Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Fake news în Estul nostru : Epoca de Aur

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Fake news în Estul nostru : Epoca de Aur

Primit pentru publicare: 25 Nov. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, redactor Rev. Luceafărul     
Publicat: 26 Nov.  2020

© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Fake news în Estul nostru : Epoca de Aur

„Și eu am trăit în comunism. Da. Adevărat! Cu punct. Dar s-ar putea și cu ? Și eu am trăit în comunism ? Și cu ! Și eu am trăit în comunism !“

Mai țineți minte ? daca nu, căutați în „Luceafărul“.
Dar  Ioan T. Morar ce vă zice ? Grupul « Divertis » ? Fuga la propria memorie ! sau la google

Ioan T. Morar în « Fake news în Epoca de Aur “ (Polirom, 2020, 330 pagini) își prezintă propriile amintiri și povestiri despre falsitatea, inșelătoria, cenzura, minciuna comunistă, evident, în România. Născut în 1956, a fost membru de partid, ca alte patru milioane de români,  recunoaște că a făcut acest compromis (student, viitor șef de promoție la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, nu prea putea refuza la 23 ani…). A lucrat că profesor, apoi la « Viața studențească » și la « Amfiteatru », a scris poezii , a publicat doua volume fară omagii partidului sau conducătorului , cum se cam cerea, impunea. Ajutat de câțiva prieteni, a publicat poezii inventate ale unor poeți existenți, dar și inventați (Cassius Clay), a tradus dintr-un volum inexistent de scrisori către Julio Iglesias în « Viața studențească », « Orizont », « Almanahul România Literară ». La sfârșitul cărții găsiți mai mult decât am rezumat eu aici din fake news-urile sale, proprii. L-a mai imitat și pe Nicolae Ceaușescu  în grupuri mai restrânse numeric, unele glume au circulat ca bancuri…

Autorul  se bazează pe documente, acte, declarații (Declarația Universală a Drepturilor Omului, de exemplu), articole din presa vremii, românească, texte ale unor cântece, decrete (contra stocării de alimente din 1981,  sau decretul 770 din 2 octombrie 1966 contra întreruperii voluntare a sarcinii, decretul 408 din 26 decembrie 1985 referitor la păstrarea secretului de stat și la modul de relaționare cu străinii), programe (de alimentare științifică a populației), publicitatea (din ziare, radio, televiziune), calendare, cuvântările lui  Nicolae Ceaușescu, jurnalele de actualități prezentate înaintea filmelor, filmele românești, presa , fotbal, diplome de studii.

Ce exemple de falsuri, de minciuni să vă dau ? Câte exemple de « vopsire », trucare a realității ?
-secretul corespondenței  respectat ? Da : Securitatea nu divulga ce afla din scrisorile deschise prin diverse tehnici.
-eroi inventați, cazuri banale de comportament, turnători ai Siguranței  au devenit, prin politica impusă de Moscova și acceptată cu  zel de multe ori la București , eroi proletari : Lazăr Cernescu devenit Lazăr de la Rusca (balada scrisă de Dan Deșliu) ; Silvester Andrei, miner, ce devine erou într-o poezie a lui A.Toma ; I.C.Frimu, omul de legătură al lui Lenin printre comuniștii români, era contra Marii Uniri, a murit în timpul represaliilor contra revoluției tipografilor din 1918 și a devenit mare erou (nume de străzi, uzine) ; Filimon Sirbu, agent sovietic din portul Constanța, condamnat la moarte pentru sabotaj a dat nume multor străzi, parcuri, localități, chiar o sală de la teatrul « Bulandra »…
-cincinalul în patru ani și jumătate ar fi trebuit să demonstreze hărnicia omului Nou, ce depășește normele, greutățile, bate recordurile, iese pe primul loc în întrecerile socialiste ; au fost spărgători de normă și în creația  cultural-literară : poezii, cântece de muzica ușoară închinate « țării cu ochi frumoși », cincinalului în patru ani și jumătate, tractoriștilor, canalului Dunăre-Marea Neagră (câte vieți pierdute !), litoralului românesc, metroului bucureștean…
-teoria otrăvirii /iradierii de către KGB  a lui Gheorghe Gheorghiu- Dej ; după Ionuț Diamandi sau Paul Sfetcu ar fi fost vorba de o bucățică de minereu de uraniu primita, ținută apoi în vitrina din biroul  șefului.  Alte trei persoane (frizerul, șeful de cabinet, șeful escortei) au murit și ei.
-publicitatea (ziare, radio, televiziune) nu mai indemna la consum, ci la negarea consumului de produse, la o alimentație rațională ; unele erau amuzante : « Aspiratorul Practic este ideal, iar aspiratorul Ideal este practic . »
-Moș Gerilă era un fals Moș Crăciun încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, tradiția creștină a fost înlocuită cu adunări populare, sărbători, discursuri, buchete de flori, îmbrățișări, hore în care se prindeau muncitori, țărani, intelectuali, conducătorii, totul cu mare bucurie !?
-cinematograful cu un jurnal de actualități ( filmate, prezentate, cu voce entuziastă, toate realizările poporului muncitor și câteva dintre eșecurile, nenorocirile capitalismului ) obligatoriu înaintea filmelor străine( din ce în ce mai puține spre 1990) sau românești puternic  manipulatoare la vedere, teziste ( « Răsună valea », « Simpaticul domn R. », filmele cu Comisarul Moldovan/ Miclovan) sau mai voalate, comice, dar jucate de actori foarte buni, cu priză la public (seria « Haiducii », « BD… ») .
-umorul oficial înainte de 1990 care  era cu soacre, nu și scocri, chelneri se deosebea de cel neoficial, clandestin, spus în grupuri restrânse ; în « Urzica » nu s-a pomenit numele lui Ceaușescu, în « Protecția muncii », în « Paza contra incendiilor » destul de rar.
-spectacolele de teatru erau vizionate de către un tovarăș de la Cultură, cenzurate replicile, încât de multe ori se înjumătățea, se schimba sensul și nu mai rămânea mare lucru spre revolta autorului, daca era în viață, a regizorului, actorilor..(căutați pe la pagina 90), Ceaușescu nu a stat niciodată în loja special construită pentru el din Teatrul Național, nici la Teatrul Mic din București nu a fost .

