Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

FLORIN ȚENE – Romanța celui care s-a întors (Viața scriitorului Ion Minulescu între realitate și poveste), Editura Napoca Nova, Cluj, 2018

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 27 Febr. 2018
Autor: Voichița Tulcan Macovei
Publicat: 28 Febr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Al. FLORIN ȚENE – Romanța celui care s-a întors (Viața scriitorului Ion Minulescu între realitate și poveste), Editura Napoca Nova, Cluj, 2018

 

Este un foarte atractiv roman despre viața unui mare simbolist român, care a creat, precum Bacovia, o direcție în simbolismul românesc: poezia romanțelor.

Credem că în acest timp înaintat al istoriei, (început de secol XXI), este important și poate chiar necesar să readucem în viața noastră, în conștiința noastră, valorile literaturii române, valori care, pentru generația mai veche, au însemnat unul dintre filoanele de aur ale culturii naționale. Dar, pe care generațiile noi le cunosc mai puțin, fiind pierdute în pânza groasă a trecutului, în timp ce valorile actuale sunt altele. Pentru că astăzi, altele sunt la modă…

Dintr-unul din aceste motive, am deschis cu drag cartea domnului Alexandru Florin Țene, care m-a atras, pe măsură ce înaintam mai mult în profunzimea întâmplărilor. Mărturisesc faptul că sunt multe lucruri pe care nu le cunoșteam despre Ion Minulescu, dar și altele care mi s-au clarificat, creionându-mi mai puternic personalitatea scriitorului.

Cartea este structurată pe aceeași axă respectată și de celelalte care fac parte din aceeași colecție a autorului: descrierea locului natal al copilăriei, reconstituirea atmosferei orașelor și a metropolelor pe unde a colindat scriitorul, familia, relația cu literatura română și cea europeană, descrierea lumii politice, sociale, culturale a timpului, apogeul vieții artistului, deznodământul și ecouri ale scrisului său.

Informațiile bogate sunt detaliate, nuanțate, în funcție de rolul pe care îl au în text. Personajele și dialogurile vii, extrem de autentice, poartă cititorul în lumea îndepărtată a României secolului trecut. Prin ochiul documentat al autorului cunoaștem familia atât de frumoasă a lui Ion Minulescu, locurile copilăriei de care a fost legat până la sfârșitul vieții: Slatina și Pitești. Sensibilitatea copilului, (alintat cu supranumele de Bucu, sugerând bucuria), curiozitatea sa, îl leagă excesiv de natură, de locurile istorice ale zonei. Aceleași trăsături le dovedește și atunci când împreună cu familia, colindă mai multe orașe, tatăl (vitreg) fiind ofițer.

Școlile pe care le-a parcurs scriitorul constituie pentru Al. Florin Țene prilejul de a evoca lumi, de a creiona atmosfere, precum un pictor pe o mare pânză de tablou. Mi s-a părut fascinant să regăsesc ceea ce știam, mai mult din povestirile dascălilor mei, scene ale școlii românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea: scrierea pe tăblițe, folosirea tocului, a unui săculeț cu cenușă „pentru a suge cerneala de pe litere…”, faptul că dascălul „îi mai lua de urechi și de perciuni pe băieți…”. La Liceul „Ion C. Brătianu” din Pitești, Minulescu rămâne corigent la Limba Română (era în clasa a șasea), iar acest lucru îl va urmări întreaga viață. Dincolo de informațiile culturale, extrem de vibrante sunt cele cu caracter istoric, Ion Minulescu fiind scriitorul român care a trecut prin câteva  momente istorice importante ale țării noastre: Primul Război Mondial, formarea României Mari și Al Doilea Război Mondial. Sunt pagini evocate, din nou, cu mare emoție, chiar dacă dintr-un timp atât de îndepărtat, cum este cel al mileniului în care trăim.    

Stilul expresiv, extrem de plăcut, te transportă cu întreaga ființă în lumea evocată. Adevărul este că nu știi cât din cele relatate este real și cât este poveste. Mărturisesc sincer că am încercat să stabilesc un oarecare raport între realul evocat și povestea țesută pe marginea acestuia. Mi-a fost greu. Dar, am văzut cât se poate de clar, că autorul folosește ca bază a cărții documentarea, în prelungirea căreia găsim arta de a scrie, talentul de prozator. Toate informațiile sunt luate din scriitori cunoscuți, care și-au interferat viața cu a lui Minulescu, din critici literari (Eugen Lovinescu, George Călinescu, Beniamin Fundoianu ș.a.), din arhive sau, după caz, de pe internet. Artificiile literare utilizate îl fac pe cititor să îl confunde, de multe ori, pe autorul Alexandru Florin Țene cu poetul Ion Minulescu. Așa se întâmplă spre exemplu, în paginile care descriu metropola Franței, Parisul, anilor 1900, unde tânărul Minulescu sosise spre a studia Dreptul.   

Evident că facultatea nu era pentru firea extrem de sensibilă a poetului. Perioada i-a folosit spre a lua contact cu noua mișcare literară a Parisului, spre a frecventa Cartierul  Latin, cafenelele, unde i-a cunoscut pe cei mai mari poeți ai timpului: Paul Valery sau Charles Baudelaire. În egală măsură, prin ochii maestrului Alexandru Florin Țene (sau poate ai lui Minulescu?) este descrisă  nemuritoarea arhitectură a Parisului. Este perioada în care scriitorul Ion Minulescu își dă seama că modernismul, simbolismul în special, este pe măsura spiritului său liber. Îl va adopta cu toată ființa și i se va dedica în întregime, după cum mărturisește soției și fiicei sale: „Iubită! Sunt liber, liber, ca…POEZIA!”. Va fi prieten și va colabora, atât cu poeții moderni și simboliști ai României (Macedonski, Dimitrie Anghel, Bacovia, Lucian Blaga), cât și cu cei tradiționaliști (Ștefan O. Iosif, Adrian Maniu,  Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu)

Acumularea de trăiri, experiențe și cunoștințe va continua cu explorarea celor mai frumoase orașe ale Italiei: Milano, Veneția, Roma, scriitorul (jurnalist, prozator, dramaturg, traducător, critic de artă), desăvârșindu-și formația culturală. Pentru întreaga activitate a fost recompensat în anul 1922, cu funcția de Director General al Artelor.

Citind cartea domnului Al. Florin Țene te mai surprinde un lucru poate mai rar, care, pe mine, personal m-a dus cu gândul la marele Mihai Eminescu. Este vorba de trăirea sentimentului iubirii, de locul femeii în viața lui Ion Minulescu, aspect deloc de  neglijat, deoarece a fost ca un fir roșu, sau poate ca o coloană vertebrală a vieții poetului. Doar că, total diferit decât în cazul lui Mihai Eminescu.  

Nu mă voi opri la Eminescu, pentru care femeia a reprezentat, dincolo de „mijloc de cunoaștere a vieții”, prilej de suferință, de cele mai multe ori. Dar, trebuie să subliniez câteva lucruri evidențiate cu rafinament, sensibilitate și cât se poate de veridic de către autorul cărții.

Femeia a reprezentat pentru Ion Minulescu, încă din anii primei tinereți, o iubire carnală. Toate femeile din jurul lui îl voiau partener măcar pentru o noapte. Poetul investea, dincolo de dăruirea momentană și trecătoare, o parte din sufletul său, pentru fiecare femeie care i-a trecut prin viață, fie că era Mary, Kety, Steluța sau Lizica. Iar acestea îl iubeau atât de tare, încât se ajutau între ele de dragul poetului (Kety i-a dat bani pentru spitalizarea Lizicăi).

Sunt lucruri speciale…

Și mai special, credem noi, este faptul că omul, bărbatul și scriitorul Ion Minulescu, a întâlnit-o la vârsta de 33 de ani, pe femeia vieții, dar și a viselor sale, Claudia Millan, la rândul ei, poetă simbolistă, dar mai ales, artist plastic cunoscut al timpului. Prin ea, Ion Minulescu avea să se întrepătrundă cu toată pătura de artiști plastici ai timpului. „Ionel, privind-o din spate, îi aprecia picioarele și șoldurile. <E o femeie inteligentă>… După câteva întâlniri cu Claudia la ședințele de cenaclu, Ionel simte pentru prima oară un sentiment ce nu-l trăise până acum”.

A fost împlinirea de două ori a vieții poetului. Prin artă și prin iubire. Amândoi soții-artiști s-au dedicat fenomenului literar- artistic al țării, devenind creatori de expoziții, organizatori de cenaclu, întâlniri între scriitori și pictori, promovând cultura română pe tot cuprinsul României, fiind recunoscuți și în Europa.

„ROMANȚA CELUI CARE S-A ÎNTORS” pentru că este încă viu, a fost scrisă pentru noi, cititorii de astăzi, întocmai unei povești care fascinează, dar care ne îndeamnă și la reflecție. Căci literatura ca artă, eternizează viața, fiind, până la urmă, „o transfigurare a realității prin imagini artistice”. Iar poeziile lui Minulescu, romanțele devenite ale noastre, ale tuturor, dar și toate textele închinate femeii sau naturii, sunt mici episoade ale „trecerii” peste pământurile românești, ale poetului Ion Minulescu.

Vă mulțumim, domnule Alexandru Florin Țene și pentru această caldă și minunată întoarcere printre noi, a cunoscutului creator al simbolismului românesc!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Macovei Voichita spune:

    E important că printre noi inca se găsesc persoane și personalități care mențin vie lumina spiritualității românești! Dumnezeu să ne dea biruința Lui in tot ceea ce este frumos și bun! Voica M.

  2. Veronica Oşorheian spune:

    Felicitări autorului, felicitări doamnă Voichiţa M.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5