Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Haec primum ostium la Luceafărul. Emil ARITON

     

    Primit pentru publicare: 20 ian.2016
    Publicat: 21 ian.2016
    A consemnat, Ion ISTRATE

     EMIL ARITON

    Ariton EmilNăscut: 28 martie, 1949, la Bucşeşti, judeţul Bacău.
    Studii: Facultatea de Matemetică din cadrul  Universătăţii „Al. I. Cuza”,Iaşi.
    Profesional: profesor de Matematică.
    Activitatea literară
    Este membru al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ.
    Debut literar:1969, în revista „Gaudeamus” a Institutului Pedagigoc din Bacău.
    A publicat versuri în diferite reviste din Moldova. În prima etapă de „joc secund” şi de contaminare cu arta cuvântului, a frecventat asiduu cenaclurile literare „Calistrat Hogaş” şi „Petrodava” din Piatra-Neamţ.
    Cărţi publicate: Transplant de sinceritate, Ed. “Crigarux”, Piatra-Neamţ, 2007; Răstălmăciri, fantezii, retrostihuri, Ed. “Timpul” Iaşi, 2009;  Jucăria de versuri a zodiacului, Ed. “Poesis Art”, Piatra-Neamţ, 2011; Chipul speranţei, Ed. „Cogal Pres” Bacău, 2012; Spre zări neştiute spre  stranii tărâmuri, Ed. ,,Crigarux”, 2014.
    În antologii
    Antologia Scriitori din Neamţ, Ed. „Răzeşu”, 2012; Antologia Artişi care au fost, artişti care mai sunt / 24 de ipostaze întru definirea spaţiului cultural nemţean, 2013.
    Metafora sa preferată „poetul spion” se repetă ca un laitmotiv în cărţile pe care le-a scris.

     

    Haec primum ostium la Luceafărul (Bt)

           Un imn la-nceput de

         Găsească-mă vremea de după Ispas
    mai împăcat cu destinul precar,
    discursului liric lăsându-i răgaz,
    cuvinte să însereze-n glosar.
    Să vezi, să străvezi, să discerni reverii
    şi stoluri de-nchipuiri stimulate
    de-o afluenţă de nuanţări străvezii,
    când heruvimi de zăpadă prin sate,

         Trec strămutându-se blânzi către poluri,
    e-un fel de scrutare a lumii visate,
    într-o-nscenare cu-actori şi decoruri,
    paiaţe de păpuşari răzgâiate.

          Dorinţă-n exces, sentiment genuin,
    invazii de vegetale virgine,
    pajişte cu pojarniţă şi pelin,
    trestii împotmolite-n rovine.

          Steaua din lacrima rece a serii
    ivită-mpreună cu boarea hoinară
    ce-adastă tăcerea-n consens cu ploierii,
    e stea septentrională, polară.

          Cuvine-se cuvioasei Mării
    şi tatălui nostru slăvit de mirenii
    şi de ierarhii din urbii, provincii şi-mpărăţii,
    un imn la-nceput de vecernii.

           Liric motiv de îngrijorare

        În toiul unei intemperii ce-mi străfulgera reveria,
    crângul cu stânjenei oferindu-mi popas agreabil,
    încă nevăduvit de-amintiri
    ale anilor de liceu,
    mi-a fost dat să revăd, să contemplu
    Trotuşul implorat de luntraşi să nu sece
    din pricina defrişărilor.

        Neîndoielnc mâhnit de-un ponor defrişat
    al Marmaţiei sau al Lotrului,
    îngăduiţi-mi să scriu un pastel sau pamflet
    mai lamentabil decât o pastişă
    de triolet melancolic.

        Aspect dezolant al putreziciuii de rădăcini,
    haoticul jaf al tăierilor abuzive-i
    prea jalnic şi comparabil c-o răvăşire
    sau o scindare ce rupe
    câte o pagină din memorie
    şi o speranţă din suflet

        Retras  între cei ce se tânguie
    şi cei ce devin cârcotaşi sau transfugi,
    mă-ngrijorez, timoraţi visători,
    şi oftez când mă-nvăluie-o pâclă
    la început de noiembrie.

        Precum un silvicultor al ponoarelor subcarpatice,
    pentru care împădurirea-i resursă
    de respiraţie agreabilă,
    tânjec să hălăduiesc printr-un codru,
    prin amalgamul de adumbriri vegetale,
    cu interludii şi fojgăiri..

