Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Haec primum ostium la Luceafărul. Emil ARITON

 

Primit pentru publicare: 20 ian.2016
Publicat: 21 ian.2016
A consemnat, Ion ISTRATE

 EMIL ARITON

Ariton EmilNăscut: 28 martie, 1949, la Bucşeşti, judeţul Bacău.
Studii: Facultatea de Matemetică din cadrul  Universătăţii „Al. I. Cuza”,Iaşi.
Profesional: profesor de Matematică.
Activitatea literară
Este membru al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ.
Debut literar:1969, în revista „Gaudeamus” a Institutului Pedagigoc din Bacău.
A publicat versuri în diferite reviste din Moldova. În prima etapă de „joc secund” şi de contaminare cu arta cuvântului, a frecventat asiduu cenaclurile literare „Calistrat Hogaş” şi „Petrodava” din Piatra-Neamţ.
Cărţi publicate: Transplant de sinceritate, Ed. “Crigarux”, Piatra-Neamţ, 2007; Răstălmăciri, fantezii, retrostihuri, Ed. “Timpul” Iaşi, 2009;  Jucăria de versuri a zodiacului, Ed. “Poesis Art”, Piatra-Neamţ, 2011; Chipul speranţei, Ed. „Cogal Pres” Bacău, 2012; Spre zări neştiute spre  stranii tărâmuri, Ed. ,,Crigarux”, 2014.
În antologii
Antologia Scriitori din Neamţ, Ed. „Răzeşu”, 2012; Antologia Artişi care au fost, artişti care mai sunt / 24 de ipostaze întru definirea spaţiului cultural nemţean, 2013.
Metafora sa preferată „poetul spion” se repetă ca un laitmotiv în cărţile pe care le-a scris.

 

Haec primum ostium la Luceafărul (Bt)

       Un imn la-nceput de

     Găsească-mă vremea de după Ispas
mai împăcat cu destinul precar,
discursului liric lăsându-i răgaz,
cuvinte să însereze-n glosar.
Să vezi, să străvezi, să discerni reverii
şi stoluri de-nchipuiri stimulate
de-o afluenţă de nuanţări străvezii,
când heruvimi de zăpadă prin sate,

     Trec strămutându-se blânzi către poluri,
e-un fel de scrutare a lumii visate,
într-o-nscenare cu-actori şi decoruri,
paiaţe de păpuşari răzgâiate.

      Dorinţă-n exces, sentiment genuin,
invazii de vegetale virgine,
pajişte cu pojarniţă şi pelin,
trestii împotmolite-n rovine.

      Steaua din lacrima rece a serii
ivită-mpreună cu boarea hoinară
ce-adastă tăcerea-n consens cu ploierii,
e stea septentrională, polară.

      Cuvine-se cuvioasei Mării
şi tatălui nostru slăvit de mirenii
şi de ierarhii din urbii, provincii şi-mpărăţii,
un imn la-nceput de vecernii.

       Liric motiv de îngrijorare

    În toiul unei intemperii ce-mi străfulgera reveria,
crângul cu stânjenei oferindu-mi popas agreabil,
încă nevăduvit de-amintiri
ale anilor de liceu,
mi-a fost dat să revăd, să contemplu
Trotuşul implorat de luntraşi să nu sece
din pricina defrişărilor.

    Neîndoielnc mâhnit de-un ponor defrişat
al Marmaţiei sau al Lotrului,
îngăduiţi-mi să scriu un pastel sau pamflet
mai lamentabil decât o pastişă
de triolet melancolic.

    Aspect dezolant al putreziciuii de rădăcini,
haoticul jaf al tăierilor abuzive-i
prea jalnic şi comparabil c-o răvăşire
sau o scindare ce rupe
câte o pagină din memorie
şi o speranţă din suflet

    Retras  între cei ce se tânguie
şi cei ce devin cârcotaşi sau transfugi,
mă-ngrijorez, timoraţi visători,
şi oftez când mă-nvăluie-o pâclă
la început de noiembrie.

    Precum un silvicultor al ponoarelor subcarpatice,
pentru care împădurirea-i resursă
de respiraţie agreabilă,
tânjec să hălăduiesc printr-un codru,
prin amalgamul de adumbriri vegetale,
cu interludii şi fojgăiri..

