Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Expoziția-eveniment “Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele poliţiei secrete”, de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

 Primit pentru publicare: 17 Dec. 2019
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, U.A.G.E  – redactor șef adj., Revista Luceafărul
Foto: Roland VACZI
Publicat: 18 Dec. 2019
© Cosmina Marcela Oltean, ©Roland Vaczi © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Expoziția-eveniment “Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele poliţiei secrete”, de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

În perioada 21 noiembrie-29 decembrie, Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieşte o expoziție-eveniment intitulată “Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele poliţiei secrete”, parte din proiectul “Imagini ascunse. Reconsiderarea trecutului recent”, expoziție ce se desfăşoară în patru din încăperile Palatului Banffy, sediul muzeului. “Expoziția prezintă acțiunile poliției secrete împotriva religiei, dintr-o perspectivă vizuală și culturală. Aducând laolaltă munca istoricilor, antropologilor, curatorilor și artiștilor, expoziția pune vizitatorul față în față cu un patrimoniu cultural dificil, constituit din imagini realizate sau adunate de poliția secretă din patru țări: România, Ungaria, Republica Moldova și Ucraina. Uneori violente sau indiscrete, alteori personale sau cu valoare documentară, materialele poliției secrete suportă varii interpretări și întrebuințări. Ce vedeți când priviți aceste fotografii în prezent? Există o viață pentru aceste imagini în afara arhivelor? Cine ar trebui să decidă cum sunt folosite aceste materiale? Pe scurt, expoziția invită la o reconsiderare a relației cu trecutul recent. Expoziția de față nu tratează represiunea în sine, ci modurile în care poliția secretă a descris, reprezentat vizual și sistematizat cultele pe care le urmărea. Integralitatea imaginilor și materialelor prezentate au fost confiscate, asamblate sau create de poliție sau poliția secretă și provin din diferite așa-numite operațiuni „anti-religioase”. Materialele au un caracter dublu: au fost folosite de poliția secretă drept probe incriminatorii împotriva comunităților religioase, dar în același timp reprezintă și memoria, patrimoniul cultural și mărturia spiritului creativ al acestor grupuri și indivizi”, precizează curatorii Gabriela Nicolescu şi James Kapaló. Alături de curatori, în realizarea acestui proiect, a stat o echipă de cercetători formată din Igor Caşu, Iuliana Cindrea, Ágnez Hesz, James Kapaló, Dumitru Lisnic, Kinga Povedák, Anca Şincan, Tatiana Vagramenko şi Alexandra Sârbu.

Am avut şansa acestui interviu în exclusivitate cu Alexandra Sârbu, care a vorbit în detaliu despre ineditul proiect desfăşurat la muzeu şi care mi-a dat posibilitatea publicării unui material unic, ce prezintă în mod concret expoziția. Alexandra Sârbu m-a asigurat că expoziția este un succes, deşi este riscantă prin tematică.

Sala 1 – Titlu tematic: „Context”

Întâlnim în această primă sală a expoziției o cazuistică interesantă sub aspectul consecințelor deposedărilor arbitrare puse în practică de regimul comunist. Ce s-a întâmplat cu obiectele de cult ale confesiunilor prigonite?

            Alexandra Sârbu: Odată cu instalarea regimului comunist, ateismul devenind politică de stat, alinierea la cerinţele unei societăţi secularizate şi profund laicizate a adus grave prejudicii libertăţii de manifestare a credinţei şi activităţii cultelor religioase din România, care erau tratate cu suspiciune şi chiar ostilitate. Multe dintre ele au fost scoase în afara legii, fiind puternic afectate de măsurile represive. Una dintre consecințele dramatice a fost și naționalizarea forțată a proprietăților și bunurilor care le aparținuseră. În anumite situaţii, urma icoanelor sau a odoarelor bisericeşti confiscate abuziv s-a pierdut cu desăvârşire, pentru ca în alte cazuri, obiectele de cult să intre în colimatorul Statului care era direct interesat să le reducă la tăcere sau mai bine spus să le imprime o „voce” inofensivă, convertind în „artă” tot ceea ce ţinea de sacru, miraculos sau metafizic. Demersul nu este nicidecum unul specific doar României, el putând fi întâlnit şi în cazul altor state moderne care, prin muzeele cu profil artistic, antropologic sau etnografic, au reintrodus în circuitul public diverse obiecte ce aparţinuseră iniţial cultelor religioase, văduvindu-le, însă, de aura sacrală, pentru a le prezenta drept produse exclusive ale creativităţii artistice. Astfel, sintagme de genul „artă naţională” sau „bizantină”, „patrimoniu naţional”, utilizate în desemnarea generică a multor colecţii, reflectă, în fond, nu doar acest clivaj, atent construit, dintre religie şi oameni, ci şi tendiţa de a acorda întâietate şi deplină recunoaştere categoriei frumosului în detrimentul sacrului. Pentru a ilustra, în mod elocvent, această realitate istorică, curatorii expoziţiei au introdus în expunere şi trei icoane care provin din colecţia muzeului de artă clujean.

