Thanas Medi, vlah-scriitor, cu cărțile sale în public, la ediția recentă a Târgului Internațional de  Carte Bookfest-București după ce i-au fost traduse în limba română, traducătoarea Oana Mihaela  Glasu, ultimele două lansate aici, dar și povestite în revista Fomula As, în interviul semnat de Otilia Țeposu

Thanas Medi provine din Qefallovrisi – Ioannina. S-a născut în 1958, în Sopik (Saranda), stabilindu-se ulterior cu familia în Dhoksat (Gjirokastra). In 1988 a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității Tirana, iar în anul 1993 a emigrat în Grecia, la Atena, unde trăiește și astăzi împreună cu familia sa. De-a lungul timpului s-a ocupat de literatură și gazetărie. Primele creații i-au fost publicate în diferite ziare și reviste, iar în 2011 publică primul sau roman „Hija e mallkuar” (Umbra blestemată), la editura „Toena” din Tirana. Tot aici, în 2013 publică romanul „Fjala e fundit e Socrat Bubës” (Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba), roman care îi aduce marele premiu pentru literatură, fiind desemnat cel mai bun roman al anului 2013 și care i-a fost acordat de către Ministerul Culturii al Albaniei. In 2016, publică la una dintre cele mai prestigioase edituri din Tirana, „Onufri”, romanul „Kohë e djegur” (Timpul pierdut) și tot aici, în 2019, a apărut romanul „Valsi i një dasme fantazmë” (Valsul unei nunți fantasma), apreciat drept cartea anului 2019 de către Liga scriitorilor albanezi din Atena.
Este apreciat de critica literară drept o voce distinctă, pană virtuoasă, maestru al compoziției, dialogului concentrat, lexicului diversificat și al zugravirii în culori originale a atmosferei literare din opera sa”, am citat o carte de vizită despre carte și autor.

                 …„Thanas Medi, născut în 1958, în Sopik, Saranda. …Umbra blestemată, Timpul pierdut, Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba, Markela, atestă un maestru al compoziției și dialogului concentrat, al descrierii în tușe extrem de delicate, dar precise, a atmosferei tensionate din anii secolului trecut~, citez din altă carte de vizită semnată de Otilia Țeposu din Formula As nr.1525/2022.

„Eu sunt vlah, născut în Balcani, într-o familie cu rădăcini rrămânești, vlăhești,pe care le-am descoperit până la a șaptea  generație în urmă, neamul meu face parte din vlahii de munte, care s-au ocupat cu creșterea animalelor, trăiau mijlociu, doar din ceea ce obțineau cu turmele care ajungeau la câteva sute. Am trăit o vreme în Ojirokastra, în Albania de Sud,acum locuiesc în Atena.Sunt mândru că fac parte din acest neam pașnic, frumos și nobil, care din păcate, are o istorie atât de zbuciumată. Un neam care știe să conviețuiască cu alte etnii, respectându-le, deși a fost alungat de colo, colo, de pe un munte pe altul, dintr-o țară în alta. Dar  vlahii, rămănii, armânii ori machedonii, indiferent cum li s-a spus, au demonstrat întotdeauna că sunt capabili să-și trăiască viața oriunde, motiv pentru care atunci când a scris  și a publicat cartea „Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba”, romanul despre vlahi, care a primit Marele Premiu al Ministerului Culturii, desemnată și Cartea Anului 2013, autorul a fost  inspirat că i-a pus drept motto cuvintele: „Vlahilor, ca o ultimă suflare!”

                     Ca o ultimă suflare, că citind cărțile lui Thanas vom înțelege de ce în Albania, țara lui Enver Hodja nu se putea scri și publica în vlahă, limbă minoritară, unde și când gândurile se transmiteau cu anumite subterfugii arătate și explicate de ce deveneau cântece, ca să nu li se piardă rădăcina, tradiția lor.

               Despre romanul „Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba”am citit cu același interes și în interviul cu traducătoarea Oana Mihaela Grasu, căreia vlahul nu uită nici acum la interviul cu Otilia să-i transmită mulțumirile lui pentru că, fără ajutorul ei de la Editura Eicon, cu tenacitatea și răbdarea ei, în descâlcirea vorbelor lui, interviul în cauză n-ar fi apărut în octombrie 2020. Oana Glasu, traducătoarea romanului, a romanelor lui Thanas Medi…

30/06/2017Din DiDBiblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, în colaborare cu Editura Eikon, organizează marți, 7 iunie 2022, ora 18:00, în Aula Bibliotecii, lansarea cărții scriitorului albanez Thanas Medi, „Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba” (Eikon, 2020).

