Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Genghis Han – istorie şi mit (II)

După ce suveranul mongol stabileşte relaţii diplomatice, în 1215, cu şahul Horezmului, Mahammad (1200-1220), în 1218 are loc un eveniment care va fi începutul unei crunte hemoragii în întreg Horezmul. Concret: o mare caravană de negustori musulmani, ce venea din Mongolia, a fost oprită la Otrar, pe Sîr-Daria, la frontiera Imperiului Iranian, negustorii fiind ucişi şi jefuiţi. Protestul lui Genghis Han, exprimat prin ambasadorii săi, se soldează cu uciderea acestora. Reacţia suveranului mongol a fost promptă: război total Horezmului.
Pregătirile pentru noul război au fost minuţioase. Dispunând de o armată, pe care documentele timpului o estimau de la o sută cincizeci de mii la şapte sute de mii de oameni, Genghis Han a atacat Horezmul, în septembrie 1211. A traversat Sîr-Daria, a pornit spre Buhara unde a cucerit oraşul în ianuarie 1220. Interesant este că, deşi a nimicit complet garnizoana, n-a distrus nimic, ci s-a întreţinut, în chestiuni de teologie, cu autorităţile religioase. S-a îndreptat apoi spre oraşul Samarkand, care, în martie, a capitulat. Şi aici, Genghis Han a fost oarecum, rezonabil: ,,i-a cruţat pe membrii organizaţiilor religioase, pe artişti şi meşteşugari, precum şi pe personalul moscheelor. A jefuit casele părăsite, apoi i-a invitat pe ocupanţii acestora să se întoarcă” [Prawdin (M.), Gengis Khan, Paris, 1951].
Cu toate că a cucerit Transoxiana, calmul nu s-a instaurat. Genghis Han îşi trimite doi dintre generali – Djebe şi Subotai – cu circa douăzeci de mii de oşteni împotriva şahului. Raidul acestora a fost fabulos: ,,fără intendenţă, fără escortă, fără să ştie nimic despre terenul pe care se angajează, despre popoarele împotriva cărora luptă, mongolii au parcurs în patru ani, aproape douăzeci de mii de kilometri. Au trecut prin Nişapur, Rei, Qazvin Hamadan; au traversat Caucazul;
i-au învins pe alani, care vor intra mai târziu în armata genghishanidă şi vor forma, la Pekin, garda imperială; au înfruntat imensa forţă rusă, pe care au spulberat-o în memorabila bătălie de la Kalkha (31 mai1222); i-au înfruntat pe turcii qangli de pe Volga inferioară şi pe bulgarii de pe Volga superioară; au ocolit Marea Caspică pe la nord şi s-au întâlnit cu Genghis Han şi călăreţii lui la nord de Sîr-Daria, în valea fluviului Irtîş: cea mai frumoasă cavalcadă care se văzuse vreodată!” [Sinor (D.), Introducere în istoria Eurasiei Centrale, Wiesbaden, 1963].
Deşi, în acel timp, leul mongol cucereşte, între altele, Ferghana şi Termezul, iar şahul Muhammad moare pe o insulă din Marea Caspică, Horezmul a rezistat. Fiul şahului, curajosul Djelei al-Din i-a hărţuit pe mongoli, întrucât dispunea de forţe importante în Afganistan. Genghis Han a luat măsuri radicale: şi-a concentrat toată puterea în Khorasaan, Bactriana şi Afganistan, iar aceste provincii au fost pulverizate. Nicio făptură umană întâlnită în cale n-a rămas în viaţă!
Se poate pune, pe drept cuvânt, întrebarea: de ce mongolii au dat dovadă, aici, de atâta cruzime? Răspunsul e unul singur: pentru grăbirea capitulării, sfârşitul războiului. Tocmai de aceea, oraşele/ţinuturile cu ,,o populaţie ce nu opunea rezistenţă, erau cruţate, însă acolo unde armata mongolă întâmpina o ripostă înverşunată, deznodământul era tragic: Nici un cap n-a fost lăsat pe trup, nici un trup nu şi-a păstrat capul, după cum sublinia Djuvini.” [Grousset (R.), Impire mongol (Imperiul mongol), Paris, 1994].
Voi menţiona câteva localităţi/zone, unde Genghis Han, din raţiunile exprimate, a practicat exterminarea în masă: la Bactra (februarie 1221) şi Merv (martie), cel puţin şapte sute de mii de persoane au fost ucise; la Şahr-i Zohag (Oraşul Roşu) şi Şahr-i Golgota (Cetatea Suspinelor) până şi suspinele au amuţit sub tăişul săbiilor mongole; Heratul – care, iniţial, fusese lăsat intact, deoarece a capitulat –, făcând imprudenţa de a se răscula, ,,a fost pedepsit cu decapitarea a peste un milion şase sute de mii de oameni” [Grousset (R.), op.cit.].
