Identitatea – imperativ al supravieţuirii
Autor, Gruia Cojocaru

Eram la sfârşit de martie 2012 la Arhivele Statului Botoşani, într-o acumulare de informaţii istorice pentru o monografie a satul meu, Lişna, când mi-au căzut în mână câteva date despre o localitate apropiată, situată în acelaşi Suharău, comuna în care fiinţez. Comăneşti este numele satului pe care, întâmplător, l-am descoperit în căutările mele, însă motivul ,,popasului” în lăuntrul acestei entităţi rurale este legat de o simbioză a bucuriei cu tristeţea.

Îi voi scoate din ceaţă pe eventualii cititori, venind cu o precizare: astăzi, 3 aprilie 2012, când scriu aceste rânduri, se împlinesc şase secole de la întâia atestare documentară a satului Comăneşti! Situat în nordul Suharăului, vegheat la răsărit de pădurea Lişnei, Comăneştiul este prima localitate medievală din nordul judeţului Botoşani, menţionată în documentele timpului. Numele său vine din zapisul dat, la 3 aprilie 1412, de domnitorul Alexandru cel Bun lui ,,Coman sân Galiş”, care a primit ,,în pământul Moldovei o sălişte pustie s-o îngrădească”.
Interesant este că domnitorul român îşi răsplăteşte ,,sluga sa credincioasă Coman” cu ,,un loc pustiu lângă Başeu, să-şi facă lui un sat” într-un moment greu pentru Moldova, deoarece cu doar câteva zile înainte se parafase – prin acordul marilor puteri vecine, Ungaria şi Polonia, încheiat în martie 1412, la Lublau – primul tratat de împărţire a unui spaţiu românesc în sfere de influenţă. Aşadar, în acel an, ce putea fi cumplit pentru Moldova, fără înţelepciunea lui Alexandru cel Bun – care a salvat însăşi existenţa statului moldav – se pun cu temeinicie bazele unei aşezări omeneşti, întrucât în satul întemeiat de Coman, devenit Comăneşti prin adăugarea sufixului ,,-eşti”, prezenţa umană străbate neîntrerupt veacurile până la noi.

Nu ştiu dacă în spaţiul Comăneştiului existenţa omului coboară până în obştea sătească dacică, sau poate mai jos, însă nu numai că-mi lipsesc informaţiile pentru o abordare pe acest front, dar nici nu mi-am propus revelarea istoricului său. Mă înclin însă, acum, la ceas aniversar, în faţa celor care, în decursul celor şase sute de ani de existenţă, s-au perindat în lăuntrul satului şi-i salut pe cei ce, astăzi, sunt printre cei vii!
Dar, pentru că pomenisem la început, alături de bucurie, şi de tristeţe, cred că marea nemulţumire a comăneştenilor, dincolo de problemele cotidiene, constă în pierderea identităţii satului lor. Cum? Odată cu secolul XX, satul Comăneşti este înglobat în Suharău, sat reşedinţă de comună, fapt care conduce la ştergerea din documentele oficiale a numelui vechii aşezări. Din acest moment numele satului Comăneşti se pierde, deci, în cel al Suharăului, mai tânăr cu două secole, iar instituţia cea mai importantă a sa, şcoala, devine Suharău Nr. 2. Astfel, identificarea acestui spaţiu se face, şi astăzi, prin raportarea la numărul fixat pe sigla şcolii, aspect care, discret, mă duce cu gândul la lagărele naziste ori la penitenciarele de la Guantanamo, unde fiinţa umană devine un număr oarecare, lipsit de sens şi consistenţă…

Poate merg prea departe cu raţionamentul, dar cum altfel să gândesc când o şcoală cu clasele I-VIII, cum e Nr. 2 Suharău, va deveni din toamna anului 2012 – prin decizia inspectoratului şcolar – doar şcoală primară, purtând pe frunte nelipsitul număr?! Sunt convins că anonimatul în care au căzut locuitorii din această arie geografică după pierderea numelui satului lor, Comăneşti, a fost motivul esenţial al deciziei menţionate, de vreme ce şcoala acestui plai, prin numărul de elevi, întruneşte condiţiile de funcţionare şi cu gimnaziu! Dar cum Suharăul are nu doar Şcoala Nr.2, ci şi Şcoala Nr.3, ce şi-a zis Măria Sa inspectoratul: ce-atâtea şcoli într-un singur sat? Hai să le subţiem într-o primă etapă, pentru a le comasa fără griji mai apoi!

Că-ţi trebuie vreo două ceasuri ca să mergi dintr-un capăt la celălalt al satului e o altă problemă, pe care doar cei din partea locului o cunosc… Cert e că până nu va exista suficientă voinţă din partea comunităţii vechiului Comăneşti întru recuperarea identităţii pierdute, locuitorii din acest perimetru geografic vor trăi într-un plus de vulnerabilitate, creată atât prin depersonalizarea locului, cât şi prin căderea în anonimat. Stă însă în puterea comunităţii să-şi redescopere sensul şi să-şi recompună identitatea!