Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Filosofie, doi dintre foştii studenţi devenindu-i colegi, Mircea Flonta şi Constantin Vică, i-au scos profesorului şi fostului lor coleg, Mihail Radu Solcan, o carte, „Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013”, selecţie de texte

Primit pentru publicare: 18 Martie 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași – Membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat:19 Martie  2020
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

          Nu-s rare întâmplările, mulţi care au şi vor să spună ceva, să lase mărturii după ce sufletul pereche a trupului este chemat Dincolo, îşi întocmesc Jurnalul vieţii, aşa a procedat, spun realizatorii cărţii la care ne referim, şi suceveanul Mihail Radu Solcan, care în timpul vieţii a adunat, şi-a notat pe calculator tot ceea ce l-a interesat în domeniul profesiei sale – Filosofia vieţii – , lucruri interesante, care, doi dintre colegi, şi ei profesori de filosofie, Mircea Flonta şi Constantin Vică, au selectat şi, postum, cu ceea ce au cules au realizat – la Editura ART – cartea intitulată, cum gândise autorul „Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013” , lucrare care se referă la ce a căutat colegul lor „să înţeleagă… ce se petrece în lumea începutului de secol 21, teoretic şi pactic”, şi nu numai, chiar cu „sufletul-partea sensibilă a minţii mele”, cum notase.

       Textul impresionează nu doar prin conţinutul lui ştiinţific, întreg Jurnalul este o lecţie complexă, inclusiv datele biografice. Au scris despre un sucevean, Mihail Radu Solcan, născut la 19 noiembrie 1953, decedat la 11 februarie 2013, necrolog semnat de Vladimir Tismăneanu, la cei 59 de ani ai săi avea   11 cărţi operă, nominalizate astăzi şi de Wichipedia – Logica modernă aplicată în filosofie și științele sociale, Academia de Studii social politice, București, 1987; Limitele puterii, ALL 1994 (împreună cu Adrian-Paul Iliescu); Arta răului cel mai mic, București, ALL, 1998; Filosofia minții și știința cogniției; Introducere în filosofia minții din perspectiva științei cogniției, Editura Universității din București, 2000; Instituții politice și economice, Universitatea București, 2003; Freedom, Minds and Institutions, Editura Universității din București, 2003, Eseul filosofic, Editura Universității din București, 2004; Ghid LaTeX (versiunea pentru Windows), București, 2005 , Filosofia Stiintelor Umane: O Introducere, Editura Universitatii din Bucuresti , 2012, mai toate disponibile onlinie.

      …”Am fost bun prieten cu el încă din anii facultăţii (era mai mic cu doi ani, cred, coleg cu Adrian-Paul Iliescu şi George Purdea). A fost un spirit nobil.Prietenia cu el a contat foarte mult în viaţa mea. Imi revin in minte discuţiile noastre de-a lungul acestor decenii. Se ocupa de epistemologie, dar nu cred că avea egal în România în ce priveşte filosofia istoriei. Era un spirit enciclopedic. Puteai vorbi cu el despre Milosz şi Popper, despre Hayek şi Aron, despre Noica şi Wittgenstein, despre Camus şi Soljeniţin, despre Martin Buber şi Gerschom Scholem, despre Hegel, Marx, Isaiah Berlin şi Kolakowski. Era unul dintre acei oameni despre care puteai spune că citise tot. Când vorbeam cu Radu aveam sentimentul că discut cu Zaharias Lichter, personajul lui Matei Călinescu.

       Il pasiona istoria comunismului. Era unul dintre cei mai buni cunoscători ai dezbaterilor despre totalitarism. Un fost student al său îmi scria în urmă cu câteva săptămâni despre cursul ţinut de Radu la Facultatea de Filosofie pe baza cărţii mele “Stalinism pentru eternitate”. Mi-aş fi dorit să fiu acolo, printre studenţii săi. In asemenea dureroase clipe, cântărim ce este şi ce nu este esenţial. Prietenia cu Radu a fost şi va rămâne pentru mine un lucru esenţial. Era sucevean de baştină, crescuse în acel spaţiu central-european din care au venit mărturiile unor Paul Celan, Norman Manea, Gregor von Rezzori. Gândindu-mă la Radu Solcan, îmi revin în gând cuvintele cronicarului, reluate cândva de G. Călinescu în Istoria literaturii române: „Nasc şi la Moldova oameni”. Să se odihnească în pace”,au fost cuvinte din necrolog.

