Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

FABULE DE VASILE LARCO

Larco,V

    

 

 

 

 

                              FABULE  DE  VASILE  LARCO

VULPEA  FANDOSITĂ

Într-o curte-a nu știu cui

Vulpea a vânat un pui

Ce umbla de capul lui

După gâze sub gutui.

 

Cum de gustul dulce-a dat

De cobăi s-a săturat

Și se furișa în sat,

Pofticioasă, pe-nserat.

 

Se-nfruptase ca o Doamnă

O întreagă primăvară

Însă când intră în toamnă

Se cam duse prada rară.

 

După pui mereu tânjea,

La surate se plângea:

– Vai și-amar de viața mea,

Ce timp rău, ce vreme rea!

 

Însă ea-ntr-o bună zi

Vrând, nevrând se pomeni

Sub un pădureț, cireș

Hăpăind un putred leș.

 

M O R A L A

Ne va fi ori nu pe plac,

Afirmația e justă:

Cel ce dă de cozonac

Pâine neagră nu mai gustă.

*****
PORUMBUL  ȘI  FASOLEA

Din un grăunte, cât un bumb,

Acolo-n lunca-nsingurată,

Ieşise firul de porumb

Atras de roua înstelată.

 

Când zorii zilei se iviră,

Văzu cu ochii-nlăcrimaţi

Că singur e pe-a vieţii spiră

Făr’ de surori şi fără fraţi.

 

Dar tresări: chiar lângă el

Zăcea un bob, cu mult mai mare,

Bătând în ape fel de fel

De-arsura razelor de soare.

 

De mila lui a lăcrimat

Să prindă verde rădăcină

Şi cârjă   – firava tulpină   –

I-a fost. Acum, înconjurat

 

C-o mie de cârcei   – cătuşă   –

Abia respiră şi aşteaptă

“ Răsplata”, după buna faptă:

Căderea-n propria cenuşă.
M O R A L A  1

Povara veche este clară,

Ca toate cele omeneşti:

„Pe cel ce nu îl laşi să moară,

N-o să te lase să trăieşti!”

 

            

GREIERUL  ȘI  BOUL

 

Luându-și greierul chitara

Când se-arăta spre culme seara

Porni în grabă la cântat

Pe-o uliță din vechiul sat.

 

Se-oprise lângă o portiță,

Având drept scut o moviliță,

Prin sunete făcea furori

Și-i încânta pe trecători.

 

Oprindu-se o păsărea

Pe-un ram îl asculta și ea,

De undeva din depărtare

Veni și o privighetoare.

 

Dar  s-a-ntrerupt  a  sa cântare

Din o totală nepăsare:

Trecând pe-acolo un plăvan

Călcă direct pe bolovan,

 

Pe movilița cu pricina

Și s-a ales din greier, tina.
M O R A L A

 

De un timp, ce tura-vura,

Peste tot, din nepăsare,

Sunt călcate în picioare

Muzica și deci,  cultura.

 

             *****

                                                        

CHIBRITUL  ȘI  BRICHETA

O brichetă mult tenace,

Vrea chibritul să-l atace:

 

– Beţişor la trup subţire

Vrei, nu vrei, îţi dau de ştire,

Supărat, nesupărat,

Ai ajuns un demodat.

Fumătorii mă preferă,

Locul meu e-acum în sferă,

Tu, ajuns la apogeu,

Loc de veci ai în muzeu

Lângă iască şi amnar

Aşadar,

Scăpărător,

Dormi în pace şi onor!

 

– Semănând cu amuletă

Te dai flacără, brichetă,

Să-mi iei fosforul şi locul,

Arde – ţi-ar  rotiţa focul,

Armură sofisticată

Şi esenţă parfumată!

Ai s-ajungi în scăpărare

Ultima scăpărătoare

Consumată,

Aruncată

În pubelă, ori găleată

Eu, precum, bătrânul bard

Pân’ la capăt vreau să ard!
M O R A L A

Replicile au ecou

Vrednic de luat aminte:

Cearta între vechi şi nou

Duce pasul înainte!

 

*****

 MELCUL  DEBITOR

Mai deunăzi bietul melc,

Codobelc

La o Bancă s-a oprit,

Negreșit,

 

Să-mprumute bani, gajând,

Vrând, nevrând,

Casa ce-o purta cu el,

Cu mult zel.

 

Rate a plătit din greu,

Cred și eu,

Numai câte a putut,

Că-i știut,

 

Criza-ajunse-ncetinel

Și la el.

Legea, dacă n-a plătit,

L-a silit

 

Prin nesuferitul act

Din contract,

Casa Băncii să i-o dea,

Cum vrea ea.

 

Melcul fără casa lui,

Cum vă spui,

Stingherit a hoinărit…

Și-a murit.

 

M O R A L A

E valabil, dau de știre,

Pe pământul însorit,

Când  nu ai acoperire

Mori căci ești descoperit!

 

P.S.

Banca-ajută ca o zână

Îmbrăcată-n haină nouă;

Ea dă banii cu o mână,

Ca să-i ia cu amândouă.

 

BOUL  ȘI  VULPOIUL

Un bou trăgea din greu la plug

Pe-un câmp mult prea bătătorit,

Purtând povara unui jug

Masiv, de vreme lustruit.

 

Trecând pe-acolo un vulpoi,

Îi zise scurt: – Să te ajut?

Că-n loc de unul de sunt doi

Efortul este mai scăzut.

 

– La mijloc e un vicleșug,

Ceva, cred eu, exagerat,

Cum o să tragi cu mine-n jug,

Perfidule vulpoi roșcat?!

 

– Să fiu sub jug, eu nu am spus

Nicicând, cum poți așa să zici?