            Sala 2  – Titlu tematic: Religia clandestină

Ce direcţie de analiză propune următoarea sală?

AS: Cea de-a doua sală a circuitului expoziţional este dedicată tematic unui fenomen care a ajuns să fie desemnat în literatura de specialitate drept „religie clandestină”. Expresia face referire la acele grupuri religioase care, în dorinţa de a nu deveni o „ţintă” sigură a Statului şi a organelor poliţiei secrete, îşi exercitau deliberat cultul departe de orice ochi indiscret, fiind practic nevoite să-şi reclădească biserica în intimitatea propriilor locuinţe, în spaţii ascunse în subteran sau în zone cât mai izolate, în principal montane. Dar în ciuda tuturor măsurilor de precauţie şi a ingeniozităţii la care au recurs, tacticile lor şi-au dovedit în cele din urmă ineficienţa, agenţii Securităţii reuşind să le supravegheze îndeaproape, după cum o demonstrează o parte din fotografiile aflate în expunere ce documentează reuniuni secrete ale acestor disidenţe religioase prigonite. Trebuie însă precizat şi faptul că păstrarea în mare taină a locului de întâlnire nu era unica prudenţă cerută fraţilor întru credinţă, ei având şi obligaţia de a pune la „adăpost” atât informaţiile sensibile (nu în puţine cazuri, prin elaborarea unor sisteme codificate de comunicare), cât şi obiectele aflate pe „lista neagră” a poliţiei politice, pentru a se evita riscul căderii lor în mâini greşite. Fără îndoială, un astfel de deznodământ nu s-ar fi soldat doar cu simpla lor confiscare, ci ar fi compromis iremediabil existența respectivelor comunități religioase, deconspirând identitățile membrilor care, în acest fel, erau expuşi direct la pericolul arestului.

Prin urmare, parcurgând acest spaţiu, vizitatorii pot vedea în fotografiile prezentate cum arătau ascunzătorile credincioșilor prigoniți, locurile lor secrete de desfășurare a ritualurilor religioase, dar și o serie de obiecte proscrise: biblii, cărți de rugăciuni, cărți cu cântări bisericești, imagini, texte și publicații religioase sau mașini de scris nedeclarate care serveau la producerea și distribuirea samizdatului religios.  

AS: Un aspect interesant al imaginilor reunite în această sală este şi faptul că pun în lumină, dincolo de tulburătorul inventar etalat, atenția deosebită pe care poliţia politică o acorda imortalizării momentului în care „secretele” erau date în vileag. În unele fotografii, momentul respectiv este fidel surprins, în timp ce în altele, o analiză atentă aplicată imaginii deconspiră caracterul său eminamente reconstitutiv, ea servind, de fapt, „fabricării” de probe. Uzând de o regie minuțioasă, astfel de surse vizuale puteau fi întrebuințate atât ca dovezi în cadrul proceselor, cât și ca material ilustrativ în presă sau în propaganda antireligioasă. Suspiciunea care plana asupra unei anumite comunități clandestine de credincioși era, practic, hrănită și intensificată eficient în scopul incriminării atunci când dovezile indicau fățiș, eliminând orice dubiu, faptul că respectiva grupare avea chestiuni tăinuite.

             Sala 3 – Titlu tematic: Estetica poliției secrete

Cum extind perspectiva asupra temei abordate de curatori materialele de arhivă etalate în cea de-a treia sală?

AS: În acest spațiu al expoziției, publicul are acces la o plajă variată de reprezentări vizuale ale celor catalogați drept „dușmani sau inamici ai Statului”, folosite de organele Securității în activitățile informative și de strângere de probe. Întâlnim grafice, hărți, o mare diversitate de martori fotografici, de la simple fotografii ale personalelor arestate la cele rezultate în urma acțiunilor de filaj sau de documentare a „locului faptei” penale, fotocolaje sau reconstituiri complexe ce se întind pe filele mai multor albume, la care se adaugă portretele robot realizate de artiști angajați ai poliției secrete, schemele unor rețele religioase clandestine sau filmul de propagandă anticlericală. Toate acestea, privite în ansamblu, se citesc limpede ca produse autentice ale unei logici și a unui set de practici cu totul aparte, evident cu mize și întrebuințări multiple, dar al căror scop fundamental era exercitarea unui control absolut asupra societății. Interesantă în acest context este și prezența în expunere a unor mostre elocvente din arsenalul tehnic al mijloacelor de filaj și interceptare folosite de informatorii și agenții poliției politice, provenite depozitele Consiliului Național al Studierii Arhivelor Securității (CNSAS).

