Glasul mărţişorului în ţara pădurilor de fag
Gruia Cojocaru

Mi-am făcut deja un un obicei din a fi alături de fraţii din Bucovina de Nord la sărbătorile care le pigmenteză existenţa. Nu merg din snobism ori pentru a epata, nici pentru vreun avantaj oarecare, ci din nevoia – dezinteresat croită în lăuntrul meu – de a contribui la recuperarea şi întregirea spaţiului cultural al românilor de pretutindeni.
Aşa se face că, împreună cu jurnalistul Gabriel Balaşa, am dat curs invitaţiei poetului Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească ,,Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, reprezentând şi în acest an judeţul Botoşani la a XVIII-a ediţie a sărbătorii ,,Mărţişor”, din 4 martie 2012, eveniment desfăşurat în aula Palatului Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi. Şi pentru că nu puteam reduce întâlnirea cu reprezentanţii minorităţii româneşti din Ucraina doar la salutări şi strângeri de mână, am încercat să mobilizez o serie de cadre didactice din judeţele Botoşani şi Suceava la o acţiune de donaţie de mărţişoare şi felicitări, lucrate manual în tehnici diferite, pentru românii nord-bucovineni. Am găsit, iniţial, receptivitate la colegii mei din Şcoala ,,Constantin Tincu” Lişna-Suharău – prin efortul creativ al profesorilor Doina Iordache, Ana-Maria Apostol, Marta Patape, Nadia Sabotnicu, Constantin Iordache, Mihaela Enachi, Vasile Savin şi Alina Cojocaru – şi la cadrele didactice de la Grădiniţa Lişna, unde profesoarele Alina Chiroced şi Ana Roşca-Neamţu au impresionat prin ingeniozitatea creaţiilor realizate. Deşi refuzat apoi de o serie de confraţi din câteva şcoli botoşănene, am descoperit la Şcoala Nr. 8 ,,Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, la sfârşit de februarie, oameni sensibili la nevoile şi aspiraţiile românilor din Bucovina de Nord. Contribuţia lor generoasă, unde rafinamentul felicitărilor şi mărţişoarelor confecţionate poartă amprenta artei, mă determină să dezvălui numele acestor excelenţi maeştri ai catedrei: DanielaIonescu, Rodica Manole, Silvia Cherciuc, Rodica Olaru, Elena Dumitriu, Adina Clisu, Valerica Vlăescu şi directorul Valerian Vlăescu. De asemenea, e de salutat în acţiunea de donaţie implicarea profesorului Corneliu Drescanu de la Şcoala ,,Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa-Ibăneşti, precum şi cea a învăţătoarei Otilia Crupenschi de la Şcoala Cristineşti, ale căror lucrări au fost apreciate pentru originalitate şi valoarea estetică, fapt relevat pe scena palatului de omul de cultură Vasile Bâcu, care, în acelaşi timp, a remarcat şi simbolurile primăverii ce i le-am oferit în numele a două cadre didactice sucevene, aparţinând Şcolii din Valea Moldovei – profesoara Mihaela Danilov şi directorul Elena Geamăn –, care au ţinut, astfel, să trimită gândul lor bun pentru românii nord-bucovineni.
Împreună cu o serie de elevi din instituţiilor menţionate, am confecţionat 450 de mărţişoare şi 150 de felicitări, pe care le-am oferit artiştilor care – pe durata a mai bine de şase ore, fără nicio pauză – au evoluat pe scena palatului, într-un spectacol de muzică populară în care au evoluat 37 de ansambluri, grupuri etnofolclorice, coruri şi orchestre din toată regiunea Bucovinei.
