Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Greeruşa din poemele lui Blaga, aşa este intitulată partea referitoare la cei doi, Blaga şi Elena Daniello din volumul  „Cherchez la Femme!” de Paula Romanescu, membră a Cenaclului nostru

Greeruşa din poemele lui Blaga, aşa este intitulată partea referitoare la cei doi, Blaga şi Elena Daniello din volumul  „Cherchez la Femme!” de Paula Romanescu, membră a Cenaclului nostru

Una dintre cele mai frumoase poezii scrise de Blaga, „Risipei se dedă florarul”, a fost scrisă în 1951, în luna mai de către Lucian Blaga, în urma unei plimbări prin grădina botanică împreună cu Elena, arată scriitoarea Fenia Driva . Cei doi au stat pe banca din apropierea sălciilor înflorite şi dintr-un plop se cernea polenul bogat, în preajma lor: „Ne-om aminti cândva târziu / de-această întâmplare simplă /de-această bancă unde stăm /tâmplă fierbinte lângă tâmplă /visând, întrezărim prin doruri /latente pulberi aurii /păduri ce ar putea să fie /şi niciodată nu vor fi”.

            Despre relaţia cu Elena Daniello vorbeşte chiar Dorli Blaga, în articolul Martei Petreu, “Conversaţii cu… Dorli Blaga”,publicat în Apostrof, anul XII bis, nr. 11 (150), 2002.

                       „Dragă Doamnă Daniello, mă gândesc cu multă plăcere la cele câteva zile petrecute la Gura-Râului. Regret că n-am putut să mai stau o zi spre a-l întâlni şi pe domnul Daniello. Codul muncii nu glumeşte! Şi luna nu are 31 de zile, ci numai 30! A fost totuşi timpul să plec, căci la Sibiu Dorli mă aştepta bolnavă. A păţit cam ce a păţit Rodica. Ispitele necoapte ale sfârşitului de iulie. Vă urez din toată inima vacanţă lungă şi liniştită şi meritată. Şi cel puţin 4 kg. În plus, care să vă scoată din categoria «pană». Aceeaşi urare magică pentru Ionel, Rodica, dacă vrea, poate să rămână cu status quo ante. Iar dlui Daniello îi doresc o reducţie (echivalentă celor 4 kg despre care vorbeam mai sus), prin părţile neesenţiale. Sărut mânile, L. Blaga”. Adresa de pe plic: „Dnei dr. Elena Daniello la domnişoara Marioara Manta, Gura Râului, p.u. Orlat, jud.Sibiu”, Cluj,august, 1950, este dată pe care o poartă scrisoarea lui Lucian Blaga care datează din perioada când cocheta şi cu dr. Livia Armeanu.

             “Doamna Daniello era foarte posesivă şi îl controla (…) Eu aveam vreo 16-20 ani… Eram pacienta ei. Şi îmi plăcea. Şi vărul meu Liciniu i-a fost pacient. Era fantastic de îngrijită. Aşa, respira curăţenia prin toţi porii. Şi tot ce punea pe ea era foarte bine făcut, foarte bun calitativ, nu era excentrică, de bun gust, dar nu avea şic. Nu avea. Se întâmplă la unele femei. Şi ştiu că Tata îmi spunea – eram adolescentă – că pentru o femeie e mai important să fie foarte îngrijită decât frumoasă. Bine fardată. Şi nişte mâini – dacă-mi lucra în gură, îmi făcea un tratament pentru gingii, mă uitam la mâinile ei… Eram un copil care nu ştia prea multe despre sex. […] Totuşi, cum mi-a trăznit mie în cap că are nişte mâini foarte «sexuale» şi că poate face orice cu un bărbat? Nu-şi făcea unghiile. Erau foarte îngrijite, dar nu erau date cu lac. Aveau ceva mâinile ei. Mâini foarte îndemânatice”, spune şi Dorli.Ea avea să fie „greeruşa”, din poemele lui Blaga, spune Paula Romanescu, entuziastă, ca de o mare descoperire, depozitara unui bogat fond de manuscrise ale acestuia, inspiratoarea şi copiatoarea grijulie a operei poetului, când publicarea scrisului acestuia era interzisă de satrapii roşii ai  timpului bezmetic, care urmăreau anihilarea a tot ce însemnamarea cultură rmânească, ajutându-l  nu numai cât a fost în viaţă, ci şi după ce se va muta în umbră, 6 mai 1961, ziua lui de naştere.  Şi, când, tocmai  „greeruşa” se gândea că ar cam trebui să lase pe seama altora nobila ei veghere, asupra operei poetului, din întâmplare i.a ieşit în cale o altă scormonitoare, scriitoarea sibiancă Anca Sîrghie. „Era în anul 1996, în aula Bibliotecii Universitare din  Cluj, unde se desfăşurau Zilele Festivalului Internaţional  „Lucian Blaga”, ediţia a VI-a,  6-9 mai, Anca Sîrghie tocmai îşi încheiase comunicarea Lucian Blaga şi destinul universitar al lui Constantin Noica  , când,  reîntoarsă în sală, a simţit o atingere de mână şi un glas i-a şoptit „pentru mine a scris poetul Din amintiri beau cu nesaţiu/Bocca del Rio-  rană în spaţíu…