      O parodie cu un ţârcovnic şi-un clopotar

                                        Poetului Emil Nicolae

     Dacă paracliserul din Vlădiceni,
pe care unii îl mai numesc şi ţârcovnic,
s-a-nvrednicit să însăileze pe uşa de la intrarea-n  biserică,
“vă rog ştergeţi cotonoagele de iarbă”,
cel mai cu sârg clopotar al Bisericii albe din Vădurele,
prea nărăvitul la trasul de sfori care-i umple desaga
cu colăcei şi prescuri,
obişnuieşte a-şi aminti, că în urmă cu un deceniu
era un neîntrecut croitor..

     Mâhnirea lui consolată pe jumătate de zămislirea
devălmăşiei sonore,
a survenit într-o primăvară în care,
chiar la intrarea în târgul de joi din Cândeşti
apărea un butic second hand cu inscrpţia:

         Conul de umbră

   Conul de umbră ce se hrăneşte cu poezii
se războieşte cu mine.

   Conul de umbră-i rostogolit de un scrib,
care superb şi imberb exprimându-se
la o bârfă sau o şuetă,
între hachiţe şi repere
strict personale,
dacă susţine că eu sunt acela
ce pus la colţ, se sfieşte să gângurească,
e instigat de-o vedenie.

   Dincolo de sclipirile povârnişului cu brânduşe,
mereu mi-a fost dat să întâmpin, să întâlnesc altceva,
semne fără contur în trucaj metaforic,
gânduri ce uneori se încurcă
în spinii mărăcinişului,
doruri învinse de împâclite zădărnicii.

   Din mâhnirea mea conţopiştii vor ticlui
şăgălniciei un madrigal,
şi întomnării o elegie retorică.

   Pactul cu duhul predestinat să-mpletească
cuvinte, metonimii, bazaconii
şi alte tertipuri de evadare
din conul de umbră,
o şansă de-ar fi, s-ar preface într-un prilej
de-a nu mai trăi în derivă şi în păcat.

   Alt episod despre conul de umbră

   Neobservându-mi în asfinţit furişarea
în aula nopţii,
gemenii, promotori a-i globalizării,
pierdură deocamdată prilejul
de-a mă taxa.

   Ei n-au nici o vănă dacă un fulger mă va lovi,
scurtcircuitându-mi plămânii
sau alte compartimente organice.

    A compara clipocirea izbucului
cu clipirea din pleoape a bufniţei
e-o mostră de artă poetică postmodernă,
atăt de extinsă încât izbuteşte să tulbure
şi să stârnească dispute
între colericii interpreţi.

    Unde iubirea, compasiunea, credinţa, apa şi aerul
devin entităţi de negociere,
conul de umbră ce m-a momit cu arpegii
s-a rostogolit împreună cu mine
în aula nopţii,
peste un pâlc de narcise.

       Cântec ludic

    Năucit am fost de trucul
de-a se-ascunde-n nor un sturz,.
cântecul când sugrumându-şi
mult e trist şi mult ursuz.

    Până fuge în păduri
ca din nou să prindă glas
zic irozii şi pizmaşii
că-i pasăre de pripas.

    Dumiri-m-aş de n-aş crede-n
vrăji schimbate-n învrăjbiri,
şi în cântec ludic printre
mărăcini şi trandafiri,

    Ce-nfloresc să ocrotescă
ascunziş de iepuri şchiopi,
ca-n poveştile citite
de actorii mizantropi.

    Lideri ce nu simt când fuge
de sub tălpi pământul ţării,
mână-n mână cu şpăgarii
dau frâu liber defrişării.

    Sturzu-mi zice să descaier
firul glosei ce n-o ştie
cucuvaia ce cu vaier
stăruie în reverie.

    Fanţi zăbavnici în buticuri,
ai scamatoriei gureşi
amatori de amantlâcuri
din marasm dau buzna-n iureş.

    După zvonuri şi arpegii
dându-mă în vânt şi-n moină,
trec prin preajma discotecii
fredonând vetust o doină.

    Scrib căutător de snoave,
tulburat şi de o frescă,
cu risipă de voroave
scriu o cronică livrescă.

            



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5