Primit pentru publicare:
Autor: Ionuț ȚENE
Publicat: 26.2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE
Zilele trecute când se înroșea internetul și rețelele de socializare cu critici împotriva unui videoclip în care un frumos model britanic cu origini africane se plimba vesel și debordant cu o ie autentică românească, am fost întrebat de câțiva prieteni de ce nu m-am implicat să intru și eu în corul criticilor. Sincer nu am făcut-o pentru că mi-a plăcut conceptul artistic al clipului. În artă nu putem gândi ca în politică, economie sau social. Mesajul artistic are alte conotații, situate la un înalt nivel de simțire și percepție. Arta nu e un produs social, un humus legat de necesitate biologică, nici măcar cognitiv câteodată, ci o expresie a sensibiltității și intelectului afectiv, o trăsătură a sufletului transfigurat. De aceea, arta are trăsături universale, chiar dacă originile ei pot fi particulare sau fragmentare. Arta poate ține originar de o etnie sau țară dar prin valoarea exprimată transcede imanentul și devine o paradigmă transcendentă universală. În cazul iei românești prezentate în videoclip de o artistă frumoasă de culoare, personajul principal a fost ia românească, manechinul fiind doar un fundal artistic reușit. Scopul clipului era promovarea iei românești prin și înspre universal. Iată ce scria presa zilelele trecute despre acest videoclip cu ia românească în rolul principal. Totul era sub semnul mondenității: ”Proiectul „RomânIA Centenară” a realizat un clip video de promovare a centenarului Mari Unirii, în care personajul ce ar reprezenta România este jucat de o tânără de culoare, îmbrăcată într-un costum popular ce aleargă pe străzile Londrei. Scandal la ICR Londra, după ce a îmbrăcat o femeie de culoare în ie. Cea mai recentă inițiativă a Institutului Cultural Român de a promova centenarul a stârnit numeroase controverse. Astfel, ICR Londra promovează într-un clip ia românească, arătând că tradiționala haina românească poate fi purtată de oricine. în clip, este prezentată o femeie de culoare, purtând ia românească. Inițiativa ICR Londra a stârnit controverse în rândul opiniei publice, fiind mulți cei care au criticat faptul că în clip a fost prezentată o femeie de culoare. Ulterior, ICR Londra a retras clipul de pe Facebook, din cauza mesajelor naționaliste…”
Proiectul cultural RomânIA Centenară este inițiat de către Cristina Chiriac (creatorul brandului Flori de ie), Alexandru Zainea, Laura Cosoi, Brândușa Bordeianu, Chriss Casper susţinut de Ministerului Culturii şi Identității Naţionale – Direcția Identitate Națională şi I.C.R şi a fost lansat pe 12 septembrie anul curent, la Ministerul Culturii (MCIN). Această inițiativă a videoclipului ”controversat” a fost privată și doar găzduită de ICR. Deci era o expresie asociativă privată, o perspectivă personală individualizată. În acest sens, zestrea unui popor poate fi promovată sub diferite forme și modalități. Din punct de vedere artistic am înțeles-o pe Cristina Chiriac, care e o specialistă în promovarea iei românești pe plan mondial. Inițial videoclipul proiectului o prezintă pe Laura Cosoi îmbrăcată în ie românească. Acest clip cu ia românilor i-a plăcut enorm de mult cunoscutului model britanic, care și-a dorit să o îmbrace și să promoveze această vestimentație unică și specifică neamului nostru. Actriţa principală îndrăgostită de ia românească este modelul Tyga–Lilly Nefertit. Ea a îmbrăcat ia românească pentru a o promova. Videoclipul avea ca personaj principal ia autohtonă, care poate fi puratată de oricine, indiferent de etnie, rasă sau culoarea pielii. Prin acest clip nu s-a prezentat în prim plan originea modelului, ci a iei românești ca actor principal. Trebuie ca români să fim mândri că ia noastră românească poate fi purtată cu mândrie de femei frumoase indiferent că sunt de orgini africane, asiatice, latino-americane sau europene. Sincer am înțeles perfect mesajul artistic cu irizări avangardiste al Cristinei Chiriac, care e profund vizionar și valorizator al tradiției vestimentare românești și are conotații patriotice, impunând particularul și geniul românesc într-un mesaj universal. Arta nu e politică și nici expresia economică a unei fabrici colectiviste, ci o sinergie între creație, inteligență și sensibilitate. Clipul de fapt evidenția universalitatea creației și geniului românesc prin ie, ca și opera lui Brâncuși. Mi-a plăcut ideea, între tradiție și inovație!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania