Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Identitatea decedatei

Primit pentru publicare: 24 Oct. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 26 Oct. 2019
©Nicolae Cornescian , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

cea care în miezul nopții ieșise din apă
mi-a spus că în punga de plastic
ce-o ținea în mâna stângă
adunase miezul unui nor decantat
tocmai în cartierul în care
între pârloagele pământului cunoscut
se pierdea prea mult loc în zadar
unde sub un cer veșnic cleios
vântul căpăta culori concrete
se respira greu întrucât
acolo unde timpul se uita mereu
cu adevărat se puteau trăi
doar zilele de vineri
treceau anotimpuri neînțelese
îmi zicea ea și numaidecât
amintea de umbre
ce se izbeau de geamuri
eliberau sunete înfundate
precum șoaptele celor care populau
tocmai acele regiuni ale lumii
ce păreau doar niște reproduceri fidele
ale altor plaiuri
deja cunoscute
orașe din care păsările zburaseră
undeva în afara spațiului
chiar în orele de prisos
când ea încă mai continua
să aștepte să se facă târziu
aștepta și zicea că știa
cine era ea pentru ea
chiar dacă străinii gândeau
că era cu totul altcineva
de fapt se justifica
oricine cunoștea
cel puțin o persoană
cu numele Ana
fie ea această Ană
pentru fiecare în parte
mereu alta şi alta
oricum mai spunea ea
vădit confuză și destul de iritată
din teamă de a nu se face neînțeleasă
în orice conjunctură
totul putea fi asemănat
cu întru totul altceva
și chiar de păreau că se duc
mai mereu altundeva
cei care nu priveau niciodată
nici măcar cerul
întotdeauna lăsau senzația că erau
la fel de străini
și atunci când credeau că nu mai exista
nici o oră de prisos în nopțile lor
dar și când uitau că în realitate
își continuau doar grabnica apropiere
de iminentul final
la fel cum făceam și eu
până când am trecut
de cealaltă parte a apei
am pătruns în adâncul altor lumini
pentru că nu mai aveam
nici un loc în viață
și nu îmi mai puteam închipui
unde anume eram
așa că trebuia
să mă gândesc doar la tine
ca să pot să mă simt vie
mai spunea cea care în miezul nopții
ieșise din apă
adusese miezul unui nor distilat
de undeva de sub cerul vâscos
unde vântul căpăta culori concrete
păsările zburau în afara spațiului
iar ea nu înceta să-mi povestească
cine era ea pentru ea
și cine eram eu pentru oricine altcineva
îndeosebi acum
când adevărate păreau
doar zilele de vineri
când în miezul nopții ce dura
mai mult decât viața oricui
ea încă mai aștepta
să izbutesc să înțeleg
unde anume eram
iar eu încercam să aștept
să se facă târziu