Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

GÂNDURI SHAKESPEARIENE

GÂNDURI SHAKESPEARIENE

 De la un timp mă obsedează figura unui monstru care stă ascuns mereu în om, e vorba de Richard al III-lea, eroul shakespearian care a făcut înconjurul lumii, jucat și răsjucat, de mii de ori pe toate scenele teatrelor mai importante. Nu știu dacă are ceva din Tamerlan al lui Marlowe. Poate autorul a tras cu ochiul la celebrul personaj, făcând din figura lui o altă figură mai grotescă a unei  istorii zbuciumate a Angliei elisabethane cu asasinarea regelui Henric al –VI-lea până la lupta  de la Bosworth, în care Richmond, devenind erou național, îl ucide pe Richard, punând capăt unei domnii tiranice a unui scelerat, încărcată de crime și de aberații ale puterii.

Acest Richard, duce de Gloucester, pare că a venit pe lume pentru a stârni dispreț și repulsie. Estropiat și hidos, o arătare de om mic de statură, cocoșat, cu un picior mai scurt, cu un braț infirm, are puteri demonice. El are nevoie de putere pentru a o transforma în instrument de răzbunare împotriva tuturor. Și înainte de a obține coroana Angliei și după aceea, el își exercită în voie cinismul hidos și beția sanguinară. Împletește cruzimea și inteligența într-un amestec grotesc. El este „un spectacol hidos al răutății umane” (De Sanctis). Se urcă pe tron prin crimă, asasinează apropiați, rude, soție, fiu, persecută adversarii și-i ucide. Dar împotriva lui se organizează și rezistența. Văzându-se învins, își dă pe față disperarea într-un strigăt cutremurător: „Un cal! un cal! Regatul meu pe un cal!”

Richard se ia pe sine drept măsură a tuturor lucrurilor, el e legea și Dumnezeu. Sfidează tot ce ar putea să-l rețină. Dorește parcă să impună lumii urâțenia lui fizică și morală. Politica lui are un singur țel, să-și păstreze coroana.

Totuși în acest monstru găsim și un pic de omenie. Atunci când fantomele celor pe care i-a ucis îi apar în față și îl trag la răspundere, el izbucnește într-o lamentabilă dar și dramatică frământare de conștiință.

Oare Richard e numai un monstrul moral sau încarnează un rău mai general, cu rădăcini în ființa umană? Avem aici de-a face cu un ”machiavelism” personal al unui monarh tiran, obsedat de voluptatea puterii sau cu altceva? În fiecare din noi există un mic Richard. Puterea mai ales reîncarnează câte ceva din apucăturile acestui rege. Puterea își pierde rațiunea de a fi. Dacă trecem prin filele istoriei din antichitate până azi  găsim o sumedenie de Richarzi care au destabilizat popoarele, le-au asmuțit unele împotriva altora, prin crime, delațiuni și minciuni. Unii din ei și-au luat ca aliați ideologii, precum cele mai aproape de secolul nostru cum ar fi fascismul și comunismul, și în numele lor au făcut crime inimaginabile omorând popoare întregi sau subjugându-le sub pretextul urei de rasă sau de clasă.

Oare nu vedeți în Hitler un Richard mai evoluat cu același caracter, cu aceeași beție sanguină care a omorât prin lagărele de exterminare milioane de oameni? Oare Stalin cu ideologia comunistă a urei de clasă nu a dus în gulag pentru exterminare milioane de oameni?. Pol-Pot nu a exterminat aproape jumătate din populația țării? Să venim la noi, odată cu instaurarea regimului comunist. Dej și apoi Ceaușescu nu au fost și ei niște asemenea „eroi” care au omorât prin lagăre toată floarea intelectualității românești? Răul din lume nu piere ușor, nu se poate extirpa decât printr-o lucidă examinare a relațiilor interumane. Democrația e una din  metodele cele mai eficace, dar nu e totul.

Rațiunea conducătorilor a început să conteze. Nu mai avem războaie în Europa de aproape o jumătate de secol. Scânteile apar repede, dar focul se stinge greu. Oare ce s-a petrecut decurând în Ucraina nu este o lecție pentru conducători? Primăverile arabe ce ne spun?

Oricare conducător ar trebui să aibă în vedere binele supușilor săi, să nu-i isterizeze. Scăpați de sub control acești Richarzi dau  foc civilizației și o barbarizează.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …”Democrația e una din metodele cele mai eficace, dar nu e totul.”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5