Vei trage tu, eu sunt dispus

Să tot pocnesc de zor din bici.

 

Morala, poate orișicare

S-o afle, că-i usturătoare:

Pe lângă unul ce muncește

E și acel ce biciuiește.

 

*****

FUSTA  ȘI  BLUZA

O bluziță înflorată

Și o fustă despicată

Întâlnindu-se odată

Pe un mijlocel de fată

S-au tot înțepat pe rând

Cum nu s-a văzut nicicând.

Zise bluza iritată

Spre fustița discutată:

– În zadar ești foarte lungă,

Dacă ochii pot s-ajungă

Pe picior de fată, iată,

Până unde nu-i bronzată.

Ești atât de despicată,

Pot să spun, chiar deocheată,

Te credeam mult mai decentă,

Nu așa de transparentă.

Tot ce-ar fi normal să-acoperi,

Văd că permanent descoperi!

– Ce aud chiar mă amuză,

Mult prea decoltată bluză!

Tu nu vezi cât ești de scurtă,

De n-ajungi nici pân’ la burtă,

Primul nasture-ți lipsește

Și oricine te privește,

Ca să-și ia îi vine greu

Ochii de pe decolteu,

Iar apoi, făr’ de ocol,

Vede și buricul gol.

Nu știu cum argumentezi

Dar nimic nu protejezi!

 

Și-au mai zis aşa de toate

Până fost-au aruncate

La-ntâmplare pe nisip

Lângă sutien și slip.

 

M O R A L A

Pe drumul lung și dificil

Trăirea are un substrat:

Oricât te-ai crede de util,

Poți fi oricând de lepădat.

 

DOUĂ  DREPTE

pag. 1/2

Două drepte oarecare,

Pe o coală de hârtie

S-au certat făr’ de-ncetare

De cu zori pân’ la chindie.
Zise cea orizontală

Spre surata verticală:

– Într-un punct când te-ntâlnesc

De prezența ta nu-mi pasă,

Semn că te disprețuiesc

Pe motiv că ești prea groasă.

Vezi, eu sunt mai subțirică,

De grosime uniformă,

Mă întind ca o pisică

Și mă simt mereu în formă.

Iar tu ești o grosolană

Parcă-ai fi o macaroană!

– Ești subțire-ntr-adevăr,

Cum e-un firicel de păr,

Dar când stai orizontală,

Sau ca mine, verticală,

Înclinată, cine știe,

Cum mai stai tu pe hârtie,

Nu poți face carieră

De te vede-o  radieră,

Viitorul tău ți-l curmă

Și dispari, nu lași o urmă!

Vorbe dure-au fost mai multe,

S-a ajuns și la insulte,

Ca-n final să hotărască

Să nu se mai întâlnească…

Și ajuns-au paralele

C-o distanță între ele.

 

M O R A L Ă

De nu-ți place, nu-ți convine

Cearta crezi că-ți prinde bine,

 

                                    Două drepte , pag. 2/2
Nu vorbești, nu te-ntâlnești,

La distanță-ntruna ești.

Dar, se vede cât e zarea

Și nu-i loc de îndoieli,

Că la noi, cu bunăstarea

Mulți sunt astăzi paraleli.

De o fi să nu muncească

Vor avea de toate cele,

Când o fi să se-ntâlnească…

Două drepte paralele!

P.S.

Pot face-acum  o paralelă,

Cum nora, soacrei  i-e fidelă:

N-or să se mai ciondănească,

Cică s-or iubi-ntre ele,

Când o fi să se-ntâlnească…

Două drepte paralele.

 

*****

SOARTA  UNEI  ROȚI

– O, cât ești de îndoită,

Mult prea lată, ca o spadă!

Zise-o spiță alungită

Spre o biată de obadă.

 

Și întruna prăfuită,

Plină de noroi și udă…

Cum poți sta  așa mânjită,

Într-o soartă-atât de crudă?

 

Însă de-nvârtit o roată

Fără spițe nu se poate,

Pe deasupra, vezi, surată,

Te mai ducem și în spate!

 

Dar, ce-a fost mai dureros!

Când era în toi buclucul,

Pe un drum cam mocirlos,

Nu s-a mai rotit butucul.

 

Se căzniră ziua toată,

Zi de vară, mi se pare,

Însă vai! Bătrâna roată

Nu se puse în mișcare.

 

Ani s-au scurs de-atunci și iată,

Neștiind pe unde-i vina,

Stă și astăzi nemișcată

Și se bucură rugina.

 

M O R A L A

Cât va dăinui pământul,

Omul, gândul și cuvântul,

Când sunt certuri multe-n țară,

Profitorii-s din afară.

 

POPUL  ȘI  RĂCHITA

Cândva-ntr-o vară cu mult soare

Ce pielea fină ți-o irită

Zicea spre-o biată de răchită

Un plop înalt, în desfătare:

 

–  Din mândra-mi verticalitate,

Răchită pe orizontală,

Abia te văd, ca o beteală

Răsfrântă-n valuri agitate.

 

Pari că te-apleci în clipe-amare

Că ești sortită cerșetoare,

Nici nu rodești și de pomană

Ți-e umbra-n unda  „diafană.”

 

– Măria ta, cu nici o scară

La vârful tău nu pot ajunge,

Și nu mă sperii, bunăoară,

Că vârful tău un nor străpunge.

 

Știi, maica salcie-n putere

Mi-a spus că voi rodi odată,

Când îngâmfarea ta bogată

S-o lăuda cu coapte pere!
M O R A L A

Când ești pe post de-ascultător

Și doi lăudăroși se ceartă,

Îți zici cu glas dojenitor:

Cum „râde hârb de oală spartă!”

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.662 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5