Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Fenomenul hyperionic la George Coşbuc şi Blaga

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Fenomenul hyperionic la George Coşbuc şi Blaga

Primit pentru publicare: 22 Sept. 2018
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele national al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 23 Sept. 2018

Editor: Ion ISTRATE

 

Atât George Coşbuc cât şi Lucian Blaga s-au înscris în rândul poeţilor conştienţi de rolul lor hyperionic, de mediatori între om şi marile adevăruri despre fiinţă. Gândindu-ne la felul Cătălinei de a se lumina pe sine prin intermediul luceafărului, mijlocitor între ea şi demiurg (Mihai Cimpoi, „Eminescu şi Hegel” în „România Literară” nr. 2/1989), putem spune că omul de artă, poetul căruia i „s-a dat putere”, oficiază prin întreaga sa operă un act ritualic de iniţiere în valorile esenţiale ale Universului, având ca scop cunoaşterea de sine, astfel poetul devine un mijlocitor.

Hyperion, mijlocitor mergător peste lume, este un personaj mitologic, de unde a fost preluat şi de Eminescu, el fiind fiul zeiţei Gaia, personificarea feminină a pământului, născută din haosul primordial, şi al zeului Uranus, personificare a cerului. Hyperion este, de multe ori, identificat cu soarele, adică cel care îi luminează pe oameni.
Această „iluminare” are în ea şi semnul adânc al cunoaşterii de sine, deoarece numai prin „iluminare” oamenii ajung să descopere marile adevăruri despre ei, adevăruri ce au centrul de gravitaţie în absolutul de dincolo chiar de lumină, adică în misterul de care vorbea Blaga, unde „Marele Anonim ne îngăduie să surprindem misterele esenţiale sau disimulat, sau deloc, sau cu mister”, (Censura transcendentală, în „Trilogia cunoaşterii”, 1934), mistere ce pot fi luate ca adevăruri absolute, prin „iluminarea” de care vorbeam.

Acesta este rolul suprem al scriitorului, care justifică paternitatea sa uranică prin slujirea fraţilor săi întru Gaia: „Sunt inimă-n inima neamului meu/ Şi-i cânt şi iubirea şi ura -/ Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu./ Voinţa ni-e una, că-i una mereu/ În toate ale noastre măsura./ Izvorul eşti şi ţinta a tot ce cânt -/ Iar dacă vreodat-aş grăi vreun cuvânt/ Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,/ Ai fulgere-n cer, tu cel mare şi sfânt,/ Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!” (George Coşbuc, Poetul). Pomenita mediere a poetului Coşbuc, pornind de aici, poate fi percepută în mai multe planuri, mijlocind între mitic şi modern, între veacurile culturale de la începuturile istoriei omeneşti şi cele prezente.
Pe lângă această cunoaştere coşbuciană, la Blaga găsim tot o cunoaştere dar de data aceasta „luciferică”, puţin nuanţată faţă de cea hyperionică. Cunoaşterea „luciferică” blagiană iscă „o grijă în obiect”. Aceasta este ascunsă căilor şi posibilităţilor umane de cunoaştere (fenomen şi noumen – ca în terminologia cantiană şi postkantiană). Cerânduse intelectului o „evaluare de sine”, un exil de circumstanţă, deci, în aventura cunoaşterii, se tinde spre limitele nebuloase ale raţionalului, într-o antinomie care dispare o dată cu raţiunea, adică. Atât la Coşbuc, dar mai ales la Blaga, lumea şi fenomenele se revelează într-un tip de ideatic (element de patristică), dar o „ideaţie” ce pare antică, dar în apropiere de sistemele teologice la Coşbuc.
Dar lângă „mister”, la amândoi poeţii în discuţie conştiinţa trăieşte drama de totdeauna a „deşărtăciunilor”, căci, transpusă în transcedentar cunoaşterea împinge totuşi la o „cenzură”, peste care nu se poate trece, interzicând accesul la esenţele ultime.
Original, silogismul arhitecturii epistemologiei blagiene şi coşbuciene ajunge la concluzii comune unor întreprinderi filosofice cunoscute.
Dacă metafizica lui Blaga ajunge în „conflict” cu logica, la Coşbuc, miticul se caracterizează în primul rând printr-o înţelegere logică a legităţii luminii, dobândită prin iniţiere şi o asimetrie a tuturor acţiunilor sale spre o închidere în legitate. El nu intră în competiţie cu natura, ci se consideră o parte a naturii în care se integrează, câştigând în felul acesta simţul eternităţii. Dobândirea acestui simţ îl apropie de divinitate.
Spre deosebire de Coşbuc, la Blaga acest simţ al eternităţii este luciferic şi iscoditor. El tinde la revelarea acelui misterium tremendum et fascinans (mister luminos şi fascinant). Minus-cu-cunoaşterea „nu întregeşte corola de minuni a lumii”, nu ucide cu mintea a lumii taină”, ci o „sporeşte” prin cele două excerpte.
În „Aspecte ale mitului” (Editura „Univers”, 1978), Mircea Eliade insistă asupra relaţiei omului mitic cu lumea, subliniind că „omul societăţilor în care mitul e viu, trăieşte într-o lume deschisă, deşi cifrată şi misterioasă. Lumea îi vorbeşte omului şi, pentru a înţelege acest limbaj, e de ajuns să cunoşti miturile şi să descifrezi simbolurile (…) Orice obiect cosmic are o istorie. Aceasta înseamnă că el este în stare să vorbească omului. Şi pentru că vorbeşte despre el însuşi, în primul rând despre originea sa, despre evenimentul primordial căruia îi datorează existenţa, obiectul devine real şi semnificativ.

