Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

FABULE DE VASILE LARCO

Larco,V

    

 

 

 

 

                              FABULE  DE  VASILE  LARCO

VULPEA  FANDOSITĂ

Într-o curte-a nu știu cui

Vulpea a vânat un pui

Ce umbla de capul lui

După gâze sub gutui.

 

Cum de gustul dulce-a dat

De cobăi s-a săturat

Și se furișa în sat,

Pofticioasă, pe-nserat.

 

Se-nfruptase ca o Doamnă

O întreagă primăvară

Însă când intră în toamnă

Se cam duse prada rară.

 

După pui mereu tânjea,

La surate se plângea:

– Vai și-amar de viața mea,

Ce timp rău, ce vreme rea!

 

Însă ea-ntr-o bună zi

Vrând, nevrând se pomeni

Sub un pădureț, cireș

Hăpăind un putred leș.

 

M O R A L A

Ne va fi ori nu pe plac,

Afirmația e justă:

Cel ce dă de cozonac

Pâine neagră nu mai gustă.

*****
PORUMBUL  ȘI  FASOLEA

Din un grăunte, cât un bumb,

Acolo-n lunca-nsingurată,

Ieşise firul de porumb

Atras de roua înstelată.

 

Când zorii zilei se iviră,

Văzu cu ochii-nlăcrimaţi

Că singur e pe-a vieţii spiră

Făr’ de surori şi fără fraţi.

 

Dar tresări: chiar lângă el

Zăcea un bob, cu mult mai mare,

Bătând în ape fel de fel

De-arsura razelor de soare.

 

De mila lui a lăcrimat

Să prindă verde rădăcină

Şi cârjă   – firava tulpină   –

I-a fost. Acum, înconjurat

 

C-o mie de cârcei   – cătuşă   –

Abia respiră şi aşteaptă

“ Răsplata”, după buna faptă:

Căderea-n propria cenuşă.
M O R A L A  1

Povara veche este clară,

Ca toate cele omeneşti:

„Pe cel ce nu îl laşi să moară,

N-o să te lase să trăieşti!”

 

            

GREIERUL  ȘI  BOUL

 

Luându-și greierul chitara

Când se-arăta spre culme seara

Porni în grabă la cântat

Pe-o uliță din vechiul sat.

 

Se-oprise lângă o portiță,

Având drept scut o moviliță,

Prin sunete făcea furori

Și-i încânta pe trecători.

 

Oprindu-se o păsărea

Pe-un ram îl asculta și ea,

De undeva din depărtare

Veni și o privighetoare.

 

Dar  s-a-ntrerupt  a  sa cântare

Din o totală nepăsare:

Trecând pe-acolo un plăvan

Călcă direct pe bolovan,

 

Pe movilița cu pricina

Și s-a ales din greier, tina.
M O R A L A

 

De un timp, ce tura-vura,

Peste tot, din nepăsare,

Sunt călcate în picioare

Muzica și deci,  cultura.

 

             *****

                                                        

CHIBRITUL  ȘI  BRICHETA

O brichetă mult tenace,

Vrea chibritul să-l atace:

 

– Beţişor la trup subţire

Vrei, nu vrei, îţi dau de ştire,

Supărat, nesupărat,

Ai ajuns un demodat.

Fumătorii mă preferă,

Locul meu e-acum în sferă,

Tu, ajuns la apogeu,

Loc de veci ai în muzeu

Lângă iască şi amnar

Aşadar,

Scăpărător,

Dormi în pace şi onor!

 

– Semănând cu amuletă

Te dai flacără, brichetă,

Să-mi iei fosforul şi locul,

Arde – ţi-ar  rotiţa focul,

Armură sofisticată

Şi esenţă parfumată!

Ai s-ajungi în scăpărare

Ultima scăpărătoare

Consumată,

Aruncată

În pubelă, ori găleată

Eu, precum, bătrânul bard

Pân’ la capăt vreau să ard!
M O R A L A

Replicile au ecou

Vrednic de luat aminte:

Cearta între vechi şi nou

Duce pasul înainte!

 

*****

 MELCUL  DEBITOR

Mai deunăzi bietul melc,

Codobelc

La o Bancă s-a oprit,

Negreșit,

 

Să-mprumute bani, gajând,

Vrând, nevrând,

Casa ce-o purta cu el,

Cu mult zel.

 

Rate a plătit din greu,

Cred și eu,

Numai câte a putut,

Că-i știut,

 

Criza-ajunse-ncetinel

Și la el.

Legea, dacă n-a plătit,

L-a silit

 

Prin nesuferitul act

Din contract,

Casa Băncii să i-o dea,

Cum vrea ea.

 

Melcul fără casa lui,

Cum vă spui,

Stingherit a hoinărit…

Și-a murit.

 

M O R A L A

E valabil, dau de știre,

Pe pământul însorit,

Când  nu ai acoperire

Mori căci ești descoperit!

 

P.S.

Banca-ajută ca o zână

Îmbrăcată-n haină nouă;

Ea dă banii cu o mână,

Ca să-i ia cu amândouă.

 

BOUL  ȘI  VULPOIUL

Un bou trăgea din greu la plug

Pe-un câmp mult prea bătătorit,

Purtând povara unui jug

Masiv, de vreme lustruit.

 

Trecând pe-acolo un vulpoi,

Îi zise scurt: – Să te ajut?

Că-n loc de unul de sunt doi

Efortul este mai scăzut.

 

– La mijloc e un vicleșug,

Ceva, cred eu, exagerat,

Cum o să tragi cu mine-n jug,

Perfidule vulpoi roșcat?!

 

– Să fiu sub jug, eu nu am spus

Nicicând, cum poți așa să zici?

