Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

George Călinescu-121 ani de la naștere

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (138), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


George Călinescu-121 ani de la naștere

Primit pentru publicare: 08 Iun. 2020
Autor: Al. Florin ȚENE, președinte al Ligii Scriitorilor Români
Publicat: 08 Iun.  2020

© Al. Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


George Călinescu-121 ani de la naștere

George Călinescu , s-a născut 19 iunie 1899, în București, a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Iași și la Facultatea de Litere și Filozofie din București. Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă ș.a.). Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). S-a afirmat și ca scriitori (Enigma Otiliei, Arca lui Noe, Cartea nunții etc)
Redăm mai jos etapele principale care au jalonat viața acestui mare cărturar.
Pe 19 iunie se naşte, la Spitalul Filantropia din Bucureşti, Gheorghe Vişan, cel care avea să devină cunoscut ca George Călinescu, fiul Mariei Vişan şi al lui Tache Căpitănescu.
1907 — La 17 martie soţii Constantin şi Maria Călinescu, născută Căpitănescu, îl adoptă pe Gheorghe Vişan, elev în clasa a doua primară. Familia se află la Iaşi. În acelaşi an moare tatăl adoptiv.
Primele două clase primare le face la Iaşi, la Colegiul Carol I.
1908 — În iunie, Maria Călinescu se mută la Bucureşti, în casa surorilor sale.
1910-1914 — Urmează gimnaziul „Dimitrie Cantemir”.
1914-1916 — Urmează secţia modernă a Liceului „Gh. Lazar”.
1916-1917 — Se refugiază la Iaşi, unde face în particular ultima clasă de liceu.
1918 — În octombrie trece bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazul” din Capitală.
1919 — Trimite primele versuri la „Sburătorul”. În octombrie se înscrie la Facultatea de filozofie şi litere, secţia filologie modernă a Universităţii din Bucureşti, iar în luna următoare se angajează ca subbibliotecar la biblioteca facultăţii.
1920 — Urmează cursurile de literatură română ţinute de Mihail Dragomirescu. Îl cunoaşte pe Ramiro Ortiz, titularul catedrei de limba şi literatura italiană a universităţii bucureştene.
Se angajează ca paleograf şi bibliotecar, ulterior ca arhivar la Arhivele Statului. Îşi dă demisia din postul de subbibliotecar. Debutează în publicistică în paginile ziarului „Dimineaţa”.
1921 — Semnează în revista „Roma” traducerea nuvelei Nastagio degli onesti din Decameronul lui Boccaccio. Participă la excursia organizată în Italia de Ramiro Ortiz, vizitând, în drum spre Roma, Istanbulul, Atena, Catania, Napoli. Colaborează la ziarul „Dacia”.
1923 — Apare romanul lui Giovanni Papini Un uomo finito, tradus de George Călinescu, cu o prefaţă a autorului, scrisă pentru această traducere.
Îşi trece examenul de licenţă şi devine profesor suplinitor la liceele „Gh. Şincai” şi „Matei Basarab” din Capitală. Renunţă la postul de arhivar.
1924 — Redactează, scriindu-le de fapt, numerele pe ianuarie, martie, iunie-iulie şi august ale revistei „Roma”.
Promovează examenul de capacitate la limbile italiană şi română şi devine profesor la Liceul „Diaconovici Loga” din Timişoara, prin ordin ministerial.
Obţine concediu de studii şi o bursă de doi ani pentru Şcoala Română din Roma, pe atunci de arheologie şi istorie. Frecventează biblioteca şcolii, a institutului De propaganda fide şi a Vaticanului. Ascultă cursurile lui Adolfo Venturi şi va vizita muzeele Renaşterii.
1925 — Publică în revista „Diplomatarium italicum” studiul Alcuni missionari catolici italiani nella Moldovia nei secoli XVII e XVIII, studiu tipărit apoi în volum de Academia Română în colaborare cu „Libreria di seienze e lettere” din Roma.
1926 — Se întoarce în ţară, unde este detaşat ca profesor de limba şi literatura italiană, la Liceul „Gh. Şincai” din Capitală. Frecventează cenaclul lui Eugen Lovinescu şi debutează în „Universul literar” (nr. 51) cu poezia Nova mihi apparuit Beatrix.
1927 — Îşi extinde colaborarea la diverse publicaţii: „Vremea” lui I. Valerian (unde scrie până în 1929, apoi, sporadic, în 1932 şi 1933), „Sinteza” (unde începe polemica cu Eugen Lovinescu, dusă intermitent, până la moartea acestuia, în diverse publicaţii), „Gândirea” (unde publică neregulat până în 1929), „Politica” (accidental, dar revine şi în 1928).
1928 — Colaborează la „Universul literar”, condus de Camil Petrescu, la revista „Opoziţia”, preia cronica literară a „Vieţii literare”, începe polemica cu revista „Kalende”, condusă de Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Tudor Şoimaru şi Şerban Cioculescu. Îşi ia în primire postul de la Liceul „Diaconovici Loga” din Timişoara, dar vine lunar în Bucureşti.
1929 — Se căsătoreşte cu Alice Vera Trifu, fiica lui Simion şi a Elisabetei Trifu din Bucureşti. Locuieşte până la sfârşitul anului la Timişoara. Este detaşat la Şcoala superioară de comerţ nr. 2 din Capitală.
Colaborează cu studiul Valachia şi Moldavia în vechile periple italiene la volumul colectiv Omagiu lui Ramiro Ortiz.
1930 — Se transferă la catedra de italiană de la Şcoala superioară de comerţ nr. 2 din Bucureşti.
Redactează revista „Roma” (unde publică intens până în 1932), scoate revista „Capricorn”, două numere, unde foloseşte prima oară pseudonimul Capricorn, începe să publice în „Vremea” un studiu despre Eugen Lovinescu, începe polemica cu „Gândirea”, colaborează întâmplător la „Vestul”.
Apare Altre notizie sui missionari catolici nei paesi romeni în acelaşi „Diplomatarium italicum”, publicat apoi în volum de Academia Română împreună cu „Libreria di scienze e lettere” din Roma.
1931 — Este numit profesor titular de limba italiană în învăţământul secundar şi comercial din Bucureşti. Colaboreaza la „Adevărul literar şi artistic”, ziarul „Cuvântul”, la „Viaţa românească”. Termină de scris Viaţa lui Mihai Eminescu şi începe s-o publice în foileton în ziarul „Mişcarea”.
1932 — Colaborează regulat la „Adevărul literar şi artistic” (până în 1939). Publică manuscrise eminesciene în „Adevărul literar şi artistic” ca şi în „Viaţa românească”, „România literară”. Tot în „România literară” publică un prim capitol al romanului intitulat iniţial Ursitoarele, numit ulterior Cartea nunţii. Apare Viaţa lui Mihai Eminescu.
La propunerea lui Garabet Ibraileanu este numit codirector la „Viaţa românească”, alături de Mihai Ralea. Este ales, la propunerea lui Al. Rosetti, membru în juriul pentru decernarea premiului Tekirghiol-Eforie, premiu ce va fi obţinut de Mircea Eliade pentru romanul Maitreyi.
1933 — Apare ultimul foileton al romanului în „România literară”. Apare, la „Editura Adevărul”, Cartea nunţii.
Începe polemica cu Camil Baltazar. Inaugurează, în „Adevărul literar şi artistic”, Cronica mizantropului, pe care o semnează la început Al., apoi Aristarc, pseudonim folosit frecvent până în 1947 şi, mai rar, până la sfârşitul vieţii. Iniţiază apariţia bilunară a „Vieţii româneşti”. Aici, ca şi în „Adevărul literar şi artistic”, publică fragmente din Opera lui Mihai Eminescu. Apare ediţia a doua la Viaţa lui Mihai Eminescu. Colaborează la numărul festiv al ziarului „Dimineaţa”.
În vara acestui an începe polemicile cu Mihail Sebastian, Pompiliu Constantinescu şi I. Valerian. Este ales din nou membru în juriul premiului Tekirghiol-Eforie.
1934 — Apare primul volum din Opera lui Mihai Eminescu. Se îmbolnăveşte de astenie nervoasă şi părăseşte redacţia „Vieţii româneşti”.
1935 — Apar volumele II şi III din Opera lui Mihai Eminescu.
1936 — Apar volumele IV şi V din Opera lui Mihai Eminescu.
Primeşte premiul Hamangiu al Academiei Române pentru Viaţa lui Mihai Eminescu şi volumele I-III din Opera lui Mihai Eminescu.
Începe colaborarea la „Revista Fundaţiilor Regale”, unde va publica intermitent până în 1940. Reîncepe colaborarea la „Viaţa românească”. Apar în „Adevărul literar şi artistic” primele fragmente din Istoria literaturii române, cu titlul Din istoria literaturii româneşti.
Face o excursie în Franţa şi Italia.
Se înscrie la doctorat la Universitatea din Iaşi. Comisia conferă titlul de doctor în litere lui George Călinescu pentru teza Analiza unui manuscris eminescian (Avatarii faraonului Tla), teza complementară fiind volumele IV şi V din Opera lui Mihai Eminescu.
1937 — Dă concurs pentru catedra vacantă de estetică şi critică literară a universităţii ieşene.
1938 — Apare romanul Enigma Otiliei, în două volume. Infiinţează asociaţia literară „Noua Junime”, care-şi ţine şedinţele in redacţia ziarului „Iaşul”, în prezenţa lui Andrei Oţetea, Iorgu Iordan, George Ivaşcu ş.a. Va colabora la „Iaşul”. Apare Viaţa lui Ion Creangă.
E considerat demisionat de la Şcoala superioară de comerţ din Bucureşti.
Se stabileşte la Iaşi, unde va sta cu intermitenţe până în 1944. Apare ediţia a III-a la Viaţa lui Mihai Eminescu şi ediţia Poezii de Mihai Eminescu, întocmită şi comentată de George Călinescu.
Reîncepe cursul la universitatea ieşeană cu prelegerea Despre biografiile romanţate.
1939 — Apare la Iaşi „Jurnalul literar”, săptămânal de critică şi informaţie literară, scos de George Călinescu. Foloseşte aici şi pseudonimele Aristarc, Nostradamus, Vera Comşa, J. L. Revista apare până la sfârşitul anului, funcţionând şi cu drept de editură. Apar astfel studiile Liviu Rebreanu şi Tudor Arghezi, semnate de George Călinescu. Peste vară se mută la Bucureşti, lăsând secretariatul publicaţiei lui George Ivaşcu.
Publică Principii de estetică. Sporadic, colaborează la „Insemnări ieşene”, unde va mai publica şi în 1940.
1940 — Lucrează la Istoria literaturii române de la origini până în prezent, din care publică fragmente în „Revista Fundaţiilor Regale”. Obţine de la Comandamentul cercului de recrutare din Iaşi ordinul de Rechiziţionat pe loc pentru lucru la facultate, iar din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, concediu cu salariu întreg, cu începere din decembrie şi până în aprilie anul următor, pentru urmărirea tipăririi Istoriei literaturii.
1941 — În iulie apare Istoria literaturii române de la origini până în prezent, stârnind un puternic ecou în critica literară a vremii. Se publică peste o sută de recenzii, articole şi broşuri. Acestea apar pe tot parcursul anului 1941, la începutul anului 1942 şi, mai rar, în anii următori.
1942 — Obţine definitivarea pe postul ocupat la universitatea ieşeană.
1943 — Apare Sun sau Calea neturburată. Mit mongol, dedicată lui Iorgu Iordan, pentru marele său caracter. Semnează până în 1944, cu pseudonimul Aristarc, o rubrică în „Vremea”.
1944 — Publică în „Vremea” 12 poeme. Colaborează la „Ecoul”, scoate ziarul „Tribuna poporului”. George Călinescu este numit, prin Decret, profesor titular la catedra vacantă de Istoria literaturii române moderne a universităţii ieşene.
1945 — Este numit profesor titular la catedra de Istoria literaturii române moderne a Universităţii din Bucureşti.
„Tribuna poporului” îşi încetează apariţia. Scoate săptămânalul literar, artistic şi social „Lumea”, care va apărea până în 1946. Reîncepe colaborarea la „Revista Fundaţiilor Regale” şi o continuă până în 1947. Apare Istoria literaturii române. Compendiu.
1946 — Ţine lecţia de deschidere la Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, cu prelegerea Sensul clasicismului. Apare volumul Impresii asupra literaturii spaniole şi ediţia a doua la Istoria literaturii române. Compendiu.
Începe colaborarea la „Contemporanul”, unde publică până în 1964. Va folosi şi pseudonimul Aristarc.
În ianuarie, Uniunea Patrioţilor se transformă cu prilejul Congresului care are loc acum în Partidul Naţional Popular. George Călinescu este ales membru al Biroului Executiv.
Apare ziarul „Naţiunea” al Partidului Naţional Popular, ziar condus de George Călinescu. Aici începe publicarea impresiilor de călătorie în U.R.S.S., întreprinsă în acelaşi an, pe ruta Kiev-Moscova-Leningrad.
1947 — Apare ediţia a doua din Enigma Otiliei. Termină noua redactare la Opera lui Mihai Eminescu şi „Editura Fundaţiilor Regale” începe culegerea ei. Apare primul număr din noua serie a „Jurnalului literar”. Reîncepe să scrie cronica literară la „Naţiunea”, care-şi va înceta apariţia în 1949.
Scoate manualele de limba română pentru clasele I-III de gimnaziu şi pentru clasa a IV-a de liceu. Deschide cursul de la Facultatea de litere şi filozofie cu prelegerea Istoria ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică.
Moare Maria Călinescu, mama sa adoptivă.
1948 — Este ales deputat al Marii Adunări Naţionale în Circumscripţia electorală Brăila din partea Frontului Democraţiei Populare. Este ales membru activ al Secţiei literare a Academiei Române în locul lui Sextil Puşcariu. Apare ultimul număr din „Jurnalul literar”. Renunţă la cronica din „Naţiunea”. Moare mama sa naturală, Maria Vişan.
1949 — În ianuarie ţine ultimul curs la Facultatea de litere şi filozofie. Este detaşat la Institutul de istorie literară şi folclor. Apare volumul Kiev-Moscova-Leningrad. Este numit membru în Comitetul naţional jubiliar pentru sărbătorirea centenarului lui Mihai Eminescu, comitet condus de Mihail Sadoveanu.
1950 — Colaborează sporadic la „Flacăra”.
1951 — E încadrat director la Institutul de istorie literară şi folclor.
1952 — Ţine în sala Dalles conferinţa Caragiale despre alegerile din trecut în ţara noastră. Publică în „Contemporanul” nuvela Necunoscut. Publică în revista „Studii” articolul Al. Odobescu şi Rusia. Este ales membru în Comitetul pentru sărbătorirea centenarului Gogol. I se acordă medalia A cincea aniversare a proclamării R. P. R.
1953 — Apare romanul Bietul Ioanide. Apare manualul de Istoria literaturii române pentru clasa a VIII-a de un colectiv condus de George Călinescu. Călătoreşte în R. P.Chineză.
Apare nr. l al revistei „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”, buletinul anual al Institutului.
1954 — Cu aceiaşi colaboratori editează manualul Istoria literaturii române pentru clasa a IX-a.
Îngrijeşte şi prefaţează ediţia Opere de Ion Creangă. Apar litografiate, sub egida Institutului, monografiile Scriitori minori şi Nicolae Filimon.
Este numit directorul revistei „La Roumanie Nouvelle”, care va apărea până în 1958.
1955 — Apare volumul Am fost în China nouă. Apare litografiată la Institut monografia Gr. M. Alexandrescu. Apare în „Contemporanul”, pentru prima oară, Cronica optimistului.
1956 — Apar volumele Studii şi conferinţe, Trei nuvele, Enigma Otiliei, ediţia a III-a. Publică în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor” monografiile Nicolae Filimon şi Gr. M. Alexandrescu. Colaborează la revista „Steaua”.
Este ales membru în Comitetul Uniunii Scriitorilor. Intreprinde, împreună cu membri ai Institutului, o călătorie de studii prin ţară, pe urmele lui Goga, Slavici, Blaga.
1957 — Publică în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor” un capitol din noua versiune la Opera lui Mihai Eminescu. Revizuieşte documentaţia la Viaţa lui Mihai Eminescu.
Întreprinde călătorii de studii prin vechi oraşe româneşti. Organizează acasă spectacole cu scenetele Directorul nebun şi Irod, la care participă membri ai Institutului şi invitaţi.
1958 — Întreprinde călătorii de studii în Moldova şi Transilvania.
Organizează acasă spectacole cu Brezaia, Napoleon şi Fouche, Napoleon şi Sf. Elena, Ileana Flutureanca. Publică în „Contemporanul” un studiu despre Nicolae Labiş.
1959 — Apar ediţiile a IV-a şi a V-a din Enigma Otiliei, ca şi versiunea în limba franceză a cărţii. Apare în volum monografia Nicolae Filimon.
Se constituie colegiul redacţional pentru elaborarea tratatului de Istoria literaturii române, condus de George Călinescu.
Este sărbătorit în şedinţă solemnă de către Academia Română şi Uniunea Scriitorilor cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. I se acordă Ordinul Steaua Republicii, clasa a II-a.
Publică în „Gazeta Literară” un ciclu de poezii erotice. Merge la Praga pe itinerarul lui Nicolae Filimon. Organizează acasă un spectacol cu piesa Tragedia regelui Otakar şi a prinţului Dalibor.
1960 — Apare romanul Scrinul negru.
Este numit profesor onorific la catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de filologie a Universităţii din Bucureşti, unde are dreptul să ţină cursuri facultative de specialitate.
1961 — Apare ediţia definitivă la Enigma Otiliei, ca şi versiunea ei germană, scoasă la Berlin de Editura „Der Morgen”.
Călătoreşte în Franţa, la invitaţia lui Jean Louis Vigier, preşedintele grupului de prietenie franco-român din Senatul francez. Călătoreşte la Moscova. Este ales deputat al Marii Adunări Naţionale în Circumscripţia electorală nr. 24, din fostul raion Răcari.
1962 — Apare monografia Gr. M. Alexandrescu. Apare la Praga şi Vilnius Enigma Otiliei, iar la Varşovia Scrinul negru.
Este reales în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Iniţiază înfiinţarea unui Muzeu de istorie literară şi folclor al literaturii române, în sediul Institutului şi donează piesele care alcătuiesc fondul de bază.
Ţine un curs despre Eminescu la Facultatea de filologie a Universităţii din Bucureşti. Merge la Florenţa la Adunarea generală a Comunităţii europene a scriitorilor.
1963 — Apare volumul de versuri Lauda lucrurilor. Apare Scrinul negru, ediţia a doua. Ingrijeşte ediţia bilingvă, româno-franceză, la Operele lui Ion Creangă. Publică, în „Gazeta literară”, Tragedia regelui Otakar şi a prinţului Dalibor. Publică fragmente din piesa Ludovic al XIX-lea, fără a-şi destăinui paternitatea.
Merge la Modena pentru festivităţile dedicate celui de-al cincilea centenar al naşterii lui Pico della Mirandola.
1964 — Apare Viaţa lui Mihai Eminescu în ediţie definitivă. Apare tratatul de Istoria literaturii române vol. I, al cărui coordonator este.
Ţine la Sala Mică a Palatului comunicarea Eminescu poet naţional în cadrul Sesiunii ştiinţifice a Academiei şi Uniunii Scriitorilor, organizată cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.
Prezintă comunicarea Umanismul lui Creangă la Sesiunea jubiliară a Facultăţii de limba şi literatura română. Ţine la facultate cursul special despre Ion Creangă.
Este numit şef de catedră onorific şi conducător ştiinţific al cadrelor care doresc să obţină titlul de candidat în ştiinţe, specialitatea română. Primeşte Premiul de Stat pentru activitatea literară şi publicistică din ultimii ani.
Este internat la Sanatoriul Otopeni cu diagnosticul ciroză hepatică în noiembrie.
1965 — Apare, într-o formă revăzută, monografia Ion Creangă. Apare versiunea maghiară la Enigma Otiliei.
Este propus candidat la funcţia de deputat în Marea Adunare Naţională din partea Circumscripţiei electorale Răcari. Este ales din nou în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor.
Publică în „Contemporanul” versuri. Apare primul volum din ediţia de Opere de George Călinescu.
Apar volumele Vasile Alecsandri, Impresii asupra literaturii spaniole, Estetica basmului, Eminescu, Bietul Ioanide, Enigma Otiliei.
La 12 martie se stinge din viaţă.
George Călinescu rămâne în memoria culturii române o mare personalitate creatoare, dascăl, formator de opinii literare, promotor cultural și deschizător de drum în lumea literară a multor viitori scriitori.
Al.Florin Țene.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.624 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5