Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

George Istrate, profesorul-doctor de la Todirești-Vaslui, bilanțier-un realizat, la 80 de ani împliniți

Primit pentru publicare: 02 ian. 2017
Autor: Ion N. OPREA, Membru de Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 02 ian. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

George Istrate, profesorul-doctor de la Todirești-Vaslui, bilanțier-un realizat, la 80 de ani împliniți, deapănă amintiri. Răsfoindu-i-le, are și dânsul ofurile sale, ca fiecare…


“Când nu aveți ce face, adică niciodată, aruncați o privire fugară, măcar, peste paginile acestei cărți autobiografice a vrednicului dumneavoastră vasluian, prof. pre-universitar dr. George Istrate. Pentru el, Todireștii-Viișoara este ca pentru d-vs iubitul Priponești.

           Cu cele mai frumoase urări de bine din partea familiei Ana și Mihai Bejinaru, Câmpulung, 20 septembrie 2016, A-micul”, am citit scris de prietenul meu prof Mihai Bejinaru, bucovineanul, membru al Cenaclului literar la distanță, pe foia destinată autografelor, a cărții scrisă și semnată de George Istrate, “Amintiri la 80 de ani. De la plopul copilăriei pe plaiuri câpulungene”, Editura  Pre-Text din localitatea de domiciliu, 321 p., cu un “Cuvânt înainte”, de prof.George Andrieș, martie 2016.

Răscolitoare lucrarea, pornind de la faptul pe care autorul,  prefațatorul, expeditorul cărții, poate nu-l știu,  drumul de la Priponești la Gară sau de la Gară până în Dealul Ciușmelei, de când am făcut ochi, mereu, pe o  parte și alta, a fost plantat cu plopi, însoțitorii gândurilor mele, când frumoase, dar mai cu seamă înnourate, iar acum o lună-două, când am fost acasă, să mă reîntâlnesc și cu ei, i-am găsit ajunși scorburoși, parcă mai vechi ca mine, ori nu i-am mai găsit deloc,  erau dărâmați, unii cu tulpinile și crengile lor care-mi făceau cu mâna, parcă întrebându-mă, unde am umblat, de ce cei de la drumurile comunale sau  de la Primărie, nu i-au regenerat la timp, de ce n-au plantat alții în locul celor care, deși mai tineri, au soarta celor de la Viișoara sau Rafaila?!.

Despre George Istrate, unde un frate al lui a fost secretarul Primăriei acum vreo 40 de ani, mult mai târziu decât mine, când de pe aceeași funcție la județ, i-am vizitat locurile ca să-mi prezint argumentele ca satul Viișoara să se încadreze în structura administrativ-teritorială a viitorul județ Vaslui din 1968, iar ulterior, în 2010, în Vaslui itinerarii. Vol. III, p.358, am scris cuvinte de apreciere și la adresa intelectualilor de acolo. În special despre prof. dr. George Istrate,cu fotografia sa, p.373-375.

Structurată pe mai multe capitole, cartea cu amintirile lui George Istrate, bogat ilustrată, cuprinde în partea întâi, descrierea satului natal, are relatări despre familia cea mare a lui – bunici, părinți, frații și alianțele, întreg arborele genealogic, apoi cum au decurs anii de școală, Școala din Viișoara, anii de Liceu la “Costache Negruzzi”, cu Internatul lui, studiile  la Universitatea ieșeană, cu practica studențească, cu timpul destinat a ceea ce naratorul numește “armata studențească”.  În  această  parte a cărții cititorul se întâlnește cu ceea ce aflase de la scriitorul Liviu Rebreanu că Viața omului are prețuirea ei numai atunci când fiecare avem și urmărim un ideal. Evocând diferite episoade și momente trăite, ne face să fim părtași prin aducerile noastre aminte de toți anii de școală, de plopul copilăriei dar și de stejarul Unirii de la Rafaila, cu legendele lor, de monumentul peisagistic – laleaua neagră din spațiul vasluian, de localitatea ai cărei administratori de astăzi  i-au decernat titlul de Cetățean de onoare. Amintindu-ne profesorii pe care i-a avut, le subliniază meritele, nu uită să spună că datorită unora dintre ei are diploma și titlul de doctor în biologie (prof. dr. docent Mihai Constantineanu).

Detaliindu-și preocupările și reușitele, a fost diriginte al claselor, dar și părintele elevilor, bun coleg cu cine  a trebuit.”Ca profesor la unica mea școală, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, am avut ca model, un coleg ideal, profesorul de biologie  Mihai Bejinaru, specialist foarte bun, metodist cu rară vocație, intelectual cu un înalt orizont și un rezervor nesecat de idei și inițiative, exigent și corect, amabil și colegial, vorbitor înzestrat și „cu priză” în toate ipostazele.

„Conu Mișu” rămâne pentru mine o emblemă și un simbol, care mi-au marcat evoluția. Multe am învățat de la acest exemplar coleg”, scrie profesorul Istrate, p.98

În Amintiri la 80 de ani sunt dezvăluite în următoarele părți ale volumului, patru la număr, și pasiunile – colecționarea de timbre filatelice, cravate, documente rare, numismatică, activitatea de fotografiat, călătoriile -, deliciile sale umoristice, cu interes și pentru caricatură și activitatea gazetărească, evidențierea mesajelor recepționate de la elevi și colegi, mai ales cu ocazia revederilor, recunoștința sa pentru facerea de bine, distincțiile oficiale pe care le-a primit, un adevărat album personal și colectiv.

…„Mi se perindă în memorie neuitatele călătorii împreună cu soția, de-a lungul și de-a latul țării, și pe meleaguri europene: La Moscova,  Kiev, Tibilisi și Suhumi, la Gotha, Leipzig și Drezda, la „Nisipurile de Aur” din Bulgaria, în Spania și în inima sorei noastre dragi de peste Prut, la Ghișinău, la manifestările științifice internaționale, în vizite și excursii turistice, cu amintiri  multe și frumoase”, scrie autorul în Cuvântul final.

„Orice capitol sau episod, susține domnul profesor George Andrieș, îl poate atrage pe cititor. Cititorul va descoperi episoade și pagini de inedit și atractivitate, momente de trăiri profunde, de nostalgii și bucurii de credință în Dumnezeu,  de aspirație realistă și de fericire la 80 de ani”.  

“Mulțumit că duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare”, ca la Viișoara mama sa, soția și-a îndreptat pașii către biserică sau privirea, gândul cu inima către altarul casei, am reținut propria mărturisire din autobiografia – carte zidită pentru familie, colegi, prieteni și pentru cei pe care i-a crescut și educat, „- eu merg rar la biserică, mă rog acasă, la icoana cu candela mereu aprinsă”, spuse în care, vă spun și eu, îl văd pe tata, țăranul român, care a făcut și săvârșise asemenea gesturi mari, pilde pentru copii săi, de când se știe.

„Avem și cărți religioase pentru lectură, cugetare și rugă, Noul Testament, Rugăciuni, Visul și Prohodul Maicii Domnului”, exemplifică profesorul, reamintindu-mi că părinții mei, țărani și ei, nu numai că nu au știut prea multă carte, ca și mulți alții, asemănător lor, dar nouă ne-au lipsit cărțile enumerate, inclusiv, mie, până, hei, mult, încoace.

De aceea, găsesc foarte bine plasate, originalele sale cugetări despre marile satisfacții redate, cum sunt acestea: am profesat o meserie nobila și frumoasă, am instruit și educat, 43 de generații, am rămas fidel sută la sută Liceului Militar, am cunoscut, ca cercetător, direct și prin corespondență oameni de știință din țară și din lume; despre irezistibilele plăceri – Trăiește clipa!, extazul trăit pentru orice idee nouă, gluma cu poantă și antrenul, purtarea și aprecierea unei haine frumoase și asortate, ținuta decentă și elegantă, dansul în gama lui multiplă; regretele profunde devenite prea târzii,  gândurile și spusele la mânie, că nu a fost mai bun cu cei răi, că n-a ținut seama de toate sfaturile înțelepte primite, că nu a făcut și mai mult pentru sine, familie, școală, știință și societate, că a ajuns prea repede unde a ajuns; unde a ajuns cu dorințele și iluziile sale: să fie ajutat de Dumnezeu mai ales când îi va fi cel mai greu, trăirea îndelungată să-i fie zâmbet pe buze, speranță în suflet, câștigul din viață să nu-i fie pierdere după moarte, cartea sa de AMINTIRI oferită tuturor să aibă succesul așteptat, și ca ultimă și mare iluzie, să fie sau să devină Nemuritorul.

Scrisă într-un stil simplu, confesiv și revelator, limpede și cursiv, cum spune George Andrieș, cu bătaie destul de lungă, încât să repună în pagini și relieful și atmosfera nu numai de la Viișoara și Priponești, cum a sugerat Mihai Bejinaru, cartea cu Amintiri la 80 de ani m-a înduioșat și am spus răspicat chiar din titlu, George Istrate care a făcut atâtea bune, cu reușite în viață pentru creșterea și educarea a 43 de generații de copii și adolescenți, ajuns la anii de pensie, ca mai fiecare om, are și dânsul ofurile sale. Nu singur, împreună cu Doamna sa, Doina.

Argument ale celor de mai sus, recomand cititorilor să citească și să privească paginile 156-165, despre Roxana…

 2 ianuarie 2017

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5