Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.8 (152), August 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Filmul biografic Ștefan Luchian (1981), cu Ion Caramitru în rolul pictorului, la 40 de ani de la premieră – moment marcat în cadrul SFR12 

Primit pentru publicare: 19 Aug. 2021
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Revista Luceafărul
Publicat: 20 Aug. 2021
© Cosmina Marcela Oltean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Filmul biografic Ștefan Luchian (1981), cu Ion Caramitru în rolul pictorului, la 40 de ani de la premieră – moment marcat în cadrul SFR12 

Filmul românesc biografic Ștefan Luchian (1981), regizat de Nicolae Mărgineanu, după scenariul scris de Nicolae Mărgineanu și Iosif Naghiu, produs de Casa de filme Trei, cu Ion Caramitru, George Constantin și Maria Ploae în prim plan, spune povestea romanțată a cunoscutului artist român, urmând firul biografic și câteva aspecte legate de formarea și activitatea sa artistică, bucurii, suferințe, încercări și reușite, dar mai ales despre arta lui Luchian, umbrită de boala care i-a scurtat foarte mult existența. Cu toate acestea îl vedem pe artist în momentele cheie de creație a unora dintre capodoperele sale, fiind readus la viață prin interpretarea lui Ion Caramitru. Filmul împlinește anul acesta 40 de ani de la premieră, iar momentul a fost marcat în cadrul SFR – Serile Filmului Românesc de la Iași.
Consultanți artistici ai filmului au fost Barbu Brezianu – istoric și critic de artă, Dr. Ion Stendl – pictor și gravor, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București și Georgeta Peleanu – muzeograf. Pe coloana sonoră a filmului se aude “Ciacona” din “Partita in re minor” de Bach, interpretată de Yehudi Menuhin și Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijată de Horea Andreescu. 

Filmul a primit câteva premii la festivaluri de film precum cel al ACIN – Premiul pentru imagine (1981), Premiul pentru imagine şi Premiul special al juriului pentru interpretare masculină – Ion Caramitru (1981 – Costineşti) și Premiul CIDALC din 1982 al Festivalului internațional de film de la Karlovy Vary. Filmul a fost vizionat de peste 1.400.000 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până în prezent, alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Filmul continuă să ruleze în cadrul unor festivaluri sau diferite evenimente și anual pe posturi tv ca Pro Cimena sau CineMaraton, în preajma datelor ce corespund nașterii sau morții pictorului.

În cadrul ediției TIFF din 2012 a avut loc o proiecție specială în onoarea actorului Ion Caramitru, laureat al Premiului pentru întreaga carieră al celei de-a 11-a ediţii a festivalului Transilvania. Foarte recent, în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) 2021, ediția a 12-a (11-15 August), dedicată actorului Ion Caramitru, premiat de Institutul Cultural Român (ICR) cu „Premiul Serile Filmului Românesc” în semn de recunoaștere pentru activitatea din domeniul teatrului, filmului, precum și pentru contribuția adusă culturii românești, a avut loc și proiecția aniversară a filmului Ștefan Luchian, în prezența echipei, la 40 de ani de la lansare.

Povestea lui Luchian, adaptată cinematografic

După cum spuneam, filmul evocă momente cheie din viața marelui pictor român Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani – d. 28 iunie 1916, București), viață începută cu mare elan, sub semnul împlinirii. Intrând în posesia unei moșteniri importante, Luchian se vede la adăpost de grijile materiale, însă firea boemă îl împinge spre o existență mai superficială, dar care îi acordă o figură de răsfățat al vremii. Chiar și momentele de impas profesional se întorc parcă în favoarea lui: refuzat la Salonul oficial de pictură, împreună cu alți tineri artiști plastici avea să fie personajul central al expoziției „independenților”, expoziție ce a provocat scandal, dar care le-a adus succes. Curând a văzut averea moștenită risipindu-se. Din această cauză artistul s-a văzut nevoit să își câștige existența cântând la flaut în orchestra Teatrului Național. 

Declinul omului și artistului Luchian apare odată cu primele semne ale bolii, care îl lăsă treptat paralitic. Se produce astfel o adâncire a suferințelor impuse de boală, dar și cele ale artistului care mai putea crea doar cu mare dificultate si efort,  iar alături în clipele cele mai grele îi rămân doar câțiva prieteni apropiați. Când paralizia îi ajunge la degete, simțind că pictura este de fapt tot ce i-a mai rămas, Luchian continuă să picteze cu penelul legat de braț, naturi statice cu flori, astfel câștigând renumele de poet plastic al florilor. Luchian e cel mai bine cunoscut în istoria artei românești ca pictor al florilor, însă acest renume e consecința nefericită a bolii, care imobilizându-l, nu-i mai permite ieșiri în natură sau posibilitatea abordării altor subiecte. Luchian picta flori pentru că îi erau singurele subiecte la îndemână, dar dincolo de chinul zilnic, căuta în permanență arta, pe care o mai găsea doar în vasele cu flori din camera unde și-a petrecut perioada de dinaintea sfârșitului. Înainte cu puțin timp de a se stinge, într-o noapte, Luchian primește vizita lui George Enescu, care vine să îi cânte la vioară pentru a-i alina suferința, acesta fiind unul dintre momentele iconice ale existenței sale, în care un mare pictor primește vizita unui mare muzician, momentul care îi marchează sfârșitul într-un mod profund și simbolic.