Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fosta mănăstire Solca, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre fosta mănăstire Solca din satul Solca, comuna cu același nume, județul Suceava, preotul Ionel-Mugurel Martiniuc mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Ionel Martiniuc, cine și când a înălțat acest lăcaș de cult?
– Biserica [cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel] a fost ridicată de domnitorul moldovean Ștefan Tomșa al II-lea [1611-1615; 1621-1623] între 1612 și 1622. Mănăstirea a funcționat ca obște monahală de călugări, cu înzestrările făcute de voievod, din 1614 până în 1785, când a fost desființată de autoritățile ocupante austriece, iar lăcașul de închinare a devenit biserică parohială. Atunci, Paraclisul cu hramul Sfântul Gheorghe din turnul de intrare a fost transformat, pentru o perioadă, în închisoare, iar chiliile de lemn au devenit locuințe pentru funcționarii depozitului de sare din apropiere.

– Faceți, vă rog, o descriere a bisericii.
– Sfântul lăcaș a fost construit în stil moldovenesc, în plan treflat, după modelul bisericii din incinta Mănăstirii Putna, zidită de domnul Moldovei Ștefan cel Mare [și Sfânt, 1457-1504], care a ars în timpul voievodului Vasile Lupu [1634-1653; 1653]. Clădirea are înălțimea de 36 m și ziduri groase de aproape 2 m, fiind susținută de patru perechi de contraforturi înalte, cu copertine gotice, în timp ce acoperișul (în prezent, din țiglă emailată) se sprijină pe un rând de console mici, iar pereții de deasupra bolților sunt străpunși de găuri de ventilație. Biserica este alcătuită din altar, naos, camera mormintelor, pronaos și pridvor; în partea stângă a pronaosului, se află lespezile funerare a doi dintre ctitorii de mai târziu – marele paharnic Andrei Abăza și soția sa Safta –, care au purtat de grijă mănăstirii după ce ultimele vlăstare ale lui Ștefan Tomșa Vodă s-au stins. Deasupra camerei mormintelor, se găsește tainița, unde se păstrau odoarele lăcașului de închinăciune în vremuri de restriște, iar, astăzi, este amenajat un muzeu în care sunt expuse veșminte bisericești, obiecte de cult și cărți vechi. Catapeteasma a fost pictată, în stil bizantin, în 1885, de pictorul bucovinean Anibal Epaminonda Bucevschi. Deasupra ușii de intrare, există o icoană în frescă reprezentându-i pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, patronii și ocrotitorii mănăstirii, ceea ce conduce la ideea că biserica a fost pictată.

– Ce alte meniri a mai avut așezământul monahal?
– Mănăstirea a adăpostit o școală duhovnicească pentru pregătirea preoților și alte două de pictori și de copiști bisericești, conduse, din 1768 până în 1774, de eruditul arhimandrit Vartolomei Măzăreanul. În 1640, călugării au înființat, pe pârâul Clit, o fabrică de bere, a doua din Bucovina, pe care au adus-o în incinta lăcașului de închinare, aceasta funcționând până în 1871, când a luat foc. Ei făceau comerț cu negustorii de la Bistrița pentru a întreține ansamblul monahic, cele trei școli și pe ei înșiși. Ulterior, autoritățile bisericești au concesionat terenul alăturat, unde au fost ridicate mai multe clădiri cu diverse destinații, dar beciurile originale au fost păstrate.

– De-a lungul timpului, complexul mănăstiresc a suferit distrugeri?
– În 1789, toată pictura bisericii a căzut, iar, în 1871, trapeza și chiliile au fost distruse de un incendiu. În vremea Primului Război Mondial, stăreția a fost dărâmată, de atunci rămânând și câteva obuze în pereți. În timpul celei de-a doua conflagrații globale, soldații sovietici au devastat clădirile și au devalizat beciurile fabricii de bere, de unde s-au înfruptat zile și nopți la rând. În sfârșit, în 1949 a avut loc un incendiu care a distrus acoperișul de pe turlă și altar. Orice trecere a străinilor pe aici a lăsat urme nefaste, de aceea multe obiecte de valoare au dispărut sau au ajuns în colecții particulare din străinătate.

– Au avut loc și renovări ale mănăstirii?
– În 1901 și 1902, prin conlucrarea administrației bisericești cu conducerea fabricii de bere, a fost inițiat un proces de restaurare generală a bisericii sub coordonarea arhitectului austriac Karl [Adolf] Romstorfer, care i-a modificat forma într-un stil destul de romantic și a reconstruit acoperișul. Reparațiile au încetat la izbucnirea Primului Război Mondial, fiind reluate în perioada 1951-1958. Ultimele lucrări de întreținere au fost efectuate între 1985 și 1990, când au fost refăcute ușile, geamurile, acoperișul, zidul din față, turnul de intrare, pereții interiori și cei exteriori.

Florin Bălănescu