Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Grupaj liric de Angi Melania CRISTEA

    Angi Melania CRISTEA

     

     

    Grupaj liric

     

    Străveziu

    nopțile curg ca un șarpe
    care a înghițit asfințitul
    nu mai poți să simți suflul greu
    al ierbii
    toate clipele devin franjuri de un alb strident
    bate un vânt dinspre cartierul de muncitori
    ce miroase a singurătate ovală
    beau din pahar apa străvezie sunt precum un câine scrutat de coadă umil și umed
    nu închide păsările cu două ciocuri
    ochiul lor de ciclop vede piscul lumii
    voi ajunge să asist la un cataclism
    șerpi care nasc pui vii singurătăți pătrățoase
    tăvălite în sirop de arțar
    iată cum se dezic orele lumii de umbra violentă a cuvintelor

    Diluviu

    aici lucrurile se trăiesc de-a valma
    ca într-un autobuz ce alunecă spre câmpia unde îmi găseam bunicii
    mai subțiri cu un an
    ancorați în ramă deasupra zilelor cu pânze de păianjeni precum niște ciclopi moderni
    niciodată să nu inspiri aerul oxidat din cartiere
    auzi pisici miorlăind languros și vezi cum ți se infiltrează idei despre fericiri apriorice
    dar acolo în palma ta dreaptă
    simți cum s-a cuibărit setea de viile vii
    de torsul neritmic de armonii ce te învăluie până la gură
    până la tâmple
    dincolo de praful cadențat din cartiere
    de moartea galbenă care tace pe masa cu ani care curg
    în diluviu

    Labirint

    ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
    iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
    așadar de acum  vom tunde copacii
    de mână cu umbrele vii cu spinii reci

    lumea ta va fi o cupolă
    a mea va avea pași de pitic
    cu cât nopțile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
    până spre labirintul orelor care curg
    precum râurile sub arca universului

    de acum vom culege ciuperci după ploaie
    voi lua ochiul lumii să îl rostogolesc în mușchiul pădurilor
    din el se vor trage spre cer vitralii
    ca niște dungi verzi într-o mănăstire galbenă

    tu vei cunoaște singurătăți hiperboreene
    cât eu voi primi în plex aerul șuierător al dragostei
    care stă mai la sud

    Șotron

    vine ca o percuție
    executată în tempo rapid
    ziua când scad orele pereții aducerilor-aminte
    iar ferestre rabatabile se deschid
    atunci cand noaptea alunecă în firul de nisip

    stau lângă solstițiul zilelor de vară
    precum un câine legat de luna pătrată
    și libertatea îmi simulează un șotron
    peste care sar ultimii cai nepotcoviți

    ceasurile ticăie rotund iar tu învârți
    ruleta albă a morții placid

    Contrabalans

    este singura fereastră
    prin care sufletul contemplă timpul-șenilă
    ce pătrunde cu miasme ale trecutului
    până în fărâma de non-trăire
    singurul lucru ce nu are
    decât o linie discontinuă
    dincolo de care dacă treci cu păsările tale liliachii
    poți să îți înfigi degetele în realitate
    ca într-o azimă

    din acest port-drapel al lumilor subterane
    vezi vinzi și vămui corbii care survolează
    plasa de resentimente
    dincolo de fastul eului tău xerocopiat
    stă mulțimea care nu se poate diviza
    vocea ei perpendiculară cu axul clipelor-rejectate

    nimic nu mai poate fi dat precum un secundar înainte și înapoi
    moartea singură rotește galaxii

    Pictogramă

    am închis poarta poeziei
    dincolo de mine nu poate fi decât cerul blurat
    cu dumnezeii lui iconici
    îmi văd neputințele cum urcă sumbre
    până peste furia cu care pictez diorame
    și atunci paleta mea de culori capătă sens când te închipuie cu emoții de scrum
    cu oase subțiate de fum
    între ore / flame ale universului-pictogramă

    din această combustie vine dragostea cea care transformă lumile plutitoare
    într-un ochi din care se scrg sentimentele
    până ating pământul / sedimente de sare
    joaca de-a poezia s-a terminat!

