Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Sfârșit de mileniu și secol în EST

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Sfârșit de mileniu și secol în EST

Primit pentru publicare: 11 Oct. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, redactor Rev. Luceafărul

Publicat: 12 Oct. 2020
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion Istrate


 

Sfârșit de mileniu și secol în EST

Și eu am trăit în comunism. Da. Adevărat. Cu punct. Dar s-ar putea și cu ? Și eu am trăit în comunism ? Și cu ! Și eu am trăit în comunism !

Pentru editorul Ioana Pârvulescu este fără nici un semn de punctuație, este titlul unei  cărți document (Humanitas, București, 2015, 2018, 401 pagini), autorul e colectiv (95 de persoane de diverse vârste, profesii, dacă am numărat bine  în lista de participanți la volum ), iar personajul principal este viața cotidiană timp de mulți ani, începând prin (depinde de vârstă povestitorului), dar terminându-se precis în decembrie 1989-ianuarie 1990. E, poate, mai puțină literatură, dar precis e istorie, oarecum recentă, deși e vorba de sfârșitul secolului trecut și chiar sfârșitul mileniului trecut. Mă iau fiorii când scriu cuvintele astea. Deci : comunismul, societatea socialistă multilateral dezvoltată, PMR și PCR, UTM și UTC, RPR și apoi RSR.

Textele, de lungimi diferite sunt distribuite pe niște idei, aspecte ale vieții, cum ar fi : orașul, la serviciu, la muncă patriotică și voluntară, în călătorie, la școală și la facultate, în vacanță, în concediu, mâncarea și băutura,…

Deviza multor familii, a lui I.V.-R, de exemplu : « din cea mai fragedă copilărie, sloganul familiei, sintetizat de bunica, era : Orice ești întrebată despre ce se vorbește acasă, tu îl iei pe nu știu în brațe ! » mă duce cu gândul la bunica mea. Făcând hepatită ( același ac folosit pentru zeci de copii, la un vaccin…), am stat acasă vreo luna, în clasa a II-a, timp în care bunica m-a învățat « Tatăl nostru ».  Sfatul, rugămintea ei  : « Asta e pentru tine, pentru acasă. Nimic la școală, la joacă… » Așa a fost, chiar dacă o vreme nu am înțeles de ce să țin ascuns textul învățat.

« Micul dicționar de termeni din comunism », de la sfârșitul cărții este foarte util mai ales pentru cei care nu au apucat perioada respectivă. Multe cuvinte, expresii aveau alte semnificații, altă încărcătură simbolică, emoțională,  chiar argotică în spațiul comunist față de cel necomunist. « Adidașii » se găseau, dar nu întotdeauna,  la magazinele de carne (ca să se înțeleagă noutatea) și numeau picioarele de porc cu copite. Și tot în măcelărie : « Frații Petreuș » (doi simpatici cântăreți de muzică populară, slabi și înalți, care purtau clop), adică doi pui scheletici, cu tot cu gât, care se aflau într-o pungă. Nu mai explic și « clop », căutați în dicționar, please ! Și « Tacâmurile »  care erau pachete de gheare și gâturi de la puii de calitatea I (care mergeau, evident ?!, la export) ; umorul românesc a format un pseudo cuvânt cu inflexiuni japoneze : pasărea « takamuri ».

Și acum se mai spune : mai porți « Alendelon » ?, care era dar mai este o jachetă îmblănită pe care o purtase Alain Delon într-un film, care a rulat la noi.

« Orașul închis » ? Prin anii 1970-80, absovenții de facultate aveau la repartiție mai mult sate, târguri, orașele fiind închise, interzise…  Așa și eu am « prins » Brăiești…nu departe de oraș.

Prescurtarea de la Securitate sau securist era « Secu’ » ; cuvântul putea fi înlocuit de un gest : un simplu semn spre umeri, unde stau gradele . Cum să treci peste unele piedici, greutăți neoficial în comunism (și nu numai, de altfel) ? Folosind « Pilele » .

Ori de câte ori cineva emitea și emite păreri, sfaturi greșite în diverse domenii, exact ca și familia Ceaușescu, se spunea și se mai spune încă « Indicații prețioase ».

« Leana », « Lenuța» sau « Coana Leana » erau apelativele ironice pentru Elena Ceaușescu, iar « Nea Nicu » sau « Ceașcă » pentru Nicolae Ceaușescu.

Lecția de istorie trăită pe pielea noastră și mai ales cu urmări de multe ori incalculabile în devenirea noastră in « Epoca de aur » ( una din sintagmele superlative ale comunismului ceaușist), în 360 de povestiri , reale și absurde în același timp. Depinde de cititor : să tragă o concluzie politică, una estetică, să plângă sau să râdă.

Oricum : Să nu uiți , Darie, Ioane, Mario,… !

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.615 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5