Capturarea/suprimarea şahului, rebelul Djebel al-Din, era însă obiectivul lui Genghis Han; ar fi însemnat sfârşitul ostilităţilor în Horezm, supunerea sa integrală. Pentru aceasta, urmăreşte armata horezmiană, o încolţeşte lângă Indus, însă o parte din ea, împreună cu şahul, scapă, trecând fluviul, iar Genghis Han îşi încetează urmărirea în noiembrie, 1221.
Din acest moment şi până la sfârşitul vieţii – 18 august 1227 –, în afară de campania împotriva tangiţilor, care l-au trădat la începutul războiului cu Horezmul, dar pe care se va răzbuna conform normelor mongole, Genghis Han se ocupă de administrarea uriaşului său imperiu. S-a preocupat să pacifice imperiul, a început să deschidă drumuri, să refacă Transoxiana, să facă un recensământ al populaţiei; s-au redactat registre în persană şi uigură. De asemenea, s-au strâns impozite, s-a înfiinţat un serviciu de poştă, mai rapid şi mai eficient decât în Europa, a recrutat soldaţi şi muncitori din rândul localnicilor. O serie de meşteşugari, cum erau cei chinezi, sirieni sau turci, au luat parte, după consemnările taoistului Tch’ang-tchuen, la consolidarea noului imperiu. Suveranul mongol a găsit, însă, şi indigeni, ce au acceptat să lucreze cu el. De pildă, Mahmud şi Mas’ud, tată şi fiu, colaborând cu Genghis Han în temeiurile onestităţii şi a asumării condiţiei de supuşi, permit Iranului oriental să supravieţuiască.
Suveranul a numit, adesea, administratori ai imperiului oameni care nu aveau nicio legătură cu ţinuturile lor natale. Unii, în timp, au fost asimilaţi, altii erau mai refractari la influenţele locale, însă toţi aduceu cu ei cunoştinţe, obiceiuri şi un mod diferit de gândire şi de viaţă, care nu altera zestrea băştinaşilor, ci o sporea, îmbunătăţind-o.
Unificarea unei bune părţi a Eurasiei, a determinat întronarea păcii, croirea căilor de comunicaţie, amenajarea posturilor de supraveghere, a popasurilor pentru cai, a pensiunilor, podurilor, bornelor militare. Eliminarea barierelor vamale a generat avântul comerţului, schimburile de mărfuri dintre Extremul Orient şi Europa Apuseană fiind la un nivel nemaiîntâlnit în istorie.
Ceea ce mi se pare fascinant, referindu-mă la Genghis Han, este faptul că, deşi suveranul mongol a creat, într-o baie de sânge, un imens imperiu (cel mai întins din istoria omenirii, dar care va fi extins de urmaşii săi), ,,obţine, recunoaşterea aproape generală a popoarelor pe care le cucereşte, le transformă în aliaţi, se bazează pe fidelitatea lor, aşa încât pax mongolorum lasă o amintire aproape egală cu cea pe care au lăsat-o pax romana” [Lemercier-Quelquejay, La Paix mongol (Pacea mongolă), Paris, 1970]. Remarcabila civilizaţie mongolă, construită de Genghis Han, ,,s-a întemeiat pe toleranţă religioasă, dreptate egală pentru toţi, ordine şi integritate absolută” (Lemercier-Quelquejay, op.cit.).
Nu poate fi trecut cu vederea modul în care leul mongol şi-a organizat armata, fără de care n-ar fi întemeiat Imperiul Mongol. Firi anarhice, mongolii erau veşnic îndrăgostiţi de libertate, nomazi prin excelenţă. Cu toate acestea, paradoxal, au ajuns la o supunere oarbă faţă de Genghis Han, pentru că recunoşteau în acesta liderul, comandantul, forţa ce îi domina, dar şi care îi ocrotea şi le creea sentimentul propriei grandori.
Armata construită de Genghis Han – hoarda – era structurată în unităţi de 10, 100, 1000 şi 10 000 de luptători, care îşi cunoşteau cu exactitate rolul. În majoritate, oştirea era alcătuită din cavalerie; adesea, un războinic avea doi sau chiar trei cai, pe care-i folosea, din mers, în galopurile prelungite. Acest element conferea armatei lui Genghis Han o mobilitate uluitoare, nemaiîntâlnită până atunci.
