Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Cherchez la Femme! Este cartea care îl prezintă pe Lucian Blaga nu numai ca om de cultură, filosof, diplomat, profesor, academician, ci şi îndrăgostit

Primit pentru publicare: 06 Apr. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Membru fondator de onoare al Revistei Lucefărul
Publicat: 07 Apr. 2020
© Ion N. Oprera, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Cherchez la Femme! Este cartea care îl prezintă pe Lucian Blaga nu numai ca om de cultură, filosof, diplomat, profesor, academician, ci şi îndrăgostit

        I-a fost dat poetului ivit la lumină în Lancrămul de lângă Sebeş, 1895-1961, cel sat de lacrimi fără leac, să cunoască  încă din  anii tinereţii celebritatea. I s–a recunoscut, şi nu de oricine, ci chiar  de Sextil Puşcariu, de la prima apariţie în volum a Poemelor luminii, talentul de poet dublat de filosof, mai apoi, în anii  deplinei maturităţi, Lucian Blaga a fost diplomat, profesor universitar, academician, ca după instaurarea puterii politice de sorginte sovietică în România să fie marginalizat, scrie  Paula Romanescu în volumul „Cherchez la Famme!”, Ed. Tiparg, Curtea de Argeş,  2019, 400 de pagini.

           Corectez, în Glasul Bucovinei din  Cernăuţi numărul 495 din 3-16 ianuarie 1919,  director  Sextil Puşcariu, repetat în prefaţa la Poemele luminii, semna el editorialul „Un poet Lucian Blaga” şi „se felicita că poate număra între colaboratorii săi literari chiar de la început un talent atât de venerabil” şi prezenta şi dovada, publicându-i întâia poezie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” pe care o redam în volumul „Bucovina în presa vremii” de Ion N. Oprea, p.107, Ed.Edict-Production, Iaşi, 2004.

          Subliniam, „au urmat, la distanţe mai mici sau mai îndelungate, alte şi alte poezii de  Lucian Blaga: Gorunul, Lumina,Veşnicul, Pământul, Zorile, Iisus şi Magdalena, Inima, Vreau să joc!, Visătorul, Ursitoarea mea, Eva, Fiorul…, Legenda, Izvorul nopţii, Scoica, Martie, La mare…, Zamolxe, Ecourile, Dorul, Ghimpii dar şi Cugetări… dintr-un viitor volum.

           După care redam din numărul 143 ce scria Nicolae Iorga despre poetul Lucian Blaga: …„E aici un tânăr care întinde braţe de energie către tainele lumii. Tainele nu se prind niciodată, căci avem un singur chip de a le prinde – să le trăim. Dar având aceste braţe, drept şi nobil întinse, trebuie preţuit şi el ca şi distincţia de o aşa  de naturală graţie, a formei.

         …În rândurile, rărite îngrijitor, ale cântăreţilor simţirii noastre de astăzi, fii bine venit, tinere ardelean!”.

          „Poezia lui Blaga aduce un puternic suflu de noutate. În  poezia sa vădeşte o viaţă interioară foarte zbuciumată, însufleţită de bucurii şi tristeţi, de entuziasm şi resemnare, de efuziuni şi îndoieli. Desprinzându-se de legăturile pământeşti, poetul evadează în  universul infinit, unde pluteşte între vis şi realitate, între posibil şi miracol, apropiiindu-se de domeniul misterului”.

          Şi adaugam: Sextil Puşcariu ca şi Nicolae Iorga, nu s-au înşelat când i-au deschis porţile – la „Glasul Bucovinei” – celui care avea să rămână în literatura română Lucian Blaga”.

           În anul 1926 a intrat în diplomație, a  ocupat  succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena,  a  fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) şi Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939).

          A cunoscut-o pe Cornelia Brădiceanu, 1897-1983, – “Dialogurile (lor)  asupra lui Verlaine, Rimbaud, Hamsun, Claudel, Ibsen, dejunuri la Maximillian Keller, ceaiul în Kunstlerkafee, un concert audiat împreună, toate acestea au făcut  să se înfiripe între cei doi o dragoste profundă care va dăinui:  „Îmi ocupam foarte devreme locul în Biblioteca Universităţii – mărturisea Lucian Blaga în «Hronicul şi cântecul vârstelor» – S-a potrivit odată într-o după-amiază, după o oră două de lectură, că mi-am ridicat ochii de pe carte. În faţa mea vizitatorii în şir […]. Printre cei dintâi care aşteptau, era domnişoara Cornelia. […] Frumoasă cu adevărat. Silueta calmă, privirea uşor melancolică, liniile inteligente erau aceleaşi, dar mai mature acum. Cornelia nu mai era fetişcana subţirică, ce refuza cu dispreţ băieţos împlinirile. Făptura, de contururi înmuiate în nuanţe de catifea, făcuse concesii feminităţii.” (Lucian Blaga, Hronicul şi cîntecul vîrstelor, Bucureşti, Editura Tineretului, 1965, p. 186). La 16 decembrie 1920 cei doi s-au căsătorit, ea  l-a sprijinit pe Lucian Blaga să-și facă o carieră diplomatică și tot ea i-a trimis primele poezii lui Sextil Pușcariu la Cernăuți spre publicare. După ce s-au căsătorit, au locuit la Cluj până în 1926, când Cornelia l-a luat pentru un an la Lugoj, într-o etapă de refacere psihologică și de pregătire pentru străinătate. L-a urmat apoi în peregrinările sale diplomatice, ajutându-l în munca de întocmire a rapoartelor, spre a-i lăsa cât mai mult timp creației filosofice și literare. Au avut o fiică, Ana Dorica Dorli Blaga, care s-a născut la 2 mai 1930, la Berna, Elveția, unde Lucian Blaga lucra în calitate de atașat de presă la Legația Română”.

