Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Expoziția masteranzilor UAD Cluj-Napoca: “GONE WITH THE WIND”,găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (10 septembrie – 11 octombrie 2020)

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Expoziția masteranzilor UAD Cluj-Napoca:
GONE WITH THE WIND”,găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
(10 septembrie – 11 octombrie 2020)

Primit pentru publicare: 06 Oct. 2020
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Revista Luceafărul     
Publicat: 07 Oct.  2020

© Cosmina Marcela Oltean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Expoziția masteranzilor UAD Cluj-Napoca:
GONE WITH THE WIND”,găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
(10 septembrie – 11 octombrie 2020)

            Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, alături de Universitatea de Artă şi Design, colaborator instituţional în organizarea prezentei manifestări, are plăcerea de a vă reînnoi invitaţia de a viziona expoziţia colectivă reunită sub genericul sugestiv „Gone With the Wind”, care mai rămâne deschisă la sediul instituţiei (Palatul Bánffy, P-ţa Unirii nr. 30) până pe data de 11 octombrie a.c., inclusiv, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00. Ultimul bilet de intrare va fi emis la ora 16:30.

„Gone With the Wind” aduce în atenţia publicului o selecţie ilustrativă din proiectele de dizertaţie susţinute la examenul de absolvire de la finalul anului academic 2019-2020 de către masteranzii Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, specializarea „Pictură”, realizate sub îndrumarea profesorilor coordonatori Ioan Sbârciu şi Olimpia-Georgeta Bera. În expunere, figurează lucrări care îi au ca autori pe Oana-Cătălina Asavei, Tiziana Bianca Cellino, Mădălin Ciucă, Tudor Costin, Farkas Andreea, Patricia-Denisa Isip, Maria-Theodora Ispas, Kalabér Timea, Andrei Nuţu, Cosmin-Marin Sandu, Paula-Maria Sgândăr, Szekely Sevan, Simona-Daniela Tudose şi Diana-Amelia Varga.

            În cuprinsul textului introductiv al expoziţiei, Alexandra Sârbu, istoric de artă şi muzeograf în cadrul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, explică atât contextul extrem de delicat în care au luat naştere lucrările prezentate pe simezele Palatului Bánffy, cât şi motivaţia care a impulsionat decizia prestigioasei instituţiei muzeale clujene de a organiza acest eveniment mai mult decât salutar. Îl redăm mai jos în formă integrală:

                „Sistemul de învăţământ, la fel ca şi sectorul cultural, a fost unul dintre domeniile cele mai afectate de criza sanitară actuală, fiind constrâns să recurgă, aproape peste noapte, la o schimbare drastică «de macaz»: introducerea obligativităţii şcolii online pentru a suplini sistemul clasic de predare «faţă în faţă». Însă acest proces de «mutare» a actului didactic în mediul virtual, de altfel destul de abrupt şi adoptat doar ca o soluţie de avarie, a pus sub lupă provocările, avantajele şi, fireşte, dezavantajele digitizării educaţiei, unul dintre cele mai sensibile aspecte fiind caracterul impersonal şi rece al acestui tip de şcolarizare, prin limitarea conexiunii directe dintre profesor şi elev sau student. Cu efecte dintre cele mai radicale în cazul filierei vocaţionale.

Ori, arta şi locurile sale de manifestare sunt indisolubil legate de nevoia de comunicare şi interrelaţionare, de căldura şi mediul securizant al proximităţii imediate. Oportunităţile digitale, în ciuda atractivităţii şi a incontestabilei lor spectaculozităţi, nu sunt, totuşi, în măsură să substituie total «experienţa reală», acel sentiment particular de intimitate pe care-l exersezi în prezenţa fizică a operei de artă, un dialog viu şi vibrant, care dobândeşte, pe nesimţite, dimensiunea unei «trăiri corporalizate» ce implică ochii, simţurile, respiraţia şi gândul. Iar nu în ultimul rând, se completează cu unicitatea emoţiei pe care o resimţi în timp ce împărtăşeşti experienţa cu cei pe care îi ai alături. În absenţa «live»-ului, eşti, practic, privat de un întreg registru de senzaţii, pe care mediul virtual nu pare a fi capabil să le reproducă.

«Gone With the Wind» este, în esenţă, un titlu-metaforă care face trimitere, dincolo de semnificaţia celebrei pelicule cinematografice sau a valului de proteste «Black Lives Matter» care au marcat actualitatea recentă, la impactul psihologic şi social al perioadei de «recluziune» forţată impusă de contextul pandemic generat de Covid-19. Perspectivele neclare, sentimentul apăsător al incertitudinii sau chiar al consternării şi inadecvării, confuzia provocată de imprecizia sau contrarietatea mesajelor livrate în spaţiul public, riscurile şi pierderile inerente, întrebările fără răspuns, nevoia de a avea garanţii şi o «minimă siguranţă», iar nu în ultimul rând, frustrarea de a-ţi vedea reduse libertatea de mişcare şi interacţiunile la un nivel strict necesar, toate au provocat, atât la nivel individual, cât şi societal, bulversări greu de gestionat şi anticipat, dar şi o anume «condiţie» umană, aptă să facă posibilă migrarea spre asceza exilului interior, un refugiu şi o reîntoarcere voluntară înspre sine, spre acel adevăr uitat sau de multe ori ascuns.