          O parodie cu un ţârcovnic şi-un clopotar

                                            Poetului Emil Nicolae

         Dacă paracliserul din Vlădiceni,
    pe care unii îl mai numesc şi ţârcovnic,
    s-a-nvrednicit să însăileze pe uşa de la intrarea-n  biserică,
    “vă rog ştergeţi cotonoagele de iarbă”,
    cel mai cu sârg clopotar al Bisericii albe din Vădurele,
    prea nărăvitul la trasul de sfori care-i umple desaga
    cu colăcei şi prescuri,
    obişnuieşte a-şi aminti, că în urmă cu un deceniu
    era un neîntrecut croitor..

         Mâhnirea lui consolată pe jumătate de zămislirea
    devălmăşiei sonore,
    a survenit într-o primăvară în care,
    chiar la intrarea în târgul de joi din Cândeşti
    apărea un butic second hand cu inscrpţia:

             Conul de umbră

       Conul de umbră ce se hrăneşte cu poezii
    se războieşte cu mine.

       Conul de umbră-i rostogolit de un scrib,
    care superb şi imberb exprimându-se
    la o bârfă sau o şuetă,
    între hachiţe şi repere
    strict personale,
    dacă susţine că eu sunt acela
    ce pus la colţ, se sfieşte să gângurească,
    e instigat de-o vedenie.

       Dincolo de sclipirile povârnişului cu brânduşe,
    mereu mi-a fost dat să întâmpin, să întâlnesc altceva,
    semne fără contur în trucaj metaforic,
    gânduri ce uneori se încurcă
    în spinii mărăcinişului,
    doruri învinse de împâclite zădărnicii.

       Din mâhnirea mea conţopiştii vor ticlui
    şăgălniciei un madrigal,
    şi întomnării o elegie retorică.

       Pactul cu duhul predestinat să-mpletească
    cuvinte, metonimii, bazaconii
    şi alte tertipuri de evadare
    din conul de umbră,
    o şansă de-ar fi, s-ar preface într-un prilej
    de-a nu mai trăi în derivă şi în păcat.

       Alt episod despre conul de umbră

       Neobservându-mi în asfinţit furişarea
    în aula nopţii,
    gemenii, promotori a-i globalizării,
    pierdură deocamdată prilejul
    de-a mă taxa.

       Ei n-au nici o vănă dacă un fulger mă va lovi,
    scurtcircuitându-mi plămânii
    sau alte compartimente organice.

        A compara clipocirea izbucului
    cu clipirea din pleoape a bufniţei
    e-o mostră de artă poetică postmodernă,
    atăt de extinsă încât izbuteşte să tulbure
    şi să stârnească dispute
    între colericii interpreţi.

        Unde iubirea, compasiunea, credinţa, apa şi aerul
    devin entităţi de negociere,
    conul de umbră ce m-a momit cu arpegii
    s-a rostogolit împreună cu mine
    în aula nopţii,
    peste un pâlc de narcise.

           Cântec ludic

        Năucit am fost de trucul
    de-a se-ascunde-n nor un sturz,.
    cântecul când sugrumându-şi
    mult e trist şi mult ursuz.

        Până fuge în păduri
    ca din nou să prindă glas
    zic irozii şi pizmaşii
    că-i pasăre de pripas.

        Dumiri-m-aş de n-aş crede-n
    vrăji schimbate-n învrăjbiri,
    şi în cântec ludic printre
    mărăcini şi trandafiri,

        Ce-nfloresc să ocrotescă
    ascunziş de iepuri şchiopi,
    ca-n poveştile citite
    de actorii mizantropi.

        Lideri ce nu simt când fuge
    de sub tălpi pământul ţării,
    mână-n mână cu şpăgarii
    dau frâu liber defrişării.

        Sturzu-mi zice să descaier
    firul glosei ce n-o ştie
    cucuvaia ce cu vaier
    stăruie în reverie.

        Fanţi zăbavnici în buticuri,
    ai scamatoriei gureşi
    amatori de amantlâcuri
    din marasm dau buzna-n iureş.

        După zvonuri şi arpegii
    dându-mă în vânt şi-n moină,
    trec prin preajma discotecii
    fredonând vetust o doină.

        Scrib căutător de snoave,
    tulburat şi de o frescă,
    cu risipă de voroave
    scriu o cronică livrescă.

                



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5