           După instaurarea puterii politice de sorginte sovietică în România, scrie Paula Romanescu, din 1948, a fost  îndepărtat de la catedră, i s-a retras titlul de academician şi  a intrat în anonimat, fiind împins a lucra  în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf, apoi   cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei, îngăduindu-i-se ca sub scara instituţiei  să fişeze cărţile. Nu -i mai sunt publicate volumele și ajutat  de „o foarte delicată, discretă, puternică şi fragilă fiinţă, de o mare bogăţie sufletească, pentru care cuvântul imposibil nu exista”, cum menţionează Paula Romanescu, greeruşa din poemele lui, muza scrierilor lui, face  traduceri, a  piesei Faust de Goethe,din alţi poeţi germani clasici şi moderni,primul volum de Opere de G.E. Lessing în 1958, traducerea lui Lucian Blaga, poezii proprii care  vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum.

             „Lucian Blaga a iubit femeia – frumoasă, deşteaptă, misterioasă, cultă, rafinată.  Deşi caracterizat ca un personaj sobru şi distant, reţinut şi taciturn, introvertit şi echilibrat, puţini au avut privilegiul de a-l cunoaşte cu adevărat şi tot mai puţini au avut şansa şi bucuria de a fi martori la latura afectivă şi volubilă , pătimaşă şi delicată a fiinţei sale”, îl prezintă soţia. „L-au mângâiat multe femei, spune ea. Toate le-am înţeles, dar în braţele mele a murit”. “Nici o soţie a unui mare creator – cum a fost Lucian – nu poate avea pretenţia de-a face să-i vibreze lira până la sfârşitul vieţii. Mie îmi aparţin „Poemele luminii” şi alte câteva poezii din volumele ulterioare. L-am înţeles perfect pe Lucian şi arta lui. Chiar dacă uneori n-a fost uşor… Dacă aş fi poetă, aş spune că am constituit o constelaţie, fireşte terestră. Numai că în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetului în căutarea de comori ale vieţii şi lumii. Repet, am înţeles realitatea situaţiei, şi locul din mijlocul iniţialei constelaţii neştirbit a rămas”!, mărturisea soţia poetului, Cornelia Blaga. Însăşi  Dorli,fiica,  spune undeva despre tatăl său: „Cred că totuşi o perioadă de timp, tata a fost îndrăgostit de fiecare dintre ele… De fiecare dată a existat un sentiment profund, care a dus la nişte creaţii literare foarte frumoase. Fără sentiment nu se poate izvodi nimic…”