Pentru romanul „Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba”, i-a fost decernat autorului Marele premiu pentru literatură pentru cel mai bun roman al anului 2013, de către Ministerul Culturii al Albaniei. O altă carte, „Valsul unei nunți fantasmă”, a fost desemnată Cartea anului de către Liga scriitorilor albanezi din Atena. Forța epică și capacitatea de a surprinde în personaje o lume îl recomandă pe Thanas Medi, așa cum cărțile sale recomandă această lume balcanică, cu farmecul ei indicibil.

Cartea va fi prezentată de Oana Glasu, Christian Crăciun, Vianu Mureșan, dr. Corina Apostoleanu și prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, rolul de mediator fiind asumat de către directorul editurii Eikon, Valentin Ajder.

 Mă doare sufletul să numesc romanul Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba al lui Thanas Medi o „capodoperă”, spune un comentariu. Intrucât „capodopera” în albaneză este un cuvânt atat de uzat și folosit pentru tot felul de opere literare care nu spun nimic și care vor fi date curand uitării. Romanul lui Thanas Medi este deasupra acestor mediocrități, este irepetabil și inaccesibil. Este o poveste de dragoste care naște fel și fel de întrebări pe tot parcursul lecturii și din care in cele din urmă, cititorul reține și poate mărturisi fără teamă astăzi că este una dintre cele mai frumoase povești de iubire din literatura albaneză și, de ce nu, a lumii. Totodată este un roman despre viața unei comunități tăcute, cu putere de sacrificiu de sine, învăluită în ceața misterului si a uitării și neexplorată până în prezent de stiloul vreunui scriitor de renume. Este vorba despre comunitatea Vlahă, prin venele careia curge sânge latin și care traversează liniile periferice sau centrale ale trunchiului spiritual multicultural și multietnic al Balcanilor. Un titlu demn de a fi așezat alături de lucrările lui Kadare, dar și ale lui Gabriel Garcia Marquez, Cehov, Dostoievski sau Isabel Allende!

Ale unei comunități ai căror membri când plecau la drum nu uitau să-și facă semnul crucii, plecau cu mic și mare, primăvara în Mai, în Munții Korcei, pentru vărat cu oile lor, iar în octombrie coborau la iernat în Saranda, aproape de Marea Ionică, așa m-am născut și eu, spune scriitorul de azi, într-un noiembrie  cețos, când noi oamenii și turmele lor coborau din munte să se adăpostască mai aproape de mare… viața aceasta dură a fost a tuturor vlahilor, și ca să nu se uite de tineretul de azi, noi disperații i-am găsit loc de amintire în ceea ce este mottoul cărții care ne reprezintă – Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba, pe care o închin alor mei, vlahilor…ale căror cântece, vă amintiți, ne-au ținut uniți.

„Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba” este scris (și, pentru cititorul român, mai ales) tradus cu o grijă deosebită pentru frumusețea limbii; mișcărilor unduitoare printre imagini răzlețite de plâns sau de bucurie, așa cum ni se înfățișează, prin intermediul romanului, obrazul vlahilor. Nu știu ce să evidențiez mai întâi, valoarea istorică a romanului ori tragismul poveștii de iubire. Cunoaștem însă prin intermediul lui Thanas Medi nu atât corvoada comunismului asupra umărului verde al vlahilor, cât și durerea asupritoare a destinului omenesc, atât de fragil, tremurător și neîndurător. Ce m-a frapat pe mine, dincolo de tragismul poveștii, pentru care am mereu o slăbiciune subiectivă, a fost stăpânirea magistrală a dozelor de ironie, duioșie, jale, șfichiuire a răului, încrustate cu atenția detaliului, cumințenia din rând și dăruirea completă pentru acest cânt de jale care înconjoară viața vlahilor.