E limpede că registrul metodelor la care recurgeau pentru a zugrăvi portretul oponenților regimului era unul diversificat.  Putem vorbi, însă, de vreo tehnică privilegiată?

            AS: În mod cert, practicile fotografice dețin primatul absolut, fiind cel mai frecvent utilizate în cadrul operațiunilor de supraveghere operativă și investigații informative a „țintelor”. Ele respectau, în fond, piloni de bază ai metodologiei elaborate și transmise de agenții KGB, iar pregătirea în acest sens a organelor Securității se făcea pe baza unor publicații și manuale de bune practici cu circuit închis. Însă luând în considerare modul efectiv în care aceste imagini erau realizate, cu aparate de fotografiat instalate în locuri ascunse, al căror obiectiv a surprins, nu de puține ori, momente și acțiuni neclare, blurate, prost încadrate, nefocusate sau mișcate, constatăm că ele dețin, dincolo de conținutul informativ urmărit cu aviditate, și un cumul de calități artistice, care ne permit să discutăm, oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, chiar despre o „estetică” a poliției secrete. Sintagma care redă „ad litteram” genericul tematic al sălii îi aparține Cristinei Vățulescu și a fost preluată de curatorii expoziției, cu acordul autoarei, din titlul volumului Police Aesthetics: Literature, Film and the Secret Police in Soviet Times, publicat în anul 2017 și în traducere românească la editura Polirom.

            Sala 4 – Titlu tematic: Un patrimoniu cultural dificil

Este o expoziție puternică la nivel de impact. Pare să lucreze asupra ta ca o claviatură care atinge, în trepte de adâncime, corzi foarte sensibile. Cert este că nu te poate lăsa indiferent. Ne apropiem de ultima „stație” a traseului de vizitare. Ce găsim în această încăpere?

            AS: Ultimă sală a expoziției aduce în prim planul atenției reflexive acele „victime neînsuflețite” ale operațiunilor poliției secrete, adică o serie de obiecte și fotografii ce țin de sfera intimității vieții private, colectate în urma confiscărilor, a acțiunilor intruzive și profanatoare a locuințelor personale, a lăcașelor sau a obiectelor de cult. De pildă, fotografiile expuse în acest cadru au fost realizate chiar de către cei care pot fi văzuți în ele, suprinși în diferite momente ale existenței lor, mai mult sau mai fericite, dar care, ulterior, au fost folosite de agenți ca instrumente de incriminare. Citind poveștile care însoțesc aceste artefacte, ele se încarcă inevitabil, sub ochii noștri, cu dimensiunea unor cutremurătoare „mărturii ale sinelui” ce compun, în esență, fizionomia unui patrimoniu cultural puternic impregnat cu stările și trăirile afective, credințele, convingerile și valorile personale ale celor care au fost deposedați abuziv de aceste prețioase „posesiuni” ale sufletului. Este un spațiu dedicat simbolic vocilor și reflecțiilor membrilor acelor confesiuni lovite masiv de represiunea comunistă, care primesc acum, în oglindă, reacțiile „la cald” ale vizitatorilor expoziției, aceștia din urmă fiind invitați să-și consemneze, într-o zonă special amenajată, propriile impresii și gânduri. Iar răspunsurile lor, nu în puține cazuri, sunt realmente copleșitoare, printre ele regăsindu-se și cele ale unor urmași ai celor prigoniți, dar și ai prigonitorilor.       

Expoziția ce a avut deschiderea pe 21 noiembrie, în prezenţa istoricului Constantin Buchet, preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a istoricului Silviu Moldovan, şeful Direcţiei Cercetare-Editare al CNSAS, a curatorilor expoziţiei, cercetătorii Gabriela Nicolescu şi James Kapaló, a istoricului Lucian Nastasă-Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi a muzeografei Alexandra Sârbu, istoric de artă, mai poate fi vizitată până pe 29 decembrie, la Palatul Banffy, Cluj-Napoca. Expoziția este realizată prin proiectul Creative Agency and Religious Minorities: “Hidden Galleries” in the Secret Police Archives in Central and Eastern Europe, în parteneriat cu Muzeul de Artă, Cluj-Napoca. Proiectul a beneficiat de finanțare din partea Consiliului European pentru Cercetare (ERC) în cadrul programului de cercetare și inovare al Uniunii Europene Orizont 2020, precum și de finanțare suplimentară pentru cercetarea în Ucraina din partea Consiliului Irlandez pentru Cercetare (IRC) în cadrul bursei postdoctorale oferite de statul irlandez, ambele găzduite de University College Cork din Irlanda. Expoziția este parte a unei serii de expoziții în patru țări: România, Ungaria, Republica Moldova și Irlanda.