Totuşi, din altă perspectivă, pe cititorul care n-a stăbătut vreodată Codrii Cosminului şi n-a mers la Cernăuţi, pe urmele lui Eminescu, pentru a înţelege cum fiinţează astăzi minoritatea românească – într-un context geopolitic complet diferit de realităţile premergătoare anilor 1774 ori 1940 – e greu să-l convingi că o astfel de manifestare a ieşit de sub cupola festivismului sau kitsh-ului. Vin însă cu un argument: dacă Tatiana Popa- Consulul General al României la Cernăuţi, Aurica Bojescu- consilierul deputatului Ion Popescu din Rada Supremă a Ucrainei, Ivan Petruseac- preşedintele Direcţiei de Cultură din cadrul Administraţiei Regionale de Stat sau Valeriu Ungureanu- reprezentantul Consiliului Regional Cernăuţi, ar fi putut rezista până la sfârşitul acestui maraton din raţiuni lesne de înţeles, dacă ne gândim că mass-media a surprins cu meticulozitate fiecare detaliu, spectatorii nu puteau fi încorsetaţi de vreun eventual calcul! Sala de 700 de locuri – includ şi spaţiul impozantelor balcoane – a rămas însă neîncăpătoare până la final, pentru că ziua s-a consumat sub semnul autenticului străvechii arte populare româneşti !
Deja familiarizat cu eternizarea spectacolelor populare de la Cernăuţi, am căutat să surprind semnificaţia sărbătorii bucovinene, ieşind atât din tiparele legendei, ale purităţii şi renaşterii pe care la început de primăvară le invocăm, cât şi din cele ale comercialului, care defineşte societatea postmodernistă, deoarece în ţara pădurilor de fag mărţişorul e trăit în alte coordonate. Care? Daniela Bâcu, prezentatoarea spectacolului, le-a dezvăluit candid: ,,mărţişorul înseamnă istorie şi demnitate naţională, înseamnă codru, doină şi dor; în el e Mioriţa, Eminescu, Creangă şi Limba Română; e însuşi poporul român!” Iar artiştii de pe scenă au exprimat subtil, cu nobleţe faptul că, prin păstrarea, conservarea, potenţarea şi revelarea zestrei spirituale româneşti spargem frontierele de orice tip, pentru că – nu-i aşa? – ,,inima nu are niciun fel de graniţe”, după cum îmi mărturisea, la final, profesorul universitar Ilie Popescu din Cernăuţi.
A trece în revistă pe cei care, de pe scena palatului, alături de omul de spirit Vasile Bâcu – organizatorul evenimentului iniţiat de Societatea pentru Cultură Românească ,,Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi – au trimis raze de soare în sufletul spectatorilor ar fi un demers aproape banal, când internetul dispune de argumentele dezvăluirii întregului spectacol. Două aspecte mi se par interesante: pe de o parte includerea unui mare număr de elevi în arhitectura evenimentului, în ansambluri populare cu nimic mai prejos decât consacratul cor ,,Dragoş Vodă” din Cernăuţi, ori ansamblul ,,Ciobănaşul” din Rădăuţi, excelent coordonat de Dumitru Pomohaci, şi, pe de altă parte, participarea unui ansamblu popular ucrainean, a unui cor polonez – ,,Eho Prutu” – şi a unei formaţii de dansuri evreieşti. Dacă în primul caz, prin copiii talentaţi, putem vorbi de un consistent rezervor de românism în nordul Bucovinei, în celălalt, întrucât pentru întâia oară la această sărbătoare tradiţională românească participă, pe scenă, reprezentanţii majoritarilor – ucrainenii –, dar şi ai unor minorităţi naţionale observăm că, în Ucraina, e loc pentru toţi.
Astfel, Cernăuţiul mi s-a dezvăluit pentru o clipă ca un veritabil mozaic de civilizaţii, care se întrepătrund dar au puterea de a-şi păstra specificul tradiţional, iar de la care noi, românii din lăuntrul graniţelor, avem de învăţat lecţia răbdării şi a sacrificiului asumat cu demnitate, în această existenţă care, într-un fel sau altul, ne risipeşte destinul!