Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Florilegiul unei istorii, inclusiv literare contemporane ce se scrie sub penița lui Ion Istrate

Primit pentru publicare: 22 Mai 2021
Autor:  Alexandru Florin ȚENE, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, membru al UZPR
Publicat: 24 Mai 2021
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul

Florilegiul unei istorii, inclusiv literare contemporane ce se scrie sub penița lui Ion Istrate

   De curând am primit de la scriitorul, promotorul cultural și ctitor de reviste Ion Istrate din Botoșani “Un Almanah despre Oameni și Cărți“, apărut la Editura Arena Cărții, Botoșani, 2021, cu următoarea dedicație olografă: “Domnului Alexandru Florin Țene, mentorul revistei Luceafărul, ocrotitor și îndrumător de destine literare întru cristalizarea identității neamului românesc! Cu mult drag și prețuire din recunoștință. ss Ion Istrate, Botoșani 13.05.2021”.

Cartea cuprinde studii, cronici literare și analize despre cărțile unor autori din România profundă, apărute în revista ,,Luceafărul”, în perioada anilor 2009 – 2020, practic studiile acoperă o largă plajă de 12 ani, constituindu-se într-un seismograf al evoluției creației literare, culturale și științifice din spațiul carpato-danubiano-pontic și mai ales din Nordul Moldovei.

Pentru a înțelege mai bine istoria, despre care facem vorbire, scrisă de Ion Istrate, am să aduc în actualitate unele istorii literare semnate de critici însemnați din cultura română. Dar nu înainte de a aminti zicerea lui Mihai Eminescu:”Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni. “

Pentru început e bine să definim , conform Dicţionarului Limbii Române editat de Academia Română, ce înseamnă istoria (literaturii, artelor), aceasta este:  Ştiinţa care studiază dezvoltarea şi schimbările succesive într-un anumit domeniu: istoria literaturii ,istoria artelor.

Se cunoaşte faptul că istoria națiunilor consemnează amănunțit victoriile, dar şi înfrângerile. Arheologia, o ramură a ştiinţei istoriei studiază şi indică cu precizie, în detaliu, cea mai mică relicvă descoperită. Toate acestea fac parte din patrimoniul cultural şi istoric al umanității. O adevărată armată, de cercetători, nu-şi permite să treacă cu vederea cea mai mică înfrângere, cea mai mică victorie, un semn heroglific, o relicvă antropologică sau arheologică din lanţul nesfârşit al evoluţiei societăţii omeneşti. Patrimoniul ce face parte din istoria naţiunilor. Singurii care şterg cu buretele indiferenţei, al intoleranţei, pagini întregi din istoria artelor şi literaturii române sunt istoricii  artelor, dar mai ales criticii literari din spaţiul spiritual românesc. Francezii nu-şi permit să omită niciun autor, chiar dacă a scris şi publicat un singur vers, sau a pictat un singur tablou. Pe când la noi ștergem cu „buretele” o întreagă pleiadă de oameni de cultură.

,,Istoriile” Literaturii Române, apărute până în prezent (impropriu denumite istorii), mă gândesc la încercările lui Titu Maioresc, E.Lovinescu, G.Călinescu, Cartojan, Al.Piru, Laurenţiu Ulici, Eugen Negrici, Marian Popa, Mircea Zaciu, Marian Papahagii, Aurel Sasu, sunt scrise cu prejudecăţi , eliminând din start sute de autori cu cărţi publicate şi prezenţi în presa culturală. Nicolae Manolescu, scria undeva că: O istorie care pune opera în paranteză(fie din unghiul procedurii, fie din unghiul receptării)nu-şi atinge în definitiv scopul care este acela de a fi o istorie a literaturii.Dau, doar, câteva exemple: Radu Gyr, Traian Dorz  etc. și au fost introduși cu toptanul scriitorii care au promovat realismul socialist și comunismul.Operele acestora fiind un pericol pentru viitorul copiilor noștri. Practic au fost excluși poeții atei, iar cei care au scris opere ce aveau un iz religios nu au fost incluși în aceste „Istorii”.