Cronica încleştărilor militare a trebuit să aştepte secolul XX, pentru a consemna o mobilitate superioară a trupelor terestre, însă, aici, străvechiul şi nobilul cal era abandonat în favoarea unui bizar car de luptă, ce folosea alt cal – calul putere… În treacăt fie spus, un alt adept al loviturilor fulgerătoare, Adolf Hitler, susţinea că modelele sale militare sunt Hannibal şi Genghis Han… Dacă o personalitate orgolioasă şi malefică şi, totuşi, fascinantă precum Hitler, a avut capacitatea de a recunoaşte meritele lui Genghis Han, de ce ne ferim noi, cei de astăzi, să-l aşezăm, pe scara istoriei, unde îşi are locul, nu la periferie, cum ne-am obişnuit să o facem?!…
Cu privire la armata lui Genghis Han, aproape că e nefiresc să mai adaug vreun element. Voi preciza doar că, în cadrul său, funcţiona solidaritatea de clan, astfel încât, pentru greşeala unui singur individ dintr-un grup de zece, suveranul hotăra pedepsirea tuturor cu moartea. Dacă precizăm şi că niciun soldat nu era plătit şi niciunul nu era mercenar, putem spune – fără patimă şi subiectivism, dar cu obiectivitate şi onestitate – că, în istoria omenirii, niciun alt conducător militar nu s-a ridicat la înălţimea lui Genghis Han, care, singur, din nimic, a creat un imperiu fabulos. Toate celelalte imperii – persan, macedonian, roman etc. – au fost mărunte, în comparaţie cu această creaţie a suveranului mongol.
Şi totuşi, în pofida faptului că stăpânea o lume întreagă, Genghis Han avea o anume simplitate, la care, poate, n-ar strica să reflecteze decidenţii lumii de azi!… ,,Detest luxul şi trăiesc modest. Nu am pasiuni exagerate” (apud Grenard, Gengis Khan, Paris, 1987). Însuşindu-şi această sănătoasă filosofie de viaţă, cel mai important general al său, Subodai – celebru prin victoriile asupra ruşilor, polonilor, bulgarilor şi maghiarilor –, cel care, ,,bătrân fiind, în culmea gloriei, a ales să-şi aştepte moartea în iurta natală, cu demnitate şi modestie a rostit: Mâncând iepuri, mâncând cerbi, noi stăpânim” (apud Grenard, op.cit.).
Şi, pentru că am pomenit de Subodai, voi adăuga un amănunt: acest mongol, iniţial doar un simplu războinic al lui Temugin, datorită excepţionalelor sale calităţi militare, a fost ridicat, în rang, de suveranul său la cea mai înaltă demnitate, pe care un conducător o putea conferi. Observăm, deci, că meritocraţia funcţiona în Imperiul Mongol, din moment ce, Genghis Han, a ignorat originea modestă a războinicului Subodai – fiu de fierar – sensibil fiind numai la calităţile acestuia… Când văd, astăzi, pe ce criterii sunt propulsaţi mulţi dintre demnitari, constat că, din multe puncte de vedere, nu suntem nici măcar la nivelul epocii lui Genghis Han… dar asta-i o poveste, în care, cu alt prilej, voi aluneca!
Studiul meu despre Genghis Han se apropie de final. Ştiu că nici pe departe n-am limpezit tabloul vieţii suveranului mongol, însă scopul latent nu era o abordare exhaustivă – ar fi fost, fără îndoială, o naivitate să cred că un astfel de subiect poate fi epuizat! –, ci una care să provoace interes întru studierea temeinică a unei istorii, pe nedrept ignorată la nivel naţional şi european.
În acest spirit, asupra locului unde a fost înmormântat leul mongol nu insist, dintr-un sentiment de bun simţ: ar fi culmea să-mi dau cu presupusul că Genghis Han este îngropat la Ulaanbaatar, Urw, Ostgobi sau Dornod, de vreme ce, numeroasele cercetări în acest sens, la care au participat echipe specializate din Japonia, S.U.A sau China n-au ajuns la un rezultat palpabil.
Studiind, într-o oarecare măsură, istoria Mongoliei, înţeleg, reflectând asupra enigmei cu privire la mormântul lui Genghis Han, că acesta stă sub semnul mitului, amprentând fiecare palmă de pământ din ţara sa natală. A-l căuta e deja o impietate, a-l găsi înseamnă a desacraliza însăşi matca existenţei sale – Mongolia. Corola de minuni a lumii îşi cere tributul de mister, de inefabil, nu de lumină!
Moştenirea lăsată de Genghis Han celor patru băieţi legitimi – Djotci, Djagatai, Ogodai şi Tului – a fost impresionantă. Totuşi, în afara imensităţii spaţiului, a bogăţiilor şi a armatei – aproximativ un milion de oameni – Genghis Han le-a lăsat un crez: ,,aşa cum în Cer este un singur Dumnezeu, şi pe Pământ trebuie să fie un singur stăpân” (apud Grenard, op.cit.); altfel, războaiele şi rivalităţile vor sfâşia şi mutila lumea.