N-am mai citit altă carte aparținând acestui autor albanez și mărturisesc fără sfială că voi amâna citirea unei alte cărți, pentru că-mi doresc să zăbovesc puțin asupra destinului lui Socrat și al Caterinei, mai ales că mi-a amintit de Raskolnikov care-și găsește mântuirea în Sonia, deși trupul său se istovește într-un prizonierat crâncen, cât și de Eva lui Radu Tudoran („Fiul risipitor”) care-și urcă sacrificiul din iubire deasupra frunților tuturor muritorilor din jur. Romanul este atât de bine scris, cu o atât de atentă controlare a ițelor narațiunii, încât colibele vlahilor, vorbitul cu morții, tămăduirile lor, cântecele ce aduc a plâns, cât și înstrăinarea umilă de ceilalți, care cunosc liniștea câmpiilor, mai abitir a orașului, devin mărturii grăitoare nu doar ale forței unei proze bune, ci și a simplității prin care autorul poate reda o lume fără emfază, fără artificii. Cu o netă intimitate față de istoria unui popor apus și, îndrăznesc să spun, cu iubire, față de marele tragism al vieții care ne șubrezește inima. Veți întâlni de-a lungul cărții imagini de o rară frumusețe; ceea ce denotă atât atenția traducătoarei Oana Glasu, cât și talentul autorului de a se juca iscusit cu anumite cuvinte care se ivesc ca niște mărgele de rouă, pe un pământ care nu a văzut niciodată căzând rouă. De la Socrat care, din cauza absenței iubirii ori, mai curând spus, a rostirii ei, ,,vomită viermi”, până la Caterina care-și descoperă a doua inimă, cea din piept, diferită de cea din pântece, a vlahilor, inimă care-i va stârpi pentru totdeauna liniștea.

Dacă mi-ar cere cineva să recomand un roman de dragoste proaspăt citit, aș spune, fără îndoială, ,,Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba”, dar i-aș face o nedreptate, pentru că nu-i ușor să iei o temă mare a literaturii, dar atât de des abordată, cum este cea a iubirii unui alt bărbat decât cel hărăzit de familie/destin, pe care să o înfățișezi cu această forță sălbatică și frumoasă, dar să o supui unui alt scop major: povestirii vlahilor. Cu toate urcușurile vieții lor aproape mistice, cu puterea credinței, sevei muntoase din sânge și alintului cu nesfârșirea omului simplu care nu vede mărunțișul lumii pentru că este ocupat cu veșnicia din inima lui. Dacă ar fi fost o poveste de iubire tragică și atât, poate că am fi crezut la final că am fost păcăliți de un autor priceput în a mânui cuvintele. Dar Thanas Medi reînvie o lume pe care timpul o îngroapă nu doar pentru vlahi, ci pentru toate popoarele goale-n fața evoluției reci, adeseori netrebnice. Scriitura lui scoate la iveală, dintr-un cufăr aurit, adevărul unei croieli umane, de-o frumusețe deplină, în fața căreia trebuie să ne închinăm.

Desigur, titlul închide în sine măreția lui Socrat și a puterii lui de a iubi, dar și a Caterinei de a răspunde iubirii, știind că pentru fericire se adună atâția viermi pe care cineva nu-i va putea scoate din carnea inimii. Toate personajele, în felul lor, se sacrifică, ceea ce mă face să apreciez (ca autor la rândul meu), construirea unei istorii umane care nu iese din limitele verosimilului. Genunchii lui Socrat nu vor fi însă robiți de Caterina, ci de nedreptatea istoriei și a regimului care vedea dușmani peste tot, chiar și-n nălucirile prostești. Glasul său, frânt ca o pâine caldă, va duce iubirea pe acea treaptă la care muritorii ajung rar, căci neputând urî, dar nici putându-se bucura de împlinire deplină, sufletul său îi astupă tinerețea și o lasă să se scurgă printre amintirea colibelor de paie.

Citiți ,,Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba” pentru vlahi și pentru durerea ce se poate ivi din iubire, între o femeie și doi bărbați, gustând delicateța și forța autorului de a o aduce lumii; nimic nu-i grăbit, vulgar, grosolan în acest roman; are o gingășie, o naivitate și o dulceață rare. Nimic nu este superficial ori simplist; nimic nu-i împrumutat, lungit excesiv, nu-i nicio zonă cu influențe nefaste din apucăturile unor scriitori de a se transforma în sfătuitori sau filosofi foarte slabi. Nimic nu-i nelalocul lui, atât la nivelul construcției, cât și al formei și, implicit, datoriei pe care și-o asumă. E felul acela de lectură ca o izbândă, ca o desfătare, ca un cântec de jale care te face să plângi și să-ți răcorești inima ținută sub țestul uitării a ceea ce ne leagă pe toți: căutarea, durerea, iubirea și mângâierea. Bucurați-vă de „Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba”. Bucurați-vă! Așa cum se bucură vlahii când ei cântă și văile plâng, iar muntele își lasă catapeteasma peste creștetul lor copt.

Ion N. Oprea, Iași, 5 iulie 2022,