INTEROGATORII VERSIFICATE DE FLORIN T. ROMAN

INTEROGAŢII  I – XII

I.

Oare de ce soarele răsare
întotdeauna la Răsărit
şi apune întotdeauna la Apus?

II.

De ce mi-e oare-atât de greu
să urc voios spre primăvară
purtându-mi destinul pe umeri
fără să-l simt o povară?

III.
Oare ce s-o fi-întâmplat
cu lacrimile-mi care picurau
pe mâinile împreunate la piept
ale tatălui meu
în ziua înmormântării sale,
după ce i-au bătut în cuie
capacul coşciugului?
Dar cu adânca mea tristeţe
rămasă pe-afară?

IV.

Oare ce s-ar întâmpla
dacă într-o dimineaţă,
în loc să răsară soarele,
ar răsări cuvântul „soare” ?

V.

Oare ce s-ar întâmpla
dacă, în loc să fie scrise
în versuri,
poeziile s-ar scrie
în trepte spre cer?

VI.

Cine a spus că morţii mei
dorm îngropaţi în cimitir, sub glie?
Voi nu ştiţi că morţii mei învie
în fiecare dimineaţă
în lumina lacrimilor
ce mi se scurg, smerite, de pe faţă,
pe-o veche carte de rugăciune?

VII.

Oare soarele răsare
întotdeauna la Răsărit
şi apune întotdeauna la Apus?

VIII.

De ce plouă oare
de sus în jos
şi nu de jos în sus,
nici de la stânga la dreapta,
nici de la dreapta la stânga?

IX.

De ce cresc oare
spicele grâului,
viţa de vie,
florile
şi crucile
din pământ
şi se-ndreaptă către cer?

 X.

De ce oare inimile celorlalţi
bat la fel
ca inima mea
şi totuşi
atât de diferit?

XI.

De ce oare îmi tot pun
şi-mi repet atâtea întrebări
când însăşi viaţa mea
e o mare interogaţie?

XII.

Sau poate că nu?
Dar dacă totuşi – da?
Şi, dacă da,
o fi bine că-i aşa?