisă pe aeroport la sosirea în Spania). Intâlnirea cu poeții spanioli a fost fascinantă pentru că am aflat lucruri noi și mi-au deschis orizonturi diferite față de ”bula” în care trăim noi poeții din România. Desigur spaniolii au avantajul limbii, care este după engleză cea mai utilizată din lume. Spaniolii scriu și pentru popoarele de limbă spaniolă din America de sud, centrală sau din sudul Statelor Unite. Orizontul lor de prezentare și cunoaștere este mult mai vast.
• Din recitalul și dialogurile cu poeții spanioli am înțeles că opera lirică nu este importantă doar prin cuvântul scris și transmis. Poate exista paradoxal o poezie fără cuvinte, acestea fiind doar ”pretexte” (vehicul) de a transmite fiorul emoției și ritmul universului liric. Există un limbaj universal al poeziei, în care traductibilitatea cuvintelor nici nu mai contează, ci doar deschiderea ființei, prin emoție, spre celălalt. În Spania funcționează mai multe uniunii, asociații și ligi ale scriitorilor, nu numai una sau două ca în fostele țări comuniste. Diversitatea uniunilor de scriitori face ca să existe o competiție fructuoasă și benefică pentru scrisul literar spaniol (concurențial), ne-existând un monopol literar ca în fostele țări comuniste. Statul spaniol le sprijină pe toate asociațiile, tocmai ca din această competiție să se dezvolte o suma de evenimente cultural/literare, din care să se decanteze cei mai buni și valoroși scriitori ai Spaniei. Am cunoscut scriitori români din Spania, care publică la cele mai puternice edituri din Madrid, cărțile lor au devenit betselleruri în Peru, Argentina, Bolivia sau Mexic, dar în România sunt absolut necunocuți. Cred că a venit momentul ca scriitorii români din Diaspora să fie incluși în istoria literaturii române recente, iar critica noastră literară, care este foarte bună și competitivă, să nu mai trăiască într-o ”bulă” istorică izolată de noile fenomene literare din Diaspora. Chiar îmi spuneau poeții româno-spanioli, care nu vor să renunțe la scrierea în limba română, că poezia română e foarte bună și modernă în limbaj, dar faptul că nu e tradusă în Spania e total necunoscută din păcate. Poeții români aduc o noutate de limbaj și de mesaj, pe care poeții spanioli nu o mai au, fiind cantonați într-un stil modernist din anii 60. Poeții români scriu ca în anul curent 2023 ca modalitate stilistică. De asemenea, în Spania aproape că a dispărut critica literară. România are, însă, o excelentă critică literară și de recenzare, care ierarhizează valoric scriitorii români și îi ambiționează pentru a-și înnoi limbajul și semnificațiile, astfel poeții români fiind printre cei mai buni din lume, dar nu sunt din păcate traduși. Poeții româno-spanioli scriu în limba română tocmai pentru a asimila modernitate scrisului poetic din țară, superior celui spaniol. Deci trebuie creată o generație de traducători, nu de traductori fiind concluzia conferinței de la Universitatea Complutenese din Madrid, Facultatea de Litere, patronată de prof. dr. Felix Nicolau, conferință la care au participat profesori de la universitățile Timișoara, Iași și București: Daniel Dejica, Gelu Sabău și Sorin Patraș, în prezența șefei ICR Madrid, Maria Floarea Pop. S-a concluzionat că traducătorul este un adaptor al textului și un creator, iar traducerea o creație literară. Traductorul e bun în textele științifice, pe care trebuie traduse ad litteram, iar traducătorul să-și impună creativitatea în textele literare pentru a fi înțelese.
• În cadrul acestui eveniment s-a desfășurat un recital liric Direcția 9 și s-a înființat Liga Scriitorilor, Filiala Spania, președinte fiind ales talentatul poet Marin Dumitrescu, fost prieten cu Nichita Stănescu. Odată cu această ședință de fondare a Ligii s-a propus demararea procesului de traducere a poeților români în limba spaniolă, pentru ca vorbitorii de spaniolă să cunoască valoarea poeților români, care este de top și universală. Consider că literatura română din Diaspora construiește poduri culturale și oferă o viziune optimistă și comprehensivă asupra ierarhizării literaturii române în străinătate. Tot mai mult se împlinește profeția lui Nichita Stănescu ”limba română este patria mea”. Istoria și critica literară din România trebuie să re-evalueze scriitorii români din Disapora și să-i introducă în circuitul istoric literar contemporan românesc. În Spania am simțit alături de poeții româno-spanioli, că am ajuns pe pământul liric românesc al peninsulei iberice ”sfințit cu sânge valah”. Literatura română se cuvine să iasă din izolarea granițelor statale și să se îndrepte spre patria extinsă a românilor din Diaspora. Eu știu deja că acolo unde se scrie și se vorbește românește literar este patria mea. “
• Mie nu-mi rămâne sarcina decât să concluzionez: e nevoie de o nouă Istorie a Literaturii Române fără idologie politică care să cuprindă toți scriitori români de pe toate meridianele lumii, din toate timpurile, iar scriitorii care au scris în spiritual realismului socialist să fie trecuți la capitolul “Scriitori minori.“Operele lor fiind un pericol pentru educația generaților viitoare.

Al.Florin Țene