• Mi-e dat să-mi rostesc gândurile
• să visez
• în Limba Română,
• fiecare cuvânt un fagure,
• ca mierea luminii în degetarul macilor,
• ca vârsta arborilor în cercuri,
• în fiecare din ele trudeşte un străbun,
• veghează o baladă.
• .
• Patria Limbii Române e Istoria
• acestor plaiuri păscute de Mioriţa,
• modelate de doine
• şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit
• cu grijă
• la izvoarele dorului.
• Ea nu poate fi mutată,
• cum nu se poate înstrăina fântâna
• de izvoare.
• .
• Am spart coaja de nucă
• a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
• de bine , dulci ca mierea,de ducă
• şi ură,
• avea gust de zgură
• dar şi de păcat,
• simţeam eminesciană vibraţie,
• înţelepciunea lui Pann din gură în gură
• era în sămânţa gata de germinaţie.
• .
• Am spart coaja seminţei cuvântului
• şi-am dat peste altă sămânţă,
• un alt înţeles, o altă cărare,
• o altă speranţă,
• o clanţă
• pentru o altă,
• o altă…
• până rămâne
• măduva Limbii Române.
• .
• În fiecare cuvânt e un oier,
• un ţăran
• care face holda să cânte
• imnurile acestui pământ
• scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente
• ale brazdelor.
• .
• Rostiţi un cuvânt în limba noastră
• şi veţi simţi
• şi gustul mierii
• şi vânturile veacurilor
• şi mirosul câmpiilor.
• .
• Rostiţi un cuvânt în Limba Română
• şi veţi auzi
• mângâierile mamei
• şi vorbele tatei grele ca piatra
• din temelia casei.
• .
• Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului
• şi veţi vedea cum trec cuvintele
• din hrisoave în versurile eminesciene
• precum ploaia în rădăcini.
• Aceasta este eternitatea ei,
• gloria ei
• de a fi mereu
• ca frunzele pe o cetină seculară.
• II
• Patria îmi este Limba ce o vorbesc
• pe care am supto de la mama
• cu ochii blânzi
• ca Mioriţa.
• Când îmi aplec urechea de sânul pământului
• aud lucrînd Meşterul Manole
•  ce, încă, modelează ţara
• pe care o numim
• Limba Română.
• .
• De bat la porţile cerului
• şi iau o cană de lut
• cu apă
• simt sufletul izvoarelor
• din adâncurile munţilor
• acolo unde inimile rămân
• pe oale de Horez.
• .
• De iau în palme un bulgăre
• din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat
• lutul îmi seamănă.
• Poate-s oasele străbunilor mei
• ceva din înţeleptul suflet respirând
• în conturul măsurat.
• Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte
• şi-l pipăi simţindu-i respiraţia
• în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul
• cu străluciri solare.
• .
• Când mănânc pâinea,urcă până la mine
• neamurile noastre toate,
• seva înţelepciunii
• adusă până la noi
• de limba ce o vorbesc.
• .

Al.Florin ŢENE