Mă opresc aici, deși ar fi meritat să povestim despre :
– ideea construirii metroului.
– echipa de fotbal « Viitorul Scornicești ».
-diplomele false ale multor tovarăși (déjà se scrie despre cele de acum, nu ? sau nu destul ?).
-Universiada din 1981.
-Ion Spălățelu, autorul cărții « Scornicești.Vatră de istorie românească » apărută la Editura Albatros în 1983.
-titlul de președinte pe viață propus public lui N. Ceaușescu ; rolul nefast al lui Dumitru Popescu poreclit Dumnzeu în crearea cultului personalității președintelui, secretarului general al partidului  (Pericle, Napoleon, Abraham Lincoln, « Ceaușescu ne e baci » sunt  metaforele lui !), pentru atotputenicia sa pe linie propagandistică a P.C.R.
-« tiligramili » trimise  din toată țara pentru congrese, sărbători, evenimente…Eu nu pot uita noiembrie 1989 și al XIV-lea congres cu al sau Ceaușescu reales !
-oprirea difuzării unor publicații din cauza unor greșeli vizibile în legătură cu numele N.C. :   numele și  prenumele nu se despărțeau în silabe, trebuiau să intre pe un singur rând ; retușările fotografiilor.
-presa străină naivă, plătită, cumpărată de diplomația română scriind despre N.C.
-Suzana Andrieș, femeia care a fost 30 ani în serviciul familiei Ceaușescu în dialog cu Maria Dobrescu : « La curtea lui Ceaușescu . Dezvăluiri despre viață de familie a cuplului prezidențial », Editura Amaltea, 2004.
-copiii, Valentin, Zoia, Nicu cât de fericiți au fost, după cum arătau fotografiile ?
-Pepsi Cola unde se îmbutelia, unde se găsea, cine-o bea ?
-cum se făceau unele excluderi din partid, pe ce motive…
-….

Am trăit Epoca de Aur, multe din cele puțin schițate  mai sus și care  sunt mai numeroase și detaliate din  perspectiva și cercetările lui I T Morar  în carte, chiar le-am trăit și eu , dar nu toate, (deh, Botosaniul e mai departe de capitală, kilometric vorbind. C-o fi bine ? C-o fi rău ?) Și cum se zice că uitarea este o calitate a memoriei : Să nu uitam ce a fost, cum a fost, de ce a fost cum a fost. Să nu ne declarăm toți la fel de vinovați sau inocenți pentru tot ce a fost.

Pentru altă atmosferă, pentru puțină vacanță în sudul Europei, puteți citi :” Șapte ani în Provence”, Polirom, 2018. Tot de Ioan T. Morar.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania