Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Grupaj liric de Angi Melania CRISTEA

Angi Melania CRISTEA

 

 

Grupaj liric

 

Străveziu

nopțile curg ca un șarpe
care a înghițit asfințitul
nu mai poți să simți suflul greu
al ierbii
toate clipele devin franjuri de un alb strident
bate un vânt dinspre cartierul de muncitori
ce miroase a singurătate ovală
beau din pahar apa străvezie sunt precum un câine scrutat de coadă umil și umed
nu închide păsările cu două ciocuri
ochiul lor de ciclop vede piscul lumii
voi ajunge să asist la un cataclism
șerpi care nasc pui vii singurătăți pătrățoase
tăvălite în sirop de arțar
iată cum se dezic orele lumii de umbra violentă a cuvintelor

Diluviu

aici lucrurile se trăiesc de-a valma
ca într-un autobuz ce alunecă spre câmpia unde îmi găseam bunicii
mai subțiri cu un an
ancorați în ramă deasupra zilelor cu pânze de păianjeni precum niște ciclopi moderni
niciodată să nu inspiri aerul oxidat din cartiere
auzi pisici miorlăind languros și vezi cum ți se infiltrează idei despre fericiri apriorice
dar acolo în palma ta dreaptă
simți cum s-a cuibărit setea de viile vii
de torsul neritmic de armonii ce te învăluie până la gură
până la tâmple
dincolo de praful cadențat din cartiere
de moartea galbenă care tace pe masa cu ani care curg
în diluviu

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
așadar de acum  vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci

lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea pași de pitic
cu cât nopțile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie
voi lua ochiul lumii să îl rostogolesc în mușchiul pădurilor
din el se vor trage spre cer vitralii
ca niște dungi verzi într-o mănăstire galbenă

tu vei cunoaște singurătăți hiperboreene
cât eu voi primi în plex aerul șuierător al dragostei
care stă mai la sud

Șotron

vine ca o percuție
executată în tempo rapid
ziua când scad orele pereții aducerilor-aminte
iar ferestre rabatabile se deschid
atunci cand noaptea alunecă în firul de nisip

stau lângă solstițiul zilelor de vară
precum un câine legat de luna pătrată
și libertatea îmi simulează un șotron
peste care sar ultimii cai nepotcoviți

ceasurile ticăie rotund iar tu învârți
ruleta albă a morții placid

Contrabalans

este singura fereastră
prin care sufletul contemplă timpul-șenilă
ce pătrunde cu miasme ale trecutului
până în fărâma de non-trăire
singurul lucru ce nu are
decât o linie discontinuă
dincolo de care dacă treci cu păsările tale liliachii
poți să îți înfigi degetele în realitate
ca într-o azimă

din acest port-drapel al lumilor subterane
vezi vinzi și vămui corbii care survolează
plasa de resentimente
dincolo de fastul eului tău xerocopiat
stă mulțimea care nu se poate diviza
vocea ei perpendiculară cu axul clipelor-rejectate

nimic nu mai poate fi dat precum un secundar înainte și înapoi
moartea singură rotește galaxii

Pictogramă

am închis poarta poeziei
dincolo de mine nu poate fi decât cerul blurat
cu dumnezeii lui iconici
îmi văd neputințele cum urcă sumbre
până peste furia cu care pictez diorame
și atunci paleta mea de culori capătă sens când te închipuie cu emoții de scrum
cu oase subțiate de fum
între ore / flame ale universului-pictogramă

din această combustie vine dragostea cea care transformă lumile plutitoare
într-un ochi din care se scrg sentimentele
până ating pământul / sedimente de sare
joaca de-a poezia s-a terminat!

șerpii cuvintelor nu se mai târăsc
ca niște vibrații ei doar își scot limbile bifurcate spre culoarul
pe unde te poți salva când ai învățat să taci așezat

Dragostea care contorsionează ore

zilele veneau pe culoarea roșie cu eșarfe care fluturau până la urechi
îmi băgasem mâinile în buzunarele tale/părea desuet gestul
de a îți împrumuta două mâini reci
care altfel ar fi atârnat inutile de ceafa unei zile robuste

îți iubeam ochii cu rame groase ce deformau fericirea
până la disoluție
dincolo de tine întrezăream alei contorsionate umbre ale copacilor gigantici
culoare de vii luminoși
dintr-o dată timpul se rupea ca o coadă de șarpe la apus
tu continuai să îmi ții brațele sprijinite de parcă dragostea
se convertise în altar

cu ce să îmi hrănesc demonii de azi înainte
când brațele mele/mâinile astea două eliberate de ore
/s-au încrucișat pe umărul tău singurul care poate să  poarte
nebunia morții atotvindecătoare

Viețile

azi număr la infinit viețile în care am căzut și observ
cu ochi microscopici fiecare leziune
viețile astea sunt striate gonflabile nu mai încap în rutina timpului-pasarelă
pe atunci căderile acestea îmi făceau bine primeam drept în plex identități de serie
iar vocile care îmi populau mintea se îndrăgosteau de orice larvă
pe care o metamorfozau în fluturi-monarh

din acele vieți am păstrat un cuțit de tranșat urși polari
complet inutil în oricare dintre ele dar deși nu mai știu
cine mi l-a dăruit/ca și cum aș fi fost un explorator sau un eschimos
care  merge cu sania la vânat/ l-am păstrat
cu el voi întinde coarda cu care mă agăț
de ultimele vieți în care continuu să cad
precum cineva ce tocmai a văzut aurora boreală

de atunci experimentez întunericul cu ceasul viu din piept
fiecare falie mă aduce mai aproape de lumina primordială de unde
vin iubirea și nașterea morțile și viețile

când nu va mai cădea decât sufletul
în serpentine

îmi va fi dor de ochii din vârful degetelor
cu care pipăiam scara lumii scurt ca pe o lamă de cuțit

Univers expandabil

ninge mă așez între troiene cu mâinile  răsucite precum un tors de femeie
și scriu prin nămeți aiuritoare poeme
despre cum să trăiești  o mare dragoste
altruist

alunec prin starea asta aparent banal apoi trag de soartă să se întindă ca o ușă expandabilă
este atâta crimee cât poți tu picta
de parcă s-au dezghețat culorile lumii
și cu boturi umede de câini
miros trandafirii înveliți de sub zăpadă

frigul ăsta are oase de sticlă deșurubez
silabele din trupul casei
unde am plantat ficuși
fulgi cu spinarea cât un arcuș
se rotesc precum un ax viu

tai în felii orele care scad pe măsură ce ninsoarea se bifurcă
între cer și tâmpla timpului

Reverberații

sufletul ca și ninsoarea se aburește din când în când
dar îți mărturisesc toți țurțurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
și alunecă înspre un  timp cu o mie și-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuși luna lin între iazuri

vin niște nopți /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poți răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se așază în iubirile-monadă
și reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

sfârșitul vieții miroase a morți deghizate
în clovni gri
a cai despiedecați a pepeni necopți a sunete vii

ca  șerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii  cu iluzorii mistere

Colonii

poezia vine cu lilieci și gură de lup
stinge emoția venirii pe lume și o transformă într-o colonie unde sfârșitul
este colectiv
nu lăsa lașitatea să te deșire universul are limbi de orologiu
îl poți auzi cu tic-tac-ul dintre coaste
cel care s-a camuflat ca un rotisor stricat
în torace

cum te poți tu așeza astfel ca marele tău lup alb să nu îți prindă grumazul?
aici între lumi ca și între scânduri
miroase a rășină
și este exact atâta întuneric cât de mulți lilieci sunt

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5