Aproape toate “istoriile” artelor, şi în special cele ale literaturii române, şi chiar dicţionarele de profil, sunt concepute pe criterii partizane, (vezi:Istoria literaturii contemporane, de Alex. Ştefănescu),cuprinzând aceeași autori care au scris în spiritul realismului socialist, omiţând cu bună ştiinţă autori de expresie română din diasporă şi chiar din ţară: (Radu Gyr, N. Crevedia, Nică Petre, Vizirescu, Aron Cotruş, Baciu, Vintilă Corbul cu inegalabilul roman Sclavii pământului. ).

S-a adoptat  eronat formula DICŢIONAR pentru lucrări istoriografice. Acestea sunt tot istorii de autori în ordine alfabetică.

Ce să mai vorbesc despre dicţionarele: DICŢIONAR de literatură română contemporană, de Marian Popa, ediţia a doua, Editura Albatros,1977, Dicţionarul artiştilor români contemporani, de Octavian Barbosa, Editura Meridiane ,Bucureşti,1976. Ceva mai complet  este Dicţionarul scriitorilor români de  Mircea Zaciu, Marian Papahagii şi Aurel Sasu, însă, şi acesta are multe omisiuni.

Am constatat în, aşa zise, dicţionare că sunt prezenţi, în totalitatea lor toţi scriitorii, artiştii, care lucrau în sistem: adică erau redactori la reviste, ziare, edituri, salariaţi ai Consiliului Culturii, ai propagandei de partid, etc. Lipsesc cu desăvârşire scriitorii, artiştii, liberi profesionişti, sau cei care lucrau în alte domenii. Fapt ce mă face să afirm că erau cuprinşi în paginile lor scriitorii şi artiştii verificaţi de partid, chiar de securitate, şi că autorii  dicţionarelor acţionau la comandamentul partidului communist.

Mai complet se pare  este Dicţionarul literaturii române de Aurel Sasu, apărut în 2006.

Istoria literaturii este ştiinţa care studiază, consemnează toate operele scrise în acest domeniu şi autorii lor, dezvoltarea şi schimbările succesive .Aceasta nu se face pe sărite, după preferinţe, sau opţiuni politice. Istoria Literaturii trebuie să consemneze toţi autorii, răi sau buni , cu eşecurile şi victoriile lor. Dacă este altfel, nu este istorie, în cel mai bun caz o putem denumi extrase din istorie, sau compendiu. Istoria Literaturii Române nu se scrie după bunul plac al unuia sau al altuia. Ea se scrie aşa cum este, fără omisiuni şi fără aprecieri personale ale celui care o scrie. Se consemnează viaţa, opera, evenimentele ce au influenţat opera şi se citează aprecierile criticilor din vremea sa, de toate orientările. Aşa cum se procedează la scrierea istoriei neamului românesc.

Kogălniceanu scria : Istoria trebuie să fie cartea de căpetenie a popoarelor. Parafrazându-l pe acesta, întreb, Istoria Literaturii Române pe când va ajunge cartea de căpătâi a neamului nostru? Având în vedere că în condiţiile intrării în Europa şi a fenomenului globalizării este necesar să ne păstrăm toată zestrea agonisită de-a lungul secolelor în domeniul istoriografiei, literaturii şi al artei. Prin acestea, Europa va cunoaşte adevăratul suflet românesc.

Am făcut această incursiune în trecutul Istoriilor literaturii române pentru a înțelege “Istoria “ scriitorului Ion Istrate ce se deschide cu câteva pagini despre Omul și Poetul Teodor Jacotă, care sunt adevărate oglinzi în care sunt reflectate cu empatie viața și opera acestuia. Despre o carte document semnată de Eugenia Merenciuc (Vasile ), redactor la revista “Cronica “, intitulată “Amintindu-ne de liceu “, Ion Istrate subliniază valoarea cărții datorită faptului  cum au fost create. Concluzionând că folosește  stilul jurnalistic, cartea devine mai autentică și mai fluidă în înțelegerea cititorului.