Nu mai este necunoscut, un obiect opac, insesizabil şi lipsit de semnificaţie, pe scurt nereal. El participă la aceeaşi lume ca şi omul”. (p. 133).
Cunoaşterea şi descifrarea misterului, la Blaga, se face prin metaforă. Deci, această cunoaştere nu este o cunoaştere conceptuală, ci o cunoaştere intuitivă, „intuiţia neconceptualizabilă”. Indiferent că centrul concepţiei se cheamă Brahman, Atman, ideea, entelehia sa, eul, voinţa etc. – scrie Blaga în „Trilogia culturii” – acest nucelu este o metaforă. „Metaforicul e foarte vădit înainte de toate în creaţia metafizică”, aceasta tinde „spre revelarea misterului cosmic”. Acest mister al cosmosului, al eternităţii îl găsim la Coşbuc care se transformă într-un intermediar între mit şi între cei care l-au pierdut. El este Hyperionul care mijloceşte cunoaşterea eternităţii prin cunoaşterea de sine. De aceea mitul este o permanenţă a poeziei sale.
Un prim semn al înţelegerii mitice în poezia lui Coşbuc ar fi cunoaşterea în legile naturii (ca în poezia Vara) sau dobândirea eternităţii prin solidarizarea cu mediul, (poezia „Cântec vechi al Oltului). Natura, la Coşbuc, este leagănul divinităţii. O geneză comună cu cea a omului. Nu este vorba („Prin Mehadia”) de o solidarizare a naturii cu omul, cu a omului cu natura. (Din copilărie).
Dacă la Coşbuc misterul şi mitul este luminos, un fel de iubire între iluminism şi mitologic, la Blaga poezia sa este străbătută de la un capăt la altul de o axiologie a misterului şi există o apropiere dintre arhitectura sistemelor sale şi o poezie sub forma reflexibilităţii. În misterium conceptul cedează simbolului şi parasimbolului, devine „mut ca o lebădă”. Din „turnul de fildeş” al aproximaţiilor metaforice, Blaga emite în banda unor mituri deja cunoscute (a căror esenţializare poartă sensuri funcţionale), ori în banda unor fabulaţii noumenale, adeseori inventate. („Legenda”, „Biblică”, „Drumul Sfântului”, Jocul întoarcerii”, „Luceafărul”, „Peisaj tanscendent” etc.).

Aventura cunoaşterii la cei doi poeţi este aventura pe drumul „luminii” adică în căutarea lui Hyperion, ce se patentează în actele unei drame-tragedii, în „procesul” contemplării sinelui dar şi în starea de graţie, ieşirea din graţie, orgoliul luciferic, eşuarea, integrarea în mister, urmând dinamica ideilor gotheene şi nu statistica celor platoniene. În plus, la Coşbuc Zeii par a avea o poziţie privilegiată ca urmare a unui „contract” care, nemaifiind respectat, se denunţă.
Din versurile coşbuciene se desprinde o valoare morală, în care omul este ridicat la rang de divinitate, prin măreţia sentimentelor sale.
Spre deosebire de Blaga, la Coşbuc, o valoare este înlocuită cu alta atunci când se demonetizează, cu condiţia ca a doua să nu-i fie inferioară.
La Coşbuc, satul este peren, real, înconjurat de natură. La Blaga, acesta e proiectat pe fundalul vaporos al permanenţelor cosmice, poetul îşi simte umbra pe ziduri: „În satul vechi de lângă lună/ uşi se-nchid, uşi se deschid./ Umbra mea cade pe zid.: („Vrajă şi blestem”), aici se simte misterium fascinans, pe când la Coşbuc, omul traduce limbajul naturii şi se bucură şi se mâhneşte de „întâmplările ei”.
La Blaga, saltul în mister înseamnă o rezolvare a problemei cunoaşterii într-un sens programatic. („Pasărea sfântă”). Atât la Coşbuc, cât şi la Blaga, poetul este chemat să-şi iniţieze semenii întru frumos, întru lumină, dându-i acesteia rolul hyperionic, fiindcă la amândoi poeţii în discuţie există o dialectică a luminii, în corelaţie cu principiul întunericului, dualitate care mai mult se presupune decât se exclude. În „jocul” acesta dualist un rol esenţial îl are mitul şi diurnul. Reversibilitatea acestora ţine de o „schimbare de regim a imaginarului”, de care vorbea G. Durano în „Structurile antropologice ale imaginarului”.
La cei doi poeţi mitul nu exprimă un adevăr esenţial ca în religie. El îl iluminează precum Hyperionul care mijloceşte cunoaşterea de sine şi ca argumentum ad absurdum.

Bibliografie:
1. Anton Dumitriu – Alitheia, Editura „Eminescu”, 1984;
2.Mircea Eliade – „Aspecte ale mitului”, Editura „Univers”, 1978;
3.Radu Lupan – „Moderni şi postmoderni. Text şi context”, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1988;
4.Paul Cornea – „Poezia lui George Coşbuc”, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1976;
5.Ion Negoiţescu – „Poezia în filosofia lui Blaga în Scritori moderni”, E.P.L., Bucureşti, 1966;
6.Melania Livadă – „Iniţiere în poezia lui Lucian Blaga, Ed. Cartea Românească, București, 1974.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5