Vei trage tu, eu sunt dispus

Să tot pocnesc de zor din bici.

 

Morala, poate orișicare

S-o afle, că-i usturătoare:

Pe lângă unul ce muncește

E și acel ce biciuiește.

 

*****

FUSTA  ȘI  BLUZA

O bluziță înflorată

Și o fustă despicată

Întâlnindu-se odată

Pe un mijlocel de fată

S-au tot înțepat pe rând

Cum nu s-a văzut nicicând.

Zise bluza iritată

Spre fustița discutată:

– În zadar ești foarte lungă,

Dacă ochii pot s-ajungă

Pe picior de fată, iată,

Până unde nu-i bronzată.

Ești atât de despicată,

Pot să spun, chiar deocheată,

Te credeam mult mai decentă,

Nu așa de transparentă.

Tot ce-ar fi normal să-acoperi,

Văd că permanent descoperi!

– Ce aud chiar mă amuză,

Mult prea decoltată bluză!

Tu nu vezi cât ești de scurtă,

De n-ajungi nici pân’ la burtă,

Primul nasture-ți lipsește

Și oricine te privește,

Ca să-și ia îi vine greu

Ochii de pe decolteu,

Iar apoi, făr’ de ocol,

Vede și buricul gol.

Nu știu cum argumentezi

Dar nimic nu protejezi!

 

Și-au mai zis aşa de toate

Până fost-au aruncate

La-ntâmplare pe nisip

Lângă sutien și slip.

 

M O R A L A

Pe drumul lung și dificil

Trăirea are un substrat:

Oricât te-ai crede de util,

Poți fi oricând de lepădat.

 

DOUĂ  DREPTE

pag. 1/2

Două drepte oarecare,

Pe o coală de hârtie

S-au certat făr’ de-ncetare

De cu zori pân’ la chindie.
Zise cea orizontală

Spre surata verticală:

– Într-un punct când te-ntâlnesc

De prezența ta nu-mi pasă,

Semn că te disprețuiesc

Pe motiv că ești prea groasă.

Vezi, eu sunt mai subțirică,

De grosime uniformă,

Mă întind ca o pisică

Și mă simt mereu în formă.

Iar tu ești o grosolană

Parcă-ai fi o macaroană!

– Ești subțire-ntr-adevăr,

Cum e-un firicel de păr,

Dar când stai orizontală,

Sau ca mine, verticală,

Înclinată, cine știe,

Cum mai stai tu pe hârtie,

Nu poți face carieră

De te vede-o  radieră,

Viitorul tău ți-l curmă

Și dispari, nu lași o urmă!

Vorbe dure-au fost mai multe,

S-a ajuns și la insulte,

Ca-n final să hotărască

Să nu se mai întâlnească…

Și ajuns-au paralele

C-o distanță între ele.

 

M O R A L Ă

De nu-ți place, nu-ți convine

Cearta crezi că-ți prinde bine,

 

                                    Două drepte , pag. 2/2
Nu vorbești, nu te-ntâlnești,

La distanță-ntruna ești.

Dar, se vede cât e zarea

Și nu-i loc de îndoieli,

Că la noi, cu bunăstarea

Mulți sunt astăzi paraleli.

De o fi să nu muncească

Vor avea de toate cele,

Când o fi să se-ntâlnească…

Două drepte paralele!

P.S.

Pot face-acum  o paralelă,

Cum nora, soacrei  i-e fidelă:

N-or să se mai ciondănească,

Cică s-or iubi-ntre ele,

Când o fi să se-ntâlnească…

Două drepte paralele.

 

*****

SOARTA  UNEI  ROȚI

– O, cât ești de îndoită,

Mult prea lată, ca o spadă!

Zise-o spiță alungită

Spre o biată de obadă.

 

Și întruna prăfuită,

Plină de noroi și udă…

Cum poți sta  așa mânjită,

Într-o soartă-atât de crudă?

 

Însă de-nvârtit o roată

Fără spițe nu se poate,

Pe deasupra, vezi, surată,

Te mai ducem și în spate!

 

Dar, ce-a fost mai dureros!

Când era în toi buclucul,

Pe un drum cam mocirlos,

Nu s-a mai rotit butucul.

 

Se căzniră ziua toată,

Zi de vară, mi se pare,

Însă vai! Bătrâna roată

Nu se puse în mișcare.

 

Ani s-au scurs de-atunci și iată,

Neștiind pe unde-i vina,

Stă și astăzi nemișcată

Și se bucură rugina.

 

M O R A L A

Cât va dăinui pământul,

Omul, gândul și cuvântul,

Când sunt certuri multe-n țară,

Profitorii-s din afară.

 

POPUL  ȘI  RĂCHITA

Cândva-ntr-o vară cu mult soare

Ce pielea fină ți-o irită

Zicea spre-o biată de răchită

Un plop înalt, în desfătare:

 

–  Din mândra-mi verticalitate,

Răchită pe orizontală,

Abia te văd, ca o beteală

Răsfrântă-n valuri agitate.

 

Pari că te-apleci în clipe-amare

Că ești sortită cerșetoare,

Nici nu rodești și de pomană

Ți-e umbra-n unda  „diafană.”

 

– Măria ta, cu nici o scară

La vârful tău nu pot ajunge,

Și nu mă sperii, bunăoară,

Că vârful tău un nor străpunge.

 

Știi, maica salcie-n putere

Mi-a spus că voi rodi odată,

Când îngâmfarea ta bogată

S-o lăuda cu coapte pere!
M O R A L A

Când ești pe post de-ascultător

Și doi lăudăroși se ceartă,

Îți zici cu glas dojenitor:

Cum „râde hârb de oală spartă!”

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5