           Una dintre acestea a fost „Domniţa, marea mea dragoste“, căreia ;Nebănuitele trepte”, mărturisea el îi erau dedicate ei, marea lui dragoste. Dintr-o lucrare a Feniei Driva aflăm că „Lucian Blaga a cunoscut-o pe “Domniţa”, Gherghinescu Vanea, în 1937, în timpul drumului spre ţară, unde avea să-şi rostească discursul de recepţie la Academia Română. Domniţa era soţia prim-procurorului din Braşov, Dumitru Gherghinescu-Vania, el însuşi un condeier de talent. […] poetul aprecia la ea  „caracterul ei voluntar, dăruirea, generozitatea, altruismul, implicarea în viaţa cultural-artistică. Ea va face unele reale servicii poetului, în organizarea unor conferinţe la Braşov […] Blaga îi trimitea, permanent, cărţile sale, solicitîndu-i aprecieri”, notează unul dintre biografii poetului. Visătoarea Domniţă de sub poalele Tâmpei era o fiinţă ieşită din comun, cu o personalitate puternică, fascinantă, cu o gingăşie sufletească, putere de sesizare, de receptare a liricului cu putere de stimulare şi inspirare a acestuia dincolo de orizont”  o descrie în cuvinte poetice, măestrit alese, şi de doamna Paula Romanescu. Numai că, spre părerea de rău a poetului, spune în  ciclul „Nebănuitele trepte”, când Lucian Blaga poposea la Braşov, Domniţa invita în casa ei literaţi, artişti, profesori, fapt ce-l mâhnea pe poet. Poate şi din această cauză  dragostea lui Blaga faţă de “Domniţa” a fost înlocuită cu mâhnire, cu o alta, lucru pe care îl aflăm  de la Fenia Driva, dar şi de la protopopul Florea Mureşan a cărui casă poetul o vizita şi pentru că părintele avea …o  fată, dar nici doamna Eugenia, preoteasa nu-i era indiferentă, am înţeles din ce am mai citit : „Mă simt foarte bine în această casă, în care port discuţii frumoase despre problemele filozofice cu Florea Mureşan, dar mai ales m-atrag conversaţiile pe teme literare şi cotidiene cu Geni. Ce minte arcuită, ce cascade de idei la această femeie. La puţine femei găseşti aşa fântână de dar. În preajma ei m-au inspirat multe lucruri şi i-am scris multe poezii”. Însăşi Geni Mureşan se confesează: „Sunt prietenă de mai mulţi ani a domnului Blaga, cel mai mare filozof şi poet, aşa cum Veronica Micle a fost prietena lui Eminescu”.

           „Între simpatiile  de scurtă durată, însă de mare rodnicie artistică ale poetului, Coca Rădulescu rămâne o apariţie fascinantă, nimbată de tragicul sfârşit din 1946, survenit din pricina ftiziei de care suferea. […]  Cât de  zguduit a fost poetul şi cât de puternică i-a fost afecţiunea ne-o spune Epitaful pentru Euridike: «Cineva într-o zi te-a luat, Euridike, de mână/ ducându-te foarte departe/ prin negura care desparte./ În întunericul meu locuieşti/ de-atunci ca o stea în fântână./ Când nicăieri nu mai eşti/ eşti în mine. Eşti, iată, Aducere-Aminte,/ singur triumf al vieţii/ asupra morţii şi ceţii…»”. Tot pentru ea scria în „texte”: „Cum s-a făcut nu-i bine să cunoaştem./ Ştim doar că-n spaţii şi în vis/ noi ne-ntâlnim mereu aceeaşi,/ mereu sub pomul interzis./[…]/ De pretutindeni suflând – un vânt/ ne înteţeşte-o clipă nimbul,/ ce-l dobândirăm cu întârziere -/ Ca să ni-l pierdem prea curând.” (Întâlniri)

              Dr. Livia Armeanu a fost o altă tandreţă,  l-a cunoscut pe Lucian Blaga, în vremea când era elevă la Sebeş,  la Gura Râului (1950) în casa Mărioarei Manta, notează nepoata poetului. „Doctoriţa Livia Armeanu a fost pentru Blaga o confidentă inteligentă, sensibilă, generoasă care niciodată nu a dezvăluit ce credea poetul despre ea, dar încrederea pe care o avea omul Blaga prin confesiunile care i le făcea şi comunicarea spirituală ce exista între cei doi era de netăgăduit. Ea, călca discretă în umbra poetului. Poeziile originale, cu autograf dăruite Liviei de ziua ei – 25 dec. 1959 de către poet, – poezii originale, copiate de Livia şi corectate de Lucian Blaga, traduceri transcrise de Lucian, sunt mărturii care vin să se aşeze la baza acestei relaţii”, scrie  Fenia Driva.

             Genialul Blaga “a avut o panoplie onorabilă de cuceriri” a declarat poetul clujean Ion Mureşan în „Adevărul” şi a  amintit de relaţia poetului cu Elena Daniello, soţia lui Leon Silviu Daniello, 1896-1970, renumit medic clujean care a înfiinţat, în 1926, primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa.

          Despre relaţia Lucian-Elena  vom vorbi într-un  alt episod.Aceasta pentru că scrie dr. Zenovie Cârlugea, alt biograf, autor a multor cărţi, unele tipărite şi la Tipo-Moldova,   ultimii zecea  ani din viaţa Helene Daniello, expresie a unei absolute feminităţi („geană dintr-o pleoapă a lui Dumezeu”) este întruchipată, în parte, de personajul care, în „Luntrea lui Caron” poartă numele Ana  Rareş, „o făptură aproximativ mijlocie de stat, de o distincţie care o înălţa”, întocmai cum era doctoriţa lui, Elena Daniello.

Lucian Blaaga a murit în 1961, la 6 mai, iată poezia lui:

Autoportet

Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ţine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
şi până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.

(din vol. Nebănuitele trepte – 1943)

Ion N. Oprea, Iaşi, 5 aprilie 2020.