Urmaşii lui Genghis Han, ,,formaţi în spiritul lui, au crezut în el ca într-un zeu şi au fost convinşi că le rămâne lor opera începută de el. Aproximativ un secol de-aici înainte, mongolii, care n-au încetat să poarte războaie, se considerau promotorii păcii mondiale” (Lemercier-Quelquejay, op.cit.).
E limpede că nicio altă personalitate n-a avut, în conştiinţa urmaşilor, o rezonanţă atât de profundă ca cea creată de bulversanta aventură a lui Genghis Han.
Printr-un efort de voinţă şi imaginaţie, aş dori să-l provoc pe cititor la o experienţă stranie: o călătorie imaginară în psihologia omului din Mongolia contemporană şi identificarea modului în care acesta, mândru de ilustrul său înaintaş, percepe lumea din lăuntrul şi din afara ţării sale. Şi, deoarece pe chipul cititorului nu percep un refuz, ci doar un soi de nedumerire, voi continua, onest, revelarea:
Când am deschis ochii prima oară, eram bine ţintuit pe şaua unui murg înspumat, care aluneca prin stepă, fără ţintă precisă. Străbăteam în goană nebună spaţiul nemărginit şi-ncercam să prind norii sau măcar linia orizontului…
Anii s-au scurs, şi locul băiatului fără griji a fost prins de mine, un tânăr rebel, deprins cu duritatea vieţii de stepă ori deşert. Prejudecăţi nu am, însă consider vie doar viaţa consumată în lăuntrul naturii, alături de turmele mele de oi, de cirezile de vite şi, mai ales, lângă caii ce poartă în priviri libertatea sângelui meu. Să fie aici un soi de etnocentrism? Poate că da, însă am învăţat, din copilărie, să mă identific cu acest mod de viaţă, să vibrez la geamătul pământului, să-l sărut cu evlavie, când îmi dădea hrana şi să fiu mulţumit doar cu atât.
Sunt liber, atât de liber încât puţin îmi pasă de competenţele interculturale, pentru că, aici, în acest spaţiu nesfârşit, nu există bariere, zăgazuri, proprietăţi… Voi, snobii bătrânului continent, care mă acuzaţi,
auzindu-mă, de ignoranţă şi lipsă de civilizaţie, ar trebui să ştiţi că identitatea culturală pulsează în noi, mongolii, mai adânc decât în spaţiul vostru parcelat, enculturaţia e, în ceea ce ne priveşte, un mod de a fi, şi nu un concept bun de vehiculat în campanii electorale, iar aici, în inima Asiei, aculturaţia a funcţionat nu prin deposedarea de valorile tradiţionale, ci în simbioză cu acestea, generând nobleţe şi simplitate. Bănuiesc că v-aţi făcut timp să vă gândiţi la mine – mongolul care nu iartă şi nu uită – pentru că, probabil, auziţi prin secole glasul lui Genghis Han, în faţa căruia s-a închinat întreaga lume. E şi în mine, la fel ca şi în ceilalţi semeni ai mei, un strop din semeţia marelui han, care, în goana lui după glorie, nu şi-a lăsat asimilată fiinţa naţională, în urma integrării plurale, ci a pledat pentru identitate etnică, ca bază solidă întru cristalizarea unei dominaţii absolute.
Astăzi nu gândurile războinice mă bântuie, deşi sunt mândru de zestrea primită, ci incapacitatea voastră, a celor care operaţi cu noţiuni şi concepte de interculturalitate, în care arareori credeţi, de a ne privi prin prisma relativismului cultural…
Dacă vreţi să înţelegeţi autenticul unei culturi cu sclipiri diamantine, în care democraţia culturală să fie vârful de lance al unei simbioze perfecte de individualism şi colectivism, veniţi la noi, în superba Mongolie. Vă vom primi cu o seninătate de care voi, cizelaţi în templele educaţiei, aţi uitat…
Istoria şi mitul se întrepătrund, la Genghis Han, până la ajungerea la sincretism, însă adevărul poate trona doar în zodia posterităţii…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Güner Akmolla spune:

    Miracolul mongol uimește și azi, după 1000 de ani!Genghiz Han, un neștiutor de carte, a cucerit lumea, a stăpânit-o ferit de comploturi și a adus pacea mongolă! A schimbat mentalități! În etnogeneza poporului meu, tătar crimeean, din păcate, elementul mongol este prea puțin! Cred că cinstea noastră le aparține!G.Akmolla

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania