Primit pentru publicare: 31 oct. 2017
Autor: Marin IFRIM
CRONICĂ LITERARĂ
Publicat: 01 NOV. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Gina Zaharia, poeta orașului Buzău, o conștiință a timpului…

   În Buzău, literatura autentică e reprezentată de două domnițe frumoase: Gina Zaharia și Mihaela Roxana Boboc. Celelalte scriitoare, precum Elena Radu, Lucille Iona (Maica Lucia), Valeria Manta Tăicuțu etc., au deja un statut al lor bine definit. Trec peste amănunte care țin mai mult de polițe literare și mai puțin de lucrurile clare și simple din păienjenișul unui literaturi aflate mai mereu în expansiune. Gina Zaharia și Mihaela Roxana Boboc sunt într-o evoluție artistică foarte rapidă. Carte după carte, care mai de care mai surprinzătoare. Cele două poete se află într-o ascensiune intimidantă. Într-o zi, recent, m-am întâlnit cu șoțul Ginei Zaharia, un om cu o noblețe a chipului greu de descris, un suflet rar. I-am zis câteva cuvinte despre scrisul soției sale. Pur și simplu, domnul Marian Zaharia, era încântat și mulțumit de parcă tot succesul literar al soției i se cuvenea și dumnealui. Și cam așa e. Rar întâlnești un om, un soț, care să investească suflet în preocupările literare ale consoartei. Ne-am obișnuit cu ideea că locul femeii ar fi la bucătărie, la cratiță. Da de unde! În fine, să trecem la poezia Ginei Zaharia. Am prin casă, într-o dezordine organizată, toate cărțile acestei autoare foarte tenace și foarte consistentă în discurs. La întâmplare, am dat ochii cu volumul ”Nomade”, apărut în 2016, la Editura ”Omega”, în condiții grafice deosebite. Pe ultima copertă, unul dintre cei mai abilitați critici literari, poate chiar singurul critic literar cu opinie calificată și cu un discernământ de judecător liber, Daniel Cristea-Enache, precizează: ”Gina Zaharia scrie o poezie sentimentală și în același timp meditativă, în care lumea este redusă la câteva elemente simbolice, iar viața – la o sumă de experiențe care trebuie transfigurate. Toate cele au nevoie de o semnificație, iar poeta este pregătită să le-o confere”. Nu-l pot contrazice pe distinsul critic literar, chiar dacă aș  fi preferat din partea domniei sale cuvinte ceva mai calde. Să zicem că un critic literar e rece de la natură. Eu, subiectiv din fire, văd poezia Ginei Zaharia altfel. Precum un foc de artificii în mijlocul și deasupra unei sărbători literare motivate. E vorba despre versuri incendiare, literă cu literă, cuvânt lângă cuvânt, care te duc cu gândul unde nici nu te aștepți, într-un templu spiritual curat și bine mobilat: ”poate ai călătorit în zona crepusculară/ai legat simboluri de linia vieții/ai schimbat diamante pe suveniruri ușoare/sau ruleta s-a oprit de două ori/cu fața la tine/aveai bagajul făcut serile ți le petreceai la o singură masă/pariez că au trecut pe acolo roiuri înțelepte/repetați după mine le-ai zis/mâinile tale sunt la mine//au înțeles cât să lase impresia că ceva s-a schimbat/poate regia în care ai trimis camarazi de onoare/să întoarcă păianjenii din deșert/într-o imagine forfecată/ne-a fost dat să ascundem urcușul sub pași/și coborâșul în sân/din când în când ne oprim inversând rolul/ce bine că-mi poți continua gândul/du-l departe leagă-l de cer împarte-l necredincioșilor/niciodată nu poate fi hoț/cu nicăieri//ultima dată am fixat ora pe ceasuri platonice/efect incandescent rebel ca aerul pădurii/așa se explică de ce punctele cardinale ne-au legat/în cutremure solare/câteva secunde după miezul nopții/încă mai aduci martori să decriptezi/ faptul divers”(”Cutremure solare”, pag. 48). Rămâi fără cuvinte, cum se spune, respirând asemenea execuții lirice. Gina Zaharia este o poetă cu o maturitate mult peste vârsta sa biologică. Scrie poezie ca și cum ar da lecții de gratitudine existențială. Schimbă ”statutul” femeii. Am un motiv solid de a mă bucura. Îmi aduc aminte cum, în urmă cu niște ani, i-am girat debutul acestei doamne a literaturii buzoiene și nu numai. N-aș zice că sunt mândru ca să nu pic în păcat. Sunt impresionat. Am avut dreptate. Lăcrimez. Sunt cu conștiința împăcată. Gina Zaharia este ceea ce toți vrem să fim: o conștiință a timpului nostru. O aștept și cu alte cărți.