Iepurașul și căprioara
Autor: Florin Bălănesculnvitaţie la lectură
- Trăiau, cândva, în rând cu alte dobitoace,
- Un ursuleț bălai și un arici dibace;
- La câțiva pași de ei, o verde dumbrăvioară
- Adăpostea, în cetini, un pui de căprioară.
- Toți trei erau de-o seamă, adesea se-ntâlneau,
- Se îngrijeau de hrană, întruna hoinăreau,
- Cutreierau pădurea, furați de peisaj,
- Duioasa căprioară și mândru-i anturaj.
- .
- De la o vreme, însă, câteva coțofene
- Au ciripit un zvon la tot ce poartă pene,
- Precum că zvelta ciută își caută-n pădure
- Loc de păscut acolo unde cresc fragi și mure…
- .
- Trecut-au luni de zile de zarvă în sobor,
- Curând, se-obișnuiră, văzându-și de-ale lor;
- În toată-această vreme, micuța căprioară
- Păscuse fericită. Dar, într-o bună seară…
- .
- Mai multe lighioane, pe malul unei ape,
- Venite din pădure, cu gând să se adape,
- Își desfătau auzul, uimite ascultând
- Din iarbă, câțiva greieri ce se-auzeau cântând;
- Se întreceau în glume, jucau și petreceau,
- Privind la licuricii ce, în răstimp, sclipeau…
- În astă atmosferă, se-ntrețineau duios
- Frumoasa căprioară și râsul mustăcios,
- Când, dinspre crângul verde, puțin contrariat,
- Apare iepurașul; sfios și speriat,
- Vădit incomodat de-atâtea patrupede,
- Privește împrejuru-i și căprioara vede.
- O clipă, vechea teamă se pierde-n amintiri;
- Ochii aceia umezi, blândețea din priviri,
- Căpșorul drăgălaș și miniatural
- Vârâră în ispită pe bietul animal.
- Acesta, agitat, privind la râsul care
- Își răsucea mustața cu încăpățânare,
- Își netezește blana pe tâmplele-i fierbinți,
- Se scutură o dată și-și ia inima-n dinți:
- „Gingașă căprioară,… aș vrea… să stau și eu…
- Și… să-mi astâmpăr setea… sorbind din heleșteu…”
- Privind la arătarea ivită-n fața sa,
- Ea cumpăni o clipă și îi vorbi așa:
- „Sunt de acord, potaie, dar ține minte bine:
- De vine ursulețul, e vai și-amar de tine!”
- .
- Dar ursulețul blond nu se grăbi să vină
- Și, astfel, fu cruțată minuscula jivină…
- .
- Trecu și vara caldă, crângul rămas pustiu
- Primise haina iernii, iar tot ce era viu
- Își căuta culcuș; crenguțele trosneau,
- Ariciul, ursulețul în scorburi hibernau…
- În toiul iernii aspre, un iepuraș haihui
- Cutreiera pădurea spre căprioara lui;
- Aluneca în vale, se cățăra pe stânci
- Și se-ncălzea, adesea, în ochii ei adânci…
- .
- Dar a trecut și iarna; frunzișul renăscut
- Chema iar căprioara să iasă la păscut.
- Nu mai rețin exact unde-și aflase loc,
- Se ospăta, probabil, pe lângă-alt dobitoc.
- .
- Iată-ne-ajunși, acum, la partea terminală,
- Unde-ar urma fragmentul cu clasica morală;
- În locul lui, la fine, mă mulțumesc să spui
- Că, printre dobitoace, sunt dobitoci destui…
- .
- Florin Bălănescu
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Florin Bălănescu
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