          „Nu a fost doar profesor de filosofie, ci și informatician, programator, creator de programe de calculator. Și un foarte bun tâmplar și meșter, „bricoleur”, cum îi plăcea să-și zică. A fost cel care a tradus pentru prima dată în română fragmente din lucrările unor mari filosofi, precum Ludwig Wittgenstein, Gilbert Ryle, John Rawls sau John Searle, încă din anii 1980. S-a preocupat, în articole filosofice, dar și practic, de Inteligența Artificială, tot din aceeași perioadă. Ca redactor la Humanitas, la începutul anilor ’90, a îngrijit primele cărți de filosofie politică de orientare liberală apărute în noua noastră democrație. A fost un „prieten al libertății”, considerându-se uneori aproape anarhist. A fost, probabil, și cel mai competent cunoscător din România al operei lui Karl Marx, fiind capabil să regăsească orice în textele acestuia, la pagină și paragrafe”, este ce aflăm de la Constantin Vică, coautor.

       „Radu Solcan, spune Constantin Vică, este un călător în timp, din antichitate în epoca internetului. Iar în această călătorie de argonaut- hermeneut, se deschid teritorii nesfârșite ale spiritului. N-a fost un credincios, dar a cercetat computațional variantele Bibliei. Nu i-a plăcut partea escapistă și polemică a vieții online, dar a contribuit captivant la Wikipedia. Privește critic, rece, cultura română monocromă, cu tente naționaliste, preferând un model multicultural, o cultură a intersecțiilor, în care se întâlnesc firele mai multor limbi, pe lângă română, și mai multor tradiții. A fost filosemit și un critic atât al legionarismului, cât și al comunismului. Filosofia este activitate, nu un sistem de cunoștințe, facem filosofie pentru a dobândi autonomie în gândire, nu pentru a epata”.

              În carte este vorba despre  ce au selecţionat, adunat şi pus, cei doi,  să se ştie,  omul,  bucovineanul, care în 1972 a intrat la Facultatea de Filosofie din Bucureşti cu cea mai mare medie deşi candidau 40 pe un loc, la licenţă, în 1976, s-a situat primul pe ţară, iar când, după ani şi ani de muncă, cu slujbe sub capacitatea sa intelectuală şi profesională, – profesor de liceu, ceva pe la nişte edituri – şi-a început cariera universitară, în 1993,  a fost performerul domeniului. Nu-i era suficientă biblioteca catedrei, a facultăţii, insuficiente deveniseră pentru dânsul librăriile, anticariatele, târgurile de carte, expoziţiile, de la care îşi procura nu numai  culegeri  de documente  vechi, literatură filosofică, ci, spune cartea celor doi, şi „manualul ceasornicarului”, că şi acolo s-ar putea găsi o anumită filosofie. Pasiunea lui pentru  ceea ce profesa, parcă îl îndepărtase de lumea reală,trăia  într-o lume a gândurilor, dar era lumea  lui. Mihail Radu Solcan nu voia să-şi „facă un nume”, ci, aşa cum  era el, avid de ştiinţă, curios şi pasionat de orice, cursurile lui de la an la an înfloreau cu noutatea momentelor, din cauza aceasta şi pentru a acumula, devenise un bun vorbitor a limbilor ajutătoare, franceza, germana, engleza, rusa, maghiara, dar şi polona, ceha, greaca, turca, araba, chineza, pe care le folosea citind în original. Când  şi-a aflat diagnosticul bolii care îl deranja, biografii lui, cei doi profesori, Mircea  Flonta şi Constantin  Vică, reţin starea de optimism a colegului lor, fostul lor profesor, şi scriu în ceea ce se cheamă „Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013” , selecţie, intrducere şi note:  „Nu sunt deloc deprimat. Sunt o fiinţă  al cărui trup, o maşină biologică întortocheată, a început să cedeze. Examinarea critică a acestei maşinării e o invenţie ştiinţifică interesantă în sine”. Speră ca, După, să mai fie, totuşi, pomenit. Ceea ce se şi întâmplă şi prin cartea de faţă!

        Filosofie şi pe patul spitalului, pe Drumul care „o mişcare a minţii bazată pe reflexia ei în oglindă şi rafinarea gândurilor prin această mişcare”, aştepta trecerea sufletului său Dincolo, cu gândul tot la cumpărarea a ce era nou, să înveţe chineza, cea de-a zecea limbă în care voia să grăiască şi  acolo…SUS, la Universităţile Universului…

          Ion N. Oprea, Iaşi 18 martie 2020.