Satul Truşeşti din comuna botoşăneană cu acelaşi nume, fiind la obârşii domnesc, a avut din cele mai vechi timpuri şi biserică – la început, din stuf şi paie, care se găseau din abundenţă pe şesul Jijiei. Mai târziu, când satul a devenit mănăstiresc, biserica a fost consolidată, fiind construită din materiale mai rezistente, respectiv din furci de lemn cu împletituri din nuiele, pe care erau aplicate lipituri din pământ amestecat cu paie şi făţuieli din lut combinat cu plevuri de cereale.

Conştienţi de rolul bisericii în cadrul comunităţii, primii proprietari cunoscuţi ai satului, călugării de la Mănăstirea Slatina, au construit una din lemn, mult mai trainică, amplasată la câţiva metri spre apus de cea actuală.

Bătrânii satului povesteau din legendele auzite de la străbuni că în patru movile de la hotarul satului existau bordeie cu acoperiş rotund şi cu câte o cruce deasupra, care-i atenţionau pe călători că urmează un sat mănăstiresc. În ele, locuiau călugări care păzeau hotarele satului şi care se numeau, în documentele vremii, Coste sau Margine.

În anul 1832, a început construcţia unei biserici de zid, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, terminată în anul 1839 cu cheltuiala ieroarhimandritului Nicodim Kefalonitul, egumenul Mănăstirii Trei Sfetitelor (Trei Ierarhi) din Iaşi, prin stăruinţa posesorului Vasăli Lepădatul şi osteneala locuitorilor, conform inscripţiei de deasupra uşii de la intrare.

În anul 1864, au fost recunoscute ca proprietate a bisericii 25,5 de fălci de pământ, dintre care 9 fălci teren arabil, 9 fălci fâneaţă şi 7,5 fălci păşune, suprafeţe pe care le-a deţinut până în anul 1879. Odată cu împroprietărirea însurăţeilor, 8,5 fălci de pământ au fost luate de la biserica din Truşeşti şi date bisericii din satul Hulub, nou-înfiinţat.

Prima reparaţie capitală a fost realizată în anul 1891, cu cheltuiala enoriaşilor. Cea de-a doua renovare a avut loc în perioada 1916-1920, când clopotniţa a fost înălţată prin ridicarea zidurilor şi reacoperită cu tablă, iar planşeul bisericii pardosit cu mozaic. Au fost tencuiţi pereţii interiori şi exteriori, uşile şi geamurile schimbate cu altele mai mari, a fost construit cafasul şi înlocuită catapeteasma, care a fost pictată împreună cu pereţii în stil apropiat de cel bizantin, iar, la 5 septembrie 1920, biserica a fost resfinţită. Fosta catapeteasmă şi icoanele vechi au fost donate bisericii din satul Strahotin.

În anul 1929, biserica avea 12,53 ha de pământ arendat, trei clopote mari şi trei mici, precum şi un cor bisericesc.

În anul 1975, gardul cimitirului a fost completat cu 25 m, porţile au fost schimbate cu altele metalice, iar sătenii au înlocuit crucile putrezite din lemn cu altele din metal.

În anul 1992, cu cheltuiala enoriaşilor, a fost refăcută pictura interioară, au fost schimbate uşile, au fost tencuiţi în praf de piatră pereţii exteriori, iar biserica a fost resfinţită la 15 noiembrie acelaşi an.

Din anul 2011, uşile şi geamurile au fost înlocuite cu altele din termopan şi a fost construit un centru misionar incluzând o casă de prăznuire cu sală de mese, bucătărie şi capelă (la parter), precum şi bibliotecă, birou şi sală de activităţi (la etaj).

În primăvara anului 2021, a fost înlocuit acoperişul din tablă, au fost schimbate crucile de pe acoperiş şi zugrăvit exteriorul.

Biserica are pridvor, naos, pronaos, altar, strană arhierească şi turn cu clopotniţă. Catapeteasma este din lemn şi sculptată artistic, strana pentru cântăreţi şi cea pentru credincioşi sunt din lemn de stejar, bine păstrate, iar interiorul este ornat cu două policandre din alamă. Biserica exploatează 2,83 ha de teren agricol, primit prin reconstituirea dreptului de proprietate.

Florin Bălănescu