Romantice pagini descoperim despre „Omul ocrotit de Dumnezeu”, un adevărat dascăl de țară, care a educat în spiritul iubirii de neam zeci de generații. Acesta fiind profesorul  Gheorghe Gherman care, la propunerea autorului cărții, ar merita, pe deplin, să fie făcut Cetățean de Onoare al comunei Vorniceni.

Ion Istrate se apleacă cu evlavie și înțelegere asupra cărților primite la redacția revistei Luceafărul, citind cu simțul profesional de critic literar, dar și de dascăl înțelegător față de autori, cartea ;,Sfinte straie-stihuri“, scrisă de Ovidiu Chelaru care, așa cum conchide Ion Istrate, ,,înveșmântează sufletul, ne face mai blânzi, mai omenoși, ne apropie  mai mult de divinitate și sacralitate.“

În anul 2011, autorul se apleacă asupra activității extraprofesionale a inginerului Nicolae Iosub, care în mulți ani de activitate de numismat, cartofilist, dar și de eminescolog, a reușit să devină cunoscut în acele domenii. Paginile dedicate acestei personalități sunt adevărate ecouri vibrante despre o viață a unei personalități din România profundă, care dă coloratura înțelepciunii neamului românesc.

Acuratețea descrierilor despre activitatea lui Ilie Avârvări, născut în satul Borolea, dascăl dăruit comunității  sunt oglinzi ale unor secvențe din viața unui “brav om. “

Despre semnatarul acestor rânduri Ion Istrate spune cu multă generozitate că: “Al. Florin Țene este un suflu nou în cultura românească, situându-l pe distinsul om de cultură, Al. Florin Țene, în rândul personalităților de excepție ce aparțin culturii noastre, români cu autentice și remarcabile trăsături morale, intelectuale. “

Despre Lucia Olaru Nenati sunt multe de spus, fiindcă, poeta, promotorul cultural și  publicistul cunoscut, a intrat de mult în conștiința publică prin cele scrise, mai ales că aceasta ,,reprezintă un miracol al Nordului Moldav“, cum subliniază cu discernământ autorul cărții despre care facem vorbire.

Cele 64 de studii cuprinse în carte, inclusiv interesantul studiu despre femei al cunoscutului scriitor Ion N. Oprea sunt adevăruri ale faptului împlinit.

Cartea se încheie cu un Index, fapt ce confirmă că această amplă lucrare este o adevărată operă științifică despre creatori, cum aminteam mai înainte, din România profundă și tainică. Aceste personalități nu apar pe primele pagini ale ziarelor și revistelor, nici pe sticla televizoarelor, dar ei, în tăcere cu transpirația inspirației, cu talent și acribie construiesc edificiul nepieritor al culturii române. Aceste personalități sunt adevăratele cariatide ale acestei construcții. Pe ele se sprijină vârfurile culturii noastre, dacă n-ar fi aceste ,,furnicuțe” s-ar prăbuși vârfurile. Acestea formează un ,,tot”, pe care-l numim cu mândrie Cultura Națională.

Încheierea acestui articol despre o carte de aproape 400 de pagini, o fac cu regret, că sunt foarte multe personalități evidențiate în pagini de ,,bun augur”, care ar merita să fie amintite și de mine, dar a făcut-o cu talent, pasiune, inteligență, și  dragoste de oameni  Ion Istrate. Citind această ,,istorie” mi-am adus aminte de aforismul lui Blaise Pascal, ce i se potrivește ca o mânușă, sau mai degrabă ,,ca mantaua lui Gogol” autorului acestei istorii despre personalități din România profundă, prin care evidențiază o certitudine: “Adevărul nu-l pătrundem numai cu rațiunea, ci și cu inima.“