Primit pentru publicare: 5 aprilie 2016
Autor: Gruia COJOCARU
Publicat: 5 aprilie 2016
Editor: Ion ISTRATE

Fântâna Albă din eprubeta europeană

În adolescența entuziastă a secolului XXI, dinamica prezentului e atât de dens revelată de mass-media, încât suprimă pentru cei mai mulți dintre noi accesul la istoria națională, cât despre cea universală… Se succed zilnic, în cascadă, evenimente grotești ori tragice, însă cele din urmă, deși potențate și exacerbate de piața media, au ajuns să ne atingă doar când ne privesc direct, prin invadarea brutală a universului personal. Întâmplări recente – precum tragedia de la Paris, din noiembrie 2015, sau cea din Bruxelles, din martie 2016 – trec pe lângă noi de parcă s-ar fi petrecut pe o altă planetă. Cele din alte continente nici nu există. Mass-media e focusată o clipă pe exploatarea tragediilor ce pot seduce un public, care nu e prizonier de cancan, divertisment și telenovele, după care se hrănește lacom din rezervorul  prezentului.

Recent, într-un material lapidar, istoricul Ioan Scurtu, arăta că, în numele formulei ,,învăluitoare” de ,,cetățean european” sunt oameni în staful ministerului Educației pe care ,,nu-i interesează Transilvania” în contextul în care manualele școlare din Ungaria prezintă ,,țara de dincolo de pădure” ca fiind ,,pământ unguresc”, oferit românilor prin ,,dictatul” de la Trianon. Da, pe plaiurile dâmbovițene, corespondența dintre valoare și decidenți ne amintește de proverbul cu peștele…

Reflectam la zicerile marelui istoric pe drumul spre Fântâna Albă, în Nordul Bucovinei. N-am vrut să ratez întâlnirea cu Istoria, la 75 de ani de la masacrul locuitorilor de pe Valea Siretului, care, în a III-a zi a Sfintelor Paști, au fost secerați de soldații sovietici pentru că doreau să se întoarcă în Patria-Mamă România. Cinismul sovietic a semnat o pagină de glorie la 1 aprilie 1941. Prietenii de la Răsărit au trudit din greu, prin agitatorii de profesie, încă de la debutul lui ’41, răspândind zvonul că autoritățile roșii vor permite locuitorilor din Bucovina de Nord să treacă granița, în România, la început de aprilie. Năvodul se întindea perfid, iar când s-a strâns, focul lansat de mitralierele sovieticilor a însângerat Poiana Varnița, lângă locul numit Fântâna Albă, la trei kilometri de hotarul cu România.

Nu mă lansez în speculații cu privire la numărul românilor uciși de soldații roșii la Fântâna Albă. Cifrele reale ale victimelor nu se cunosc. Sovieticii vorbesc de 20 de persoane – care, chipurile, ar fi încercat să treacă fraudulos frontiera! –, alte surse mergând de la câteva sute la câteva mii de morți. Impresionează, desigur, cinismul și cruzimea soldaților sovietici, care pe răniți îi legau de cozile cailor și apoi îi aruncau în gropi comune, pentru a-i îngropa de vii, măcar că printre ei erau femei și copii. Deportările ulterioare ale zecilor de mii de români nord-bucovineni în Siberia și Kazahstan, de unde doar puțini s-au întors, au întregit apocaliptic peisajul.

… Zi seducătoare, aproape caniculară, 1 aprilie 2016. Natura își trăia sacru ritmurile ei, imună la soborul de preoți care, în mijlocul unei mulțimi de mai bine de 500 de persoane, au ținut slujba de pomenire a victimelor de la Fântâna Albă. Autoritățile locale, raionale și regionale ucrainene, dar și reprezentanții societăților culturale românești nord-bucovinene au participat la eveniment, alături de deputatul Grigore Timiș, singurul reprezentant al minorității românești în Rada Supremă a Ucrainei. Statul român a fost reprezentat de Dan Stoenescu, ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, senatorul Viorel Badea și reprezentanții consulatului român la Cernăuți.

Coroanele și jerbele de flori, depuse de participanți la Monumentul de la Fântâna Albă –  omagiu închinat victimelor de la 1 aprilie 1941 –, alocuțiunile pe marginea tragediei de acum trei sferturi de veac, precum și slujba parastasului au fost înveșmântate spre finalul manifestărilor de glăsuirea cristalină a Corului ,,Dragoș Vodă” și de recitalul copiilor din Bucovina de Nord și Transcarpatia, după versurile supraviețuitorilor masacrului.

Școala românească, satelit fidel al modelului educațional european, a surprins în ultimii ani evenimentul într-o rostire (cel mult) palidă. 1 aprilie –Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011, a rămas un basm, care s-a încăpățânat să rămână în eprubetă.

…Sub soarele galben-verzui al începutului de aprilie, cocorii tăiau fără teamă fumul cenușiu din satele românești de peste graniță, purtând în aripi povestea focului care pregătește altă viață.