              Bun prilej ca poeta şi cometatoarea, relatatoarea, autoarea volumului „Cherchez la Famme!”,  Paula Romanescu, să ne-o prezinte cu toată sensibilitatea pe greeruşa, ajunsă la vârsta înţelepciunii: „Glasul era al unei bătrânele firave cu, înscrisă în ridurile subţiri al chipului, căldura unui zâmbet inconfundabil. Zâmbet era  toată fiinţa ei…  Aceasta era Elena Daniello care, la cei 86 de ani pe care îi avea atunci, păstra în privire întreaga lumină de care-i era plin sufletul, fiindcă fusese, iată (pentru a câta oară!), la întâlnire cu iubirea ei cea mare / Poetul…”

             Două femei despărţite de zeci de ani de viaţă,  Elena Daniello, terorizată de fărădelegile urii faţă de om din obsedantul deceniu şi de mai apoi, Ana Sîrghie, formată intelectual (elevă, studentă, profesoară) , născută în 1944, crescută după „perceptele” aceleiaşi politici „pătrunse” de „grija faţă de formarea omului nou”, ambele intuind perfect bezmeticia timpului şi regăsindu-se într-un tărziu pe coordonatele adevăratelor valori morale, din ziua aceea ele începând lungile şi uluitoarele dialoguri asupra a ce rămăsese de la Blaga pentru muza lui, ca să se păstreze ca mărturii a ce fusese între cei doi, cuvântul şi versul fiind  „un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea”, cum spune doamna Paula, să mă scuze pentru împrumutul, sigur nepotrivit,  la care am recurs.

          Elena Daniello, întâlnind-o pe mai tânăra-i cu care va deveni prietenă,  simte nevoia  să i se confeseze, punând astfel capăt celor mai bine de trei decenii de tăinuire a iubirii care s-a înfiripat în sufletul ei pentru marele poet. Astfel, în prima parte a cărţii, eroina acestui veritabil roman de dragoste îşi mărturiseşte profundele sentimente care i-au umplut sufletul şi viaţa în perioada 1950–1961, deci mai bine de zece ani grei dar frumoşi,când poetul a fost cel mai obidit,  trăiţi, totuşi, tainic,  ca într-un vis de fericire deplină. Peste principiile morale, peste realitatea vieţii, iubirea dintre Elena Daniello şi poetul Lucian Blaga înregistrează sensul marilor iubiri roditoare de creaţii unice, fundamentale, precum cea dintre Dante şi Beatrice, Faust şi Margareta, la care trimit chiar şi unele din versurile  astfel inspirate, sau cum  a fost  legat  Mihai Eminescu de Veronica Micle, de Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu când, pentru grija de limba română, visau împreună să alcătuiască un dicţionar al ei…

          Cartea scriitoarei Anca Sîrghie intitulată „Lucian Blaga şi ultima lui muză” (Editura Technomedia, Sibiu, 2015),reprezintă o cercetare şi o încununare  fericită a prezentării marii personalităţi care a fost şi este omul, poetul, filosoful născut în  Lancrămul Sebeşului, răsplătită, altă fericire,  cu Premiul “Octavian Goga”, decernat de filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România. În ea este descris Lancrămul,  oraşul de refugiu al poetului împreună cu Universitatea clujeană” Regele Ferdinand” , Sibiul, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, opera literară a scriitorului, dar când a cunoscut-o pe Elena Daniello, „ultima muză” a poetului, a completat-o, ca un privilegiu, cu multe din poemele lui, închinate ei, din ultima perioadă a vieţii lui, la care ea ţinuse atât de mult. Din cartea Ancăi Sîrghie aflăm şi cum a luat naştere, la îndemnul Elenei, romanul autobiografic „Luntrea lui Caron”, iniţial intitulat „Robie cerească, Robie pământească”, pentru ca printr-o asemenea proză memorialistică poetul să-şi facă înţeleasă personalitatea  pentru marea masă a cititorilor avizi de cunoaşterea şi înţelegerea poetului.

               Conceput după patru ani de la trecerea în eternitate a Elenei Daniello, de fapt conducătoarea primelor două trepte ale dialogurilor  din volum, autoarea, rămasă singură,  îşi derulează propriul  interviu imaginar la Sibiu, în decembrie 2014 şi folosind  pasaje din  „Luntrea lui Caron”, răspuns la unele întrebări gândite de autoare cu scopul sondării opiniei poetului, fac  din dialog  reliefarea  unor aspecte esenţiale şi impresionante semnalate de însuşi Blaga, idei profunde şi substanţiale privind procesul de creaţie, semnificaţia artei, iubirea ca esenţă a inspiraţiei, a valorificării harului lui poetic „Creaţia şi iubirea sunt pasiuni care se leagă şi se condiţionează reciproc… îşi dispută întâietatea… pentru alcătuirea unui sens în viaţă. E un semn de feminitate să pui accent suprem pe iubire şi un semn de bărbăţie să-l pui pe creaţie” , spune Lucian Blaga în  „Elanul insulei”, p. 160.

            Faptul că între poet şi medicul lui stomatolog Elena Daniello s-a închegat o prietenie fructuoasă a  permis  autoarei, Anca Sîrghie, să pătrundă în universul vieţii spirituale şi afective a poetului, să descopere substratul emoţional care a alimentat poezia acestuia, scriind în  „Vedenie dantescă”:Să uit că suntem robii negrei ere,/să uit de jale, cazne şi tenebre/din  inimă, de tot ce crunt în  preajmă e.//Zboară doi fluturi, două giuvaiere,/peste oraş purtaţi de-o adiere./Închis în ăst infern terestru de n-aş fi/îndrăgostiţii fluturi nu mi-ar aminti/de alţii, de Francesca de la Rimini,/ de Paollo, cari au fost purtaţi şi ei cândva/de-un vânt prin Iad şi de-o beţie-asemenea.

            Scria poetul cu gândul la ce iubea: Sonata Lunii de Beethoven/e însăşi luna coborâtă pe pământ/Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:/luna ce umblă prin păduri,/prin rouă-albastră şi prin flori de crini,/şi-alcătuieşte din lumini/oare şi din dulce vânt,/Ofelii, Margarete, Beatrice//Printre acestea te alegi şi tu/ca o parte din sonată/ce încă niciodată nu a fost cântată.

               Mai direct pentru greeruşa lui: Greu e totul, timpul, pasul,/Greu-i purcederea, popasul./Grele-s pulberea şi duhul,/greu pe umeri chiar văzduhul.//Greul cel mai greu, mai mare,/fiva capătul de cale./Să mă-mpace cu sfârşitul/ cântă-n vatră greeruşa:/Mai uşoară  ca viaţa/e cenuşa, e cenuşa…

          Ori: Ţi se duce, dragă, duce,fără voie zvonul, vestea./Vină n-am că-ţi sunt de aur/drumul, umbra şi povestea.(…)/ Vină n-am că  mi-e cuvântul/mai vrăjit decât al mării./Dacă mi-ai intrat în cântec/parte faci din visul ţării. (Drum în lumină).

             Dealtfel, critica de întâmpinare va şi reţine şi consemna, mai toate lucrările poetului, mai cu seamă cele din ultimul deceniu de activitate şi prietenie sunt dedicate duios şi statornic Elenei, gest pe care îl menţionează şi universitara ca slavă adusă profesorului ei:  “Fii lângă mine. Că-n mine ești cu putere de nerostit. Și cu aceasta “Faust I” e gata. Poemul în românește e al tău. Îmi dai voie să te sărut?”, cuvinte  notate pe foaia de titlu a capodoperei goetheene traduse de Blaga, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase dedicații scrise în întreaga literatură română.

            În poeme precum „Primăvara”, „Descântec”,”Cântecul focului”, „Boca del Rio”, adevărate capodopere, imaginea iubitei este inconfundabilă, chipul Elenei, o „pădureancă”,  cum este răsfăţată, oare pentru a câta oară, iarăşi şi iarăşi, ca să rămână în veşnicie prin aceea că însăşi titlul uneia este scris clar, să se ştie, Pădureanca! Devenită “pădureancă” sau „greieruşă”, ea se regăseşte alături de iubitul ei într-o „lume frustă, a sălbăticiunilor”, unde „Într-o podgorie stropită vânăt/ să ne întâmpine o piersică pe creangă/ ca un păcat de aur, toamna, pe dogoare.” („Andante”).

          Relaţia Blga-Elena, înuşi poetul o vede ca o permanenţă, aceasă iubire târzie este motivată ca o revelaţie, „Aceasta e-nu bătrâneţea, ci adolescenţa triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea” (p. 37), atitudine care, pentru mine, ca cititor, mă întoarce la ce scrisese poetul referitor la Francescă da Rimini, soţia nefericită a italianului Gianciotto, fiul cel mare, duce da Rimini, un dizgraţios, ajunsă să se culce cu cumnatul ei, frumosul Paulo Malatesta, fratele mai mic al soţului ei, deşi era mamaa doi copiii, singura-i justificare fiind aceea că, ce mai, era îndrăgăstită!

         De la o îndrăgostită ca Elena  Daniello avea să afle autoarea ceea ce este şi va rămâne cartea de succes Lucian Blaga şi ultima lui Muză, păcat că tiparul, S.C.Tiparg S.A. Curtea de Argeş nu a încleiat-o după poruncă (lucru de porunceală,cum se spune la mine la Priponeşti pentru ceva destinat trăiniciei) adică i se împrăştie prea curând foile. Păcat1

Ion N. Oprea, Iaşi, 6 aprilie,  2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5