Angi Melania CRISTEA     Grupaj liric   Străveziu nopțile curg ca un șarpe care a înghițit asfințitul nu mai poți să simți suflul greu al ierbii toate clipele devin franjuri de un alb strident bate un vânt dinspre cartierul de muncitori ce miroase a singurătate ovală beau din pahar apa străvezie sunt precum un câine scrutat de coadă umil și umed nu închide păsările... 

Poem de Angi CRISTEA   Viețile azi număr la infinit viețile în care am căzut și observ cu ochi microscopici fiecare leziune viețile astea sunt striate gonflabile nu mai încap în rutina timpului-pasarelă pe atunci căderile acestea îmi făceau bine primeam drept în plex identități de serie iar vocile care îmi populau mintea se îndrăgosteau de orice larvă pe care o metamorfozau... 

  Ego-poezia din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează numai așa pot desprinde fâșiile realității de inima ce între flux și reflux micșorează zile până la a le transforma în purgatoriu de suflete căci sufletul are aripi de monstruos de lungi poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului cea care se coboară în noi... 

  Pasărea cu cioc roșu când ne îmbrăcăm pentru moarte golim buzunarele de semințe ca nu cumva să vină păsările cu cioc roșu după noi numai ele /nevăzutele/ pot să ne urmeze  până lângă linia subțire a orizontului unde îngerii dorm pe catapeteasma de lumini a cerului moartea ne așază în strană albi subțiratici cu ochii înfundați în orbite dar cu o inimă largă din... 

Angi CRISTEA   Flori de iris va ninge ne vom așeza pe zăpezi ca niște soldați sub luna ovală țurțurii nopții vor clincheti semeț lumina va răsări boreală ape vor îngheța printre pietre de râu caii lumii vor necheza  pe pământuri dezlegați de un cer de o stea de iarbă liberi pe pusta înghețată și singuri zăpada se va scutura ca cireșii sau ca un fir palid subțire de... 

Angi CRISTEA   Ziua când am developat clișeul a  venit ziua când m-am urcat pe un crucișător gheața se adâncea deși părea că înaintez iar sarea din aer mă învăluia ca un șarpe albinos fremătam din toate fibrele  de parcă aș fi fost  în derivă când de fapt eram singurul pasager pe această punte care îmi dădea siguranța că sunt locuită de viață nu de repetiția ei așadar...