    șerpii cuvintelor nu se mai târăsc
    ca niște vibrații ei doar își scot limbile bifurcate spre culoarul
    pe unde te poți salva când ai învățat să taci așezat

    Dragostea care contorsionează ore

    zilele veneau pe culoarea roșie cu eșarfe care fluturau până la urechi
    îmi băgasem mâinile în buzunarele tale/părea desuet gestul
    de a îți împrumuta două mâini reci
    care altfel ar fi atârnat inutile de ceafa unei zile robuste

    îți iubeam ochii cu rame groase ce deformau fericirea
    până la disoluție
    dincolo de tine întrezăream alei contorsionate umbre ale copacilor gigantici
    culoare de vii luminoși
    dintr-o dată timpul se rupea ca o coadă de șarpe la apus
    tu continuai să îmi ții brațele sprijinite de parcă dragostea
    se convertise în altar

    cu ce să îmi hrănesc demonii de azi înainte
    când brațele mele/mâinile astea două eliberate de ore
    /s-au încrucișat pe umărul tău singurul care poate să  poarte
    nebunia morții atotvindecătoare

    Viețile

    azi număr la infinit viețile în care am căzut și observ
    cu ochi microscopici fiecare leziune
    viețile astea sunt striate gonflabile nu mai încap în rutina timpului-pasarelă
    pe atunci căderile acestea îmi făceau bine primeam drept în plex identități de serie
    iar vocile care îmi populau mintea se îndrăgosteau de orice larvă
    pe care o metamorfozau în fluturi-monarh

    din acele vieți am păstrat un cuțit de tranșat urși polari
    complet inutil în oricare dintre ele dar deși nu mai știu
    cine mi l-a dăruit/ca și cum aș fi fost un explorator sau un eschimos
    care  merge cu sania la vânat/ l-am păstrat
    cu el voi întinde coarda cu care mă agăț
    de ultimele vieți în care continuu să cad
    precum cineva ce tocmai a văzut aurora boreală

    de atunci experimentez întunericul cu ceasul viu din piept
    fiecare falie mă aduce mai aproape de lumina primordială de unde
    vin iubirea și nașterea morțile și viețile

    când nu va mai cădea decât sufletul
    în serpentine

    îmi va fi dor de ochii din vârful degetelor
    cu care pipăiam scara lumii scurt ca pe o lamă de cuțit

    Univers expandabil

    ninge mă așez între troiene cu mâinile  răsucite precum un tors de femeie
    și scriu prin nămeți aiuritoare poeme
    despre cum să trăiești  o mare dragoste
    altruist

    alunec prin starea asta aparent banal apoi trag de soartă să se întindă ca o ușă expandabilă
    este atâta crimee cât poți tu picta
    de parcă s-au dezghețat culorile lumii
    și cu boturi umede de câini
    miros trandafirii înveliți de sub zăpadă

    frigul ăsta are oase de sticlă deșurubez
    silabele din trupul casei
    unde am plantat ficuși
    fulgi cu spinarea cât un arcuș
    se rotesc precum un ax viu

    tai în felii orele care scad pe măsură ce ninsoarea se bifurcă
    între cer și tâmpla timpului

    Reverberații

    sufletul ca și ninsoarea se aburește din când în când
    dar îți mărturisesc toți țurțurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
    și alunecă înspre un  timp cu o mie și-o mie de glasuri
    parcă aici sau acum s-ar prăbuși luna lin între iazuri

    vin niște nopți /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
    poți răsuci lămâile insomniace ale mării?
    ventriloc sufletul se așază în iubirile-monadă
    și reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

    sfârșitul vieții miroase a morți deghizate
    în clovni gri
    a cai despiedecați a pepeni necopți a sunete vii

    ca  șerpii-de-apă unduim printre zile efemere
    ninge peste copertina lumii  cu iluzorii mistere

    Colonii

    poezia vine cu lilieci și gură de lup
    stinge emoția venirii pe lume și o transformă într-o colonie unde sfârșitul
    este colectiv
    nu lăsa lașitatea să te deșire universul are limbi de orologiu
    îl poți auzi cu tic-tac-ul dintre coaste
    cel care s-a camuflat ca un rotisor stricat
    în torace

    cum te poți tu așeza astfel ca marele tău lup alb să nu îți prindă grumazul?
    aici între lumi ca și între scânduri
    miroase a rășină
    și este exact atâta întuneric cât de mulți lilieci sunt

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5