Etapele de elaborare ale lucrărilor reunite în expoziţie au coincis pe deplin cu regimul de «autoizolare» instituit, la nivel naţional, prin stările sanitare excepţionale, fiind astfel amprentate, într-o manieră mişcător de sinceră, de un întreg caleidoscop de reacţii «la cald», emoţii şi trăiri declaşante pe fundalul instalării unor circumstanţe fără precedent. Etalate într-o selecţie reprezentativă, ele sunt, de fapt, lucrări de dizertaţie ale absolvenţilor din acest an ai studiilor de masterat din cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, specializarea «Pictură» (profesori coordonatori: Ioan Sbârciu şi Olimpia-Georgeta Bera), o promoţie care, din păcate, a fost văduvită nu doar de «ceremonia festivă» de la finalul anului academic, ci şi de şansa unei expuneri publice în cadrul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în virtutea protocolului inter-instituţional inaugurat în anul 2019.

Ca spaţiu de reflecţie şi întâlnire, dar nu mai puţin «casă a empatiei», muzeul le oferă acum, ca o compensaţie consolatorie, o platformă de comunicare ancorată în «realul imediat», o încercare de reabilitare, chiar şi sub urgenţa mult vehiculatei «reveniri treptate la normalitate», a sentimentului apartenenţei şi a comuniunii, a nevoii, niciodată temperate, de a fi alături… şi nu doar spectatorul altcuiva”.

A contura o definiţie atotcuprinzătoare a artei este un exerciţiu teribil de dificil. La ce anume serveşte arta? Este una dintre întrebările care îi preocupă intens nu doar pe artiştii sau teoreticienii artei în efortul, aproape imposibil, de a creiona un răspuns satisfăcător, ci şi pe cei care alcătuiesc sau tind să devină parte a publicului frecventator al muzeelor şi galeriilor de profil, fie el unul mai mult sau mai puţin specializat. Dar într-o situaţie atât de problematică cum este cea pe care tocmai o traversăm, care ne-a luat pe toţi pe nepregătite şi continuă să prezinte nenumărate necunoscute, ce rol ar putea juca?

Alexandra Sârbu: „Nu trebuie pierdut din vedere faptul că arta nu este doar un obiect de contemplaţie. Ea a avut adeseori puterea de a zdruncina conştiinţe, a fost şi este mereu o pledoarie pentru «ochi renăscuţi» sub spectrul lucidităţii revelatoare, în fond o invitaţie deschisă spre comprehensiune, gândire critică şi auto-reflecţie, empatie şi autenticitate. Nu întâmplător, unul dintre marii gânditori contemporani ai spaţiului italian, Carlo Sini, profesor de filosofie teoretică la Universitatea din Milano, afirma că arta este, în esenţă, un «prag», un punct de pornire, un mecanism declanşator al umanului din noi. Iar în contextul acut al presiunii izolării forţate, a nesiguranţei şi anxietăţii terifiante care încă continuă să planeze asupra existenţei noastre cotidiene, şi-a (re)dovedit cu prisosinţă calitatea de mentor ce nu eşuează niciodată, uneori chiar fiind animat de o voce anticipativă sau profetică. Însă dincolo de acest rol călăuzitor, nu trebuie deloc minimalizată extraordinara ei capacitate transformatoare şi eliberatoare (cu atât mai mult în vremuri de restrişte), arta putând fi şi un generos refugiu sau un companion balsamic, un remediu, dar şi un eficient «resort» pentru rezilienţă, care oferă nu doar stimuli, ci şi «nutrienţi» indispensabili redefinirii confortului şi calităţii vieţii noastre”.

Cosmina Marcela OLTEAN

Legendă FOTO:
1.Andrei Nuţu
„Post-Martydrom”, ulei, acrilic și cărbune pe pânză, 120×140 cm, 2020;
2.Tudor Costin
„Totentanz (Danse macabre)”, tehnică mixtă pe pânză, 100×120 cm, 2020;
3.Tiziana Bianca Cellino
„Between Corners”, ulei pe pânză, 150×200 cm, 2020
4.Cadre din expoziţie

Tudor Costin
„Totentanz (Danse macabre)”, tehnică mixtă pe pânză, 100×120 cm, 2020

Tiziana Bianca Cellino
„Between Corners”, ulei pe pânză, 150×200 cm, 2020

Cadre